Aorus Thunder M7: MMO. Butoane. Bonanza

Iubitorii titlurilor MMO cunosc prea bine magnitudinea acestor jocuri. De obicei, RPG-urile online utilizează formule complexe ale mecanicilor, pentru care sunt necesare nenumărate comenzi. Acelaşi lucru se poate spune şi despre genul MOBA, unde viteza de reacţie şi precizia controlului merg mâna în mâna cu tactica folosită în timpul meciului. Cine joacă repede, inteligent şi precis are câţiva paşi înaintea adversarului. În lumea gaming-ului, interacţiunea dintre joc şi jucător se realizează prin intermediul tandemului mouse + tastatură, controler sau joystick – performanţele acestor periferice resimţindu-se direct în succesul in-game. Recent am aruncat o privire peste un alt produs Aorus, giganticul mousepad Thunder P3, căruia i-am lăudat calităţile construcţiei şi materialului. Acum vom trece mai departe, la următorul nivel, căci Aorus introduce în ecuaţie Thunder M7, un mouse extravagant, realizat cu gândul la particularităţile impuse de MMO-uri.

AORUS-Thunder-M7-Image-00

Din punct de vedere conceptual, orice mouse construit în jurul cerinţelor unui anumit gen de joc (vezi G402 Hyperion Fury) trebuie să atace în primul rând chestiuniile elementare: un mouse FPS se bazează pe precizie absolută, viteză şi greutate redusă, în timp ce unul gândit pentru MMO-uri vine din start cu foarte multe butoane programabile, ergonomie sporită şi materiale durabile. Poate chiar o formă de iluminare ambientală, pentru a îndulci puţin direcţia estetică din spatele designului pur funcţional. M7 beneficiază de toate aceste calităţi – are aspectul modern, masa potrivită, inerţia optimă, precizia necesară şi dotările cerute.

AORUS-Thunder-M7-Image-01
Rece şi agresiv în acelaşi timp.

Cumva, Aorus Thunder M7 încearcă imposibilul, însă reuşeşte să-şi îndeplinească parţial obiectivele. Dimensiunile nu depăşesc limitele normale – 116mm*70mm*44mm –, adică cele ale unui mouse generic potrivit oricărui tip de priză, dar devin insuficiente pentru a acomoda bonanza de butoane plasate pe suprafeţele laterală şi superioară. În total, M7 include 16 butoane complet programabile, din care şase sunt plasate în apropierea degetului opozabil şi două integrate în butonul click-stânga. Pentru mâna mea, cu degete scurte şi groase precum cartofii tineri, accesul la majoritatea butoanelor suplimentare cu precizie a fost cvasi-irealizabil.

Ce-i drept, dacă aveam falangele mai lungi sau subţiri, situaţia era similară. Pur şi simplu nu m-am putut aclimatiza natural cu viziunea inginerilor Aorus. Reţineţi, vorbim despre incompatibilitatea mea fiziologică cu formatul mouse-ului, deci e posibil ca voi să simţiţi cu totul altceva. Partea frontală se mândreşte cu două LED-uri albastre agresive, aceeaşi cromatică fiind întrebuinţată pentru iluminarea rotiţei de scroll şi indicatoare. Dacă tot am deschis subiectul scroll, rotiţa se face remarcată atât prin poziţionarea optimă, cât şi prin senzaţia de mişcare rotundă echilibrată. De asemenea, butonul de pe suprafaţa laterală dreaptă mi-a lăsat o impresie plăcută, graţie dimensiunii generoase şi amplasamentului inteligent.

AORUS-Thunder-M7-Image-03
Trăsături mecanice. Me gusta.

Tesat în WildStar, Diablo III, SMITE şi Lords of Draenor, Aorus Thunder M7 s-a descurcat excelent, îndeplinind cu brio orice sarcină. Senzorul Pro-Laser atinge 8200dpi la un report rate de 1000Hz, iar contactele Omron, rezistente la 20 milioane apăsări, oferă un feedback tactil precis şi ferm. Împreună cu softul proprietar AORUS Macro Engine, configurarea butoanelor a fost o plimbare în parc, funcţionalitatea mouse-ului dovedindu-şi potenţialul maxim în momentele critice, când comenzile veneau în rafală. Mărturisesc că în scurtele momente de pauză m-am lăsat furat de zonele realizate din plastic transparent, ce permit o privire în măruntaiele dispozitivului. În plus, ele întrerup monotonia negrului dominant.

AORUS-Thunder-M7-Image-02
Christmas time!

Trebuie amintit şi pachetul în care M7 este livrat. Cutia protectoare cu fermoar îţi lasă senzaţia că transporţi o armă high-tech, în timp ce prezenţa picioarelor din teflon suplimentare este un bonus demn de luat în seamă. Fiecare item inclus musteşte a calitate şi atenţie la detalii, indicând ţinta ridicată la care brandul Aorus aspiră.

Aşadar, voi încadra Thunder M7 în aceeaşi nişă cu Hyperion Fury: cea a perifericelor adresate unui segment de gaming bine definit – în cazul de faţă, genul MMO. Deşi concurenţa este solidă, ză peeps from Aorus au reuşit să iasă la înaintare cu un atlet motivat şi pretenţii la podium. Bravo lor.

SPECIFICAŢII TEHNICE:

Interfaţă: USB 2.0
Sistem Tracking: Pro-Laser
Rezoluţie: 200~8200dpi
Report Rate: 1000Hz
Frame Rate: 12000 fps
Viteză maximă: 150ips
Acceleraţie maximă: 30g
Switch dpi: 800/1600/3200/5600
Butoane suplimentare: 11
Dimensiuni: 116mm x 70mm x 44mm
Greutate: 110g ±10g
Lungime cablu: 1.8M

2 Comentarii

  • D3F3
    Publicat septembrie 25, 2014 7:28 pm 0Likes

    Pentru cei care inevitabil for intreba de curiozitate cat si de unde? Cat e 89.99$ in America, iar raspunsul de unde ar fi Polonia cel mai aproape.
    Cu privinta la articol mouse-ul pare interesant, insa dupa parerea mea un mouse de gaming foarte scump nu se merita. Daca esti profesionist (adica joci pe bani seriosi), da sigur i-ati cele mai bune „unelte”. Dar daca esti ca si majoritatea, un mouse mediu este destul. Eu am un Roccat Lua si mi se pare excelent.

    • Aidan
      Publicat septembrie 25, 2014 7:47 pm 0Likes

      Pentru calculatorul personal prefer produsele Roccat – sunt genul love it or hate it. Eu am un Pyra wireless si un Kone XTD, de care sunt multumit. Au problemele lor, dar sunt dispus sa le trec cu vederea.

Adaugă un comentariu