Slap! BlizzCon 2016, ce-a fost asta?

„It’s all fun and games, ja, till someone gets hurt by zee Blizzard”, zice un vechi proverb suedez. Fiindcă, se știe, Suedia e lovită deseori de viscol. Dar pentru restul omenirii, hrănită cu mămăligă și nu cu pește putrezit murat în untură de rechin și mai putrezit, BlizzCon 2016 ne-a îngropat într-un morman de știri și ne-a lăsat cam reci. Adică, Sombra este cyber-cool, Diablo sărbătorește cu un eveniment retro care nu e remaster, iar Necromancer-ul se întoarce numai piele și os.

Însă BlizzCon 2016 a punctat și pe jumătatea de teren ocupată de Heroes of the Storm, World of Warcraft, Hearthstone și StarCraft. Sincer? A punctat infinit mai bine aici, eseu după eseu. În primul rând, au fost dezvăluiți doi eroi noi în HotS, Varian și Ragnaros. Cu o menajerie în plină creștere, ăștia completează bine raftul de sus. Hearthstone se îndreaptă spre o expansiune nouă, haioasă și inedită prin cărțile și mecanicile implementate — Mean Streets of Gadgetzan sosește în decembrie și mă face să zâmbesc. Facțiuni criminale, abilități specifice și cărți multi-class? Da, vă rog .

De asemenea, am aflat că Blizz intenționează să apeleze la inteligența artificială DeepMind, dezvoltată de Google, pentru a revitaliza componenta competitivă dintr-un RTS aflat în colaps necontrolat la nivel de popularitate. Fiindcă, cu sau fără vișin și ascunziș, StarCraft II pierde razboiul chiar dacă mai câștigă unele bătălii. World of Warcraft, al cărui review sare până în numărul 8 al revistei din motive ce țin de „băi, e chiar fain și merită jucat mai mult pentru că-i MMO” își extinde universul în ritm accelerat prin patch-uri. Ion Hazzikostas, game director (probabil grec la origine, nu ardelean-klingonian) a declarat pentru Kotaku că „Patch-ul 7.3 ne duce in Argus, este povestea din Legion, o poveste care se întinde dincolo de Azeroth.” În concluzie, nimic NOU la orizont, doar noutăți.

Pe scena sportului electronic, Coreea de Sud a rupt fălcile concurenței. Din cinci competiții și patru campionate mondiale, coreenii au câștigat trei, regiunea Nord Americană dominând numai în World of Warcraft Arena, iar un anume nene Pavel din USSR luând trofeul Hearthstone. Imprevizibil, ce să zic.

Vă întrebați dacă mă simt pălmuit? Da mă simt cam pălmuit. Și poate că toți ar trebui să ne simțim la fel până ce vedem un Warcraft IV la BlizzCon 2100…

8 Comments

  1. Vulpe Razvan noiembrie 7, 2016
    • Aidan noiembrie 7, 2016
  2. doru noiembrie 7, 2016
    • Alexandru noiembrie 7, 2016
  3. Lixicus noiembrie 7, 2016
    • Cris noiembrie 11, 2016
  4. Condurat Cornel noiembrie 8, 2016
  5. Sol noiembrie 16, 2016

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.