Două persoane vor putea juca A Way Out cumpărând o singură copie

Ei, iată o veste la care chiar nu mă așteptam: A Way Out va putea fi jucat de două persoane cumpărând o singură copie a jocului.

Dezvoltat de compania care ne-a adus minunatul Brothers: A Tale of Two Sons, A Way Out este un joc co-op exclusiv în care două persoane își vor plănui marea evadare din închisoare. Comunicarea și munca în echipă vor fi, evident, esențiale succesului vostru. Din câte ne-au dezvăluit până în acest moment, vor exista multiple modalități de a-ți îndeplini obiectivele și opțiuni de dialog care vor influența parcursul campaniei. Rolurile și sarcinile celor două personaje (Leo și Vincent) sunt interschimbabile. Spre exemplu, unul poate să distragă un gardian în timp ce celălalt se furișează într-un birou să fure un obiect important. Abia aștept să văd cum vor implementa split-screenul (dacă vă deranjează, ăsta nu e un joc pentru voi) și dacă le va pune bețe în roate jucătorilor în loc să-i ajute.

A Way Out este la ani lumină distanță de Brothers: A Tale of Two Sons din punct de vedere al tematicii. Îmi place să cred că cei doi frați din Brothers s-au teleportat, cu ajutorul unui program de schimb de experiențe, din universul Thomas Kinkadeian în cel din A Way Out și au ajuns la pușcărie pentru contrabandă de vederi Hallmark, dar mă îndoiesc.

Adaugă un comentariu