Amber Studio ne prezintă Link Twin

Amber Studio ne prezintă Link Twin, primul joc dezvoltat sub IP propriu. Jocul a luat naştere în urma unui game-jam în iarna lui 2015 şi a fost prezentat în premieră în cadrul Romanian Design Week. Acesta va fi lansat în data de 26 Septembrie, pentru platformele Windows, Android şi iOS. Dacă sunteţi nerăbdători în a-l încerca, aflaţi că va fi disponibil la standul Amber, ESL Arena, din cadrul East European Comic Con 2016 (27-29 Mai).

Link Twin este rezultatul a șase luni de muncă a unei echipe de opt oameni, formată din doi programatori, un producător, trei designeri, un Game Artist și un Game Animator. Scopul titlului este poziţionarea concomitentă, a două personaje, în faţa ieşirilor fiecărui nivel. Cu cât veţi avansa, cu atât complexitatea va creşte însă şi voi veţi avea acces la o gama din ce în ce mai largă de tehnici de joc, pentru a finaliza cu brio fiecare încercare.

Amber Studio ne prezintă Link Twin

Dragoș Hâncu, General Manager în cadrul Amber Studio ne transmite că „Fiind un proiect de suflet, Link Twin reprezintă un pas important în afirmarea Amber Studio ca un jucător pe piața internațională de gaming. Ai o șansă să te afirmi global doar prin calitatea muncii făcute. Nu există detaliu prea mic. Am ales să prezentăm proiectul în cadrul Romanian Design Week pentru a reafirma convingerea noastră conform căreia gamingul face parte din industriile creative.  Piața din România este în continuă expansiune, începând să joace un rol din ce în ce mai important pe harta internațională a industriilor creative”.

Pentru mai multe detalii despre studioul nostru indie, românesc, preferat, vă pun la dispoziţie acest link! Lectură plăcută!

Adaugă un comentariu