GTA V Arată Grozav din Perspectivă First-person

Modurile first-person pentru seria Grand Theft Auto nu reprezintă o noutate, dar atunci când sunt realizate cu măiestrie te pot lăsa cu gura căscată. Pe deasupra, schimbarea perspectivei adaugă o nouă dimensiune gameplay-ului şi reîmprospătează jocul în feluri neprevăzute. Modderul XBLToothPik a poziţionat camera între ochii personajelor din versiunea de Grand Theft Auto V destinată consolei Xbox 360, cu un rezultat incredibil.

Desigur, sunt vizibile câteva buguri minore, însă devin uşor de ignorat odată ce Los Santos se desfăşoară în toată splendoarea lui prin pupilele lui Franklin, Trevor şi Michael. Aproape că te întrebi de ce producătorii nu au gândit jocul de la bun început astfel. A fost recreat până şi efectul de head bobbing, iar animaţiile armelor sunt delicioase privite de aproape.

Acum, gândiţi-vă că peste ceva timp vom avea parte de o versiune PC îmbunătăţită semnificativ, cu o grafică superioară şi posibilităţi de modding aproape nelimitate. The PC Master Race se poate aştepta la nenumărate modificări de GTA V, dar eu visez la implementarea perspectivei first-person aşa cum o vedem în shooter-ele noastre preferate sau chiar la suport Oculus Rift. Ei, pentru asta mi-aş pune portofelul la bătaie într-o clipită!

Leave a Reply