Un alt lucru foarte important pe care l-am învățat e să n-o mai iau razna cînd Dark Souls glumește cu mine. Pentru că gamepad-urile costă, saliva iese greu de pe monitor și am înțeles de la o colegă că încalc cel puțin patru porunci din decalog cu ce-mi iese pe gură de fiecare dată cînd văd mesajul cel roșu. Clickul s-a produs cînd hălăduiam, ca de obicei, fără nicio grijă prin Darkroot Basin sorbind din ochi peisajul și din urechi, muzica. Și văd eu în depărtare un turnuleț.

“Țe-o fi oare în turnules?”, mă răsfăț eu în gînd cu voce subțire.

“Poate ar trebui să vezi, Vladimir”, îmi răspund vocile pe care le aud, de obicei, înainte să fac vreo prostie.

“Cred că aveți dreptate, vocilor”, le răspund eu, redevenind serios, “poate ar trebui să intru în turnulețsă văd ce e acolo, sigur e ceva frumos„. „Și poate, după aceea, ar trebui să merg la un doctor, să văd de ce cristalu’ mă-sii vă tot aud”, am adăugat încetișor, în speranța că nu voi fi băgat în seamă de voci.

“Așa să faci, Vladimir, intră degrabă în turnuleț, sigur e ceva frumos acolo”, se aud din ce în ce mai înfundat vocile, “și nu merge la doc…”

Nu le-am mai auzit, căci mi-am pus casca de Elite Knight și am pornit vijelios, nu către cel mai apropiat cabinet de psihiatrie, ci către turnuleț. Pe măsură ce mă apropiam de el, mi se părea din ce în ce mai familiar și un gînd nu-mi dădea pace: sigur îl mai văzusem undeva. Fac o paranteză și vă spun un mic secret: cînd eram mai mic aveam o pasiune pentru turnulețe. Îmi plăceau foarte mult pozele și vederile cu turnuri. Turnuri noi, turnuri mai vechi, turnulețe, turle, pagode, nu conta pentru mine. Am și  întreținut un fel de schemă piramidală cu vederi. Trimiteam și primeam zeci de vederi, dar le păstram doar pe cele cu turnuri. Odată cu dezvoltarea Internetului, mi-a fost și mai ușor să capăt acces la și mai multe poze cu turnuri. Am tot admirat turnuri pînă mi s-a aplecat. Pentru că vine un moment în viața unui pasionat de turnulețe în care-și dă seama că, de la un punct încolo, încep să semene între ele. Ușurat, m-am gîndit că sigur îl mai văzusem într-o carte poștală cu poze din cele cîteva sute cărora le-am făcut vînt cînd am început să colecționez timbre cu turnulețe. Nu-i nimic suspect, e doar un deja-vu nevinovat, explicabil avînd în vedere nebuneala mea cu turnulețele. Și am intrat voinicește pe ușă. Am trecut pe jumătate pragul și am realizat unde mă aflu: Doamne, Undead Burg … scurtătura … HAVEL, BĂGA-M…… N-am apucat să înjur pînă la capăt, căci din dreapta a coborît un par negru și curbat, cît jumătate de ecran, și m-a făcut chisăliță într-o clipită. În acel moment de maximă însemnătate spirituală pentru mine, am izbucnit în rîs. Cu cît mă gîndeam mai mult la situație, cu atît mai tare rîdeam. Era să mă sufoc în momentul în care mi-am imaginat cum stătea Havel în turnuleț, pitit după ușă, lîngă o mătură, cu parul ridicat deasupra capului de-abia abținîndu-se să nu rîdă… Cînd mi-am revenit, am vrut să las un mesaj în fața ușii, dar From nu mi-a dat cuvintele. Așa că îl las aici “Intrați voi primii, că pe mine mă bufnește rîsul!”

Atunci am învățat încă o lecție, care nu-mi va folosi decît în Dark Souls. Nu cea cu “git gud” care mi-ar fi folosit în viața reală, probabil, și care e trîntită de toți triștii cînd te plîngi și tu, pe bună dreptate, că jocul te trollează, ci “Rîzi, bă!” atunci cînd Dark Souls glumește cu tine. De-atunci, de cîte ori o iau pe cocoașă, rîd. Sau măcar zîmbesc dacă jocul chiar a fost nesimțit cu mine. E foarte posibil să o fi luat-o razna din cauză că am fost abuzat de Dark Souls cînd eram level 1, dar prefer să cred că motivul e altul. Mi-ar plăcea să cred că am avut o revelație și că moartea (a ta, a jucătorului) e cam singurul lucru care nu trebuie luat în serios în Dark Souls. În plus, am căpătat un al doilea motiv (primul ar fi dragostea de frumos gotic japonez) să-mi bag nasul și pe unde nu mă duce povestea: mor de curiozitate să văd cine, ce și cum o să-mi pună capăt carierei de Ales. Să văd cine mă va transforma din Uns în Străpuns. Astfel, zic eu, din datornic m-am transformat în creditor și Dark Souls mi-a devenit dator cu o moarte…

Ce s-a întîmplat cu Havel? Absolut nimic. Trăiește și pîndește în continuare. Nu m-am întors să-mi iau revanșa, cum aș fi făcut-o în orice alt RPG, căci mulțumită lui, Turnulețul a devenit un loc magic. Din cînd în cînd, cobor în Darkroot Basin, rup orice mișcă pe acolo și mă postez lîngă turn, unde ascult cu atenție. Cîteodată, cînd e foarte liniște, parcă aud un rîs înfundat din spatele ușii. Eu mă prefac că n-am auzit nimic. Și intru…

Save

Save

Save

Save

Save

Save