Dragon Age: Inquisition Se Extinde Prin Jaws of Hakkon, Un DLC Disponibil Pentru PC Şi Xbox One

Dragon Age: Inquisition a fost unul dintre jocurile noastre preferate lansate în anul de graţie 2014, în ciuda tuturor clişeelor de AAA blockbuster cu pretenţii. Totuşi, RPG-ul celor de la Bioware a livrat suficient conţinut, personaje secundare interesante şi a îndrăznit să se aventureze într-o mecanică semi-open world funcţională. I-am dedicat două review-uri, unul pentru campania single şi altul – ceva mai concentrat –, focalizat pe modul multiplayer. Le puteţi citi în linişte şi pace accesând linkurile din această postare.

Pentru cei rămaşi nesatisfăcuţi de lungimea componentei solo (există astfel de oameni?), Bioware tocmai a lansat Jaws of Hakkon, un DLC exclusiv PC şi Xbox One. Expansiunea, dacă îmi permiteţi utilizarea unui termen ancestral, urmăreşte povestea ultimului Inchizitor şi lupta desfăşurată împotriva unui dragon foarte puternic. Veţi putea explora o zonă montană masivă, bântuită de barbari spoiţi şi monştri periculoşi. Producătorii susţin că noua hartă introduce verticalitate şi este burduşită cu echipament legendar, numai bun de colectat. Jaws of Hakkon a primit chiar şi un trailer meseriaş.

DLC-ul este disponibil prin Origin la preţul de 14.99€.

7 Comentarii

  • Radu
    Publicat martie 25, 2015 2:00 pm 0Likes

    Mai știți cand se numeau expansiuni? Ce vremuri!

    • Aidan
      Publicat martie 25, 2015 4:25 pm 0Likes

      Vremuri foarte bune, dar trecute pentru totdeauna 🙁

    • Ziskele
      Publicat martie 25, 2015 6:30 pm 0Likes

      Da, si atunci un expansion egala numarul de ore din jocul principal, nu ca acum 4-5 ore cat are un dlc. Mi-am adus aminte de primul Command and Conquer si de Red Alert, cat m-au chinuit alea 3 expansionuri.

  • Pakistan
    Publicat martie 25, 2015 8:54 pm 0Likes

    acum un joc full are 4-5 ore, iar expansion-urile sunt o arma mai „shucara” si/sau o harta reciclata…

  • DeusEx
    Publicat martie 25, 2015 11:26 pm 0Likes

    Imi amintesc cand a aparut Shivering Isles pentru Oblivion, bune vremuri

  • Cristian Serban
    Publicat martie 26, 2015 7:12 am 0Likes

    V-a placut DA:I?! In afara graficii, mie mi s-a parut cam de rahat (turcesc) si un mare pas inapoi de la Origins, totusi mai bun decat prostia numita DA2.

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 12:01 pm 0Likes

      Ne-a placut atat de mult incat l-am nominalizat pentru titlul GOTY, unde a primit medalia de bronz, cu o treapta sub Wolfenstein si Divinity.

Adaugă un comentariu