Ciobănaș cu n-1 oi

Trag nădejde că prietenul Marius nu se va supăra pe mine că tratez superficial problema ciobăneștilor. Omul are un cîine, Paco, pe care, culmea, îl plac. Încă beneficiez de numărul regulamentar de buci specificat de guvern în ordonanța 412 și alocat acum 34 de ani de dl. Drăguțu’ Dumnezeu, adică două pe cap de cornută urbană, deci sentimentul, bănuiesc, e reciproc. Cred că nici lui Marius nu i-ar conveni să-i intre stăpînirea în ogradă, să pună șublerul pe Paco și să decidă că va trebui să-și cumpere cel puțin zece oi (sau să renunțe la o parte din agregatul canin pentru pază și protecție) pentru a justifica cei aproximativ 100 000 de centimetri cubi de cîine care mișună nestingheriți prin curte și, ocazional, mai mușcă o petunie obraznică. Dar Marius mă va ierta, căci matematica (geometria mai ales) este una dintre pasiunile sale, iar eu cred că sunt singurul care a realizat că berbecii din guvern au reușit să rezolve Miorița.

Miorița, fals interpretată ca un thriller epic pastoral cu accente supranaturale, este, de fapt, a patra și cea mai puțin celebră problemă nerezolvată, alături de dublarea cubului, găsirea cuadraturii cercului și trisecția unghiului. Da, au fost patru, nu trei cum au lăsat grecii să se înțeleagă. Explicația este extrem de simplă: la origine, toate problemele sunt dacice și au căzut în mîna grecilor prin mijloace ilicite. Furt, plagiat, ocultism ateno-mason, you name it. Problema fals intitulată “delică”, de exemplu. Adică dublarea volumului unui cub folosind doar rigla nemarcată și un compas. Dacii, se știe, foloseau amfore cubice. La finalul unui an bun, cu o recoltă record de tămîioasă la hectar, amforele au trebuit dublate pentru a face față afluxului de vin. Dacii rezolvaseră problema cu o agrafă de silex și o bucată de țichi, instrumente necunoscute grecilor care, fiind ceva mai înapoiați decît vierii carpato danubiano pontici, au încercat să-i dea de cap cu un compas și o riglă nemarcată. N-au reușit și au clasat-o. De ce? Ca să scurtez povestea, căci Internetul e mare și puteți găsi ușor dovezi incontestabile ale ubicuității de tip dacic, deși mulți greci se ocupau cu păstoritul, Miorița n-a putut fi adaptată realităților grecești, deci ne-au lăsat-o nouă. În plus, Miorița este o problemă clasică de aritmetică spirituală, domeniu necunoscut grecilor, oameni fără înclinații spre filosofie, știința spiritului și științele naturale, deci e de înțeles de ce s-a pierdut în negura matematicii.

Înapoi la oile noastre. Miorița este un impas aritmetic standard născut în spațiul care-a dăruit radioamatorilor purtătoarea sinusoidă de semnal util de tip ovin. Să vă explic de ce. Tendința naturală a omului e să adune. Bani, oi, cîini, timbre, oale și ulcioare. Miorița, jumătate oaie, jumătate om, jumătate matematician, conectată la realitățile curente ale zonei, ignorînd ipoteza, adică Multe + Cornute = Pizmă + Moarte, i-a sugerat ciobanului adunarea ca rezolvare a problemei. Scăderea, în lipsa unui cadru legal care să te silească să mai și scazi din cînd în cînd, sau, de ce nu, a unuia religios (cu toate că Biblia descurajează adunarea de bani, oi, timbre, oale și ulcioare, deși încurajează înmulțirea și mai ales creșterea, semnul matematic plus este foarte răspîndit în simbolistica creștină), nu e privită ca o soluție valabilă de către oaia-om-matematician. Așadar, putem spune că, în contextul respectiv, cînd singura lege era cea a transhumanței, iar religia permitea nunți cu brazi și păltinași, adunarea era singurul operator care putea fi folosit. Ciobanul, în schimb, dovedind că animalul tot animal rămîne, oricît de mult ar vorbi, intuiește corect că problema nu poate fi rezolvată adunînd unu la numărul total de cîini cum îl sfătuise oaia. Prin urmare, oierul se resemnează matematic în așteptarea unor vremuri mai bune, cînd își va permite o nuntă cu mulți invitați și o bursă de studiu.

Facem un salt de cîteva sute de ani în timp și ajungem la controversata lege a ciobăneștilor. Un cîine pe stînă la șes, doi la deal și trei la munte. Dacă în vremurile mioritice adunarea te putea doar omorî, acum va atrage și o amendă de aproximativ 1500 de lei. Să zicem că ciobănașul, azi, ar mai chema un cîine cum I se sugerează. Nu doar că nu l-ar primi, căci se depășește numărul regulamentar de dulăi pe mia de oi, dar organele legale i-ar tăia, pe lîngă un miel de protocol, și o chitanță pentru amendă. Pentru un membru al unui popor cinstit, drept și muncitor, faptul că a încălcat legea este mai cumplit decît moartea. Avem, astfel, un cadru legal propice pentru a rezolva problema Mioriței. În loc să adunăm la numărul total de cîini, cum ni se pare normal, suntem constrînși să să scădem cîte-o unitate, pe rînd, din multe și vreo două unități din numărul de cornute pînă vom atinge pragul critic al pizmei care nu va rezulta în moarte ci, cel mult, într-o bătaie soră cu moartea. Pentru că, și aici e genialitatea rezolvării, reglajul fin al pizmei se poate obține numai prin scădere, nu prin adunare cum se credea acum cîteva sute de ani. QED!

Acum că ați rezolvat o mare problemă dacică, băieți, haideți și cu legea educației.

One Response

  1. 1
    Alex spune:

    Ca in toate problemele din tara asta, nu exista un vinovat si un sfant, toti au partea lor de vina. Unu e vanatorul care da si cu bila in parlament, altul ciobanul care da cu oile in padure.
    Sunt doua aspecte cainii si perioada pasunatului.
    Cainii apara oile si stana, dar sperie si caprioarele mult ravnite de alesii neamului. Multi caini = hoti nefericiti dar = multe oi, multe oi = prosperitate dar = multa mancare, multa mancare = lipsa, in lipsa, ciobanii vrut nevrut, in cunostinta de cauza sau nu intra cu turma in padure. Orice firicel de copacel care in 50 de ani ar fi devenit un falnic arbore devine snack pt mioare. Nu e suficient ca padurile sunt mutate cu camioanele in austria si ungaria?
    Pt partea cu speriatul iepurilor si nefericirea parlamentarilor ca nu mai pof face pac pac sunt de partea ciobanilor.
    Rezultat incert, astept oameni corecti cu legi corecte…viata buna pending…eternity too short…eroare…

Leave a Reply