HANDS-ON: MY SUMMER CAR – EPISODUL 1

My Summer Car se află în Early Access și e făcut în cea mai mare parte de un singur om. Tocmai din acest motiv, în hands-on-urile care urmează nu voi face o analiză tehnică a mecanicilor de gameplay, deoarece sunt foarte multe schimbări cu fiecare build și e posibil ca unele mecanici să nu mai fie valabile sau să fie într-o formă complet diferită la lansarea jocului. Nu va fi un singur hands-on, ci o serie, deoarece mi se pare un joc fascinant cu un potențial enorm și nu vreau să acopăr tot ce oferă într-un singur articol. Atenție, conținutul nu este recomandat minorilor, cum nici jocul nu e neapărat.

Intrarea în personaj

În general, când mă apuc să joc ceva, cam orice joc, nu pot să-l duc la capăt daca nu mă pot identifica cu personajul respectiv. Ăsta e unul din motivele pentru care nu am putut juca Dishonored 2, de exemplu, deoarece nu mă pot identifica sub nicio formă cu Emily, nu suport personajul ei din varii motive, iar cu Corvo am jucat primul Dishonored și chiar nu mai aveam chef să continui și cu al doilea. Și da, știu că e un joc bun, poate chiar mai bun ca primul. Poate o să-mi fac răbdare într-o zi. Din același motiv n-am putut juca Alan Wake. N-a fost problema că nu mă puteam identifica cu el, a fost problema că mă enerva mult prea tare nevastă-sa, așa că m-am oprit din jucat imediat după ce a dispărut, pentru că pur și simplu nu mi s-a părut că merită efortul să o salvez. Da, știu, sunt ciudat. Aia e.

În schimb, în My Summer Car, un joc în care povestea e practic inexistentă și nu există personaje construite, mi-a fost extrem de ușor să mă identific cu player-ul. Din ce știam despre joc – povestea de bază e cam așa – ești născut în anul 1976 în Finlanda, iar la 19 ani ai tăi te lasă singur acasă cu un pachet de cremvurști și o ladă de bere și te roagă să repari mașina bunicului. Asta e premiza de la care pleacă, iar mai departe îți dă libertate totală să faci ce vrei. Așa că azi, înainte să ajung acasă, m-am oprit la magazin și mi-am făcut niște provizii care să mă ajute să mă identific mai bine cu personajul, după cum urmează:

Provizii

 

O dată ajuns cu proviziile, am intrat în ele – și în joc.

Născut pe bancheta din spate

Nu e neapărat cazul meu, deși la cât îmi plac mașinile… posibil să fi fost conceput p-acolo. Eh, la fel e și personajul din My Summer Car – născut pe bancheta din spate. Nu, nu glumesc, puteți vedea în screen-ul următor:

Creepy? Un pic.

 

Eh, nouășpe ani mai târziu, personajul nostru e botezat și primește un permis de conducere și o față. După cum urmează:

Odată intrat în joc, am dat nas în nas cu berea și cu cremvurștii și cu bilețelul de la părinți. Fain. Am dat repede pe gât o bere (atât virtual, cât și real):

După care am băgat berea la frigider. Cine dracu ar vrea să bea bere caldă? Mișto frigiderul apropo, destul de mare cât să intre o navetă de bere. Am mai cotrobăit un pic prin casă – destul de multe camere și destul de mare casa – oare cât o costa să o încălzești pe asta iarna, frățiuer? Mai ales că iarna în Finlanda nu e de ici, de colo. Coincidență sau nu, se pare că vom afla, deoarece cu ultimul update s-a introdus conceptul de mailbox – stă în fața casei, iar acolo vom putea primi facturi – electricitate și alte cele, care vor trebui plătite.

Simulator de mecanic

Practic, probabil cel mai mișto concept al lui My Summer Car și unul din aspectele pe care le nimerește cel mai bine este că joci cu un om. Ok, poate scopul final  al jocului e să reușești să-ți construiești mașina în stil Car Mechanic Simulator, deși la un nivel mult mai complex – trebuie să folosești sculele potrivite în funcție de dimensiunile șuruburilor, trebuie să montezi piesele în ordinea corectă, care, apropo, nu este descrisă nicăieri – nu ai tutorial și jocul nu te ia de mânuță, așa că cel mai probabil dacă nu ai cunoștințe serioase de mecanică sau nu ești pasionat încât să fi jucat măcar un Car Mechanic Simulator, vei avea parte de foarte mult trial & error până vei pune mașina pe roți; trebuie inclusiv reglaje de carburator, pus ulei și combustibil, etc. Mi se pare foarte impresionant cum un singur om a reușit să facă o simulare la un asemenea nivel: în care fiecare șurub contează, exact ca în realitate, până în cel mai mic detaliu – trebuie trasă inclusiv instalația electrică a mașinii.

Un garaj întreg plin cu piese care trebuie puse cap la cap – nivelul de complexitate e absolut impresionant

 

La acest capitol, mai adaug că jocul oferă suport pentru volan, chiar și pentru cele cu ambreiaj și schimbător.

 

Simulator de finlandez

 

Cum ziceam și mai sus, joci cu un om. Așa că dacă pur și simplu nu ai chef să te apuci să construiești la mașină, că poate e o zi d-aia în care ți-e lene, nu te obligă nimeni să lucrezi. Poți să stai pe prispă, să bei bere, să fumezi o țigară, să te plimbi aiurea, să te urci pe mobra personală și să te plimbi prin pădure, sperând că nu te vor mânca lupii, sau poți să te urci în dubă și să pleci la cumpărături, adică mai multă bere și mai mulți cremvurști. Doar că, exact ca în viața reală, va trebui să te întreții – să mănânci, să bei (probabil găsești și apă, nu doar bere, n-am ajuns la supermarket încă, dar vă povestesc mai încolo), să faci duș, să dormi, exact ca în viață. Mecanicile din jocurile survival și-au făcut loc și în My Summer Car, cu excepția frigului, cel puțin deocamdată. Dar având în vedere titlul jocului, nu cred că vom avea conceptul de iarnă. Pe lângă asta, banii nu sunt o resursă infinită și ghiciți ce: supraviețuirea voastră depinde de bani – plus că dacă vreți să aveți o mașină de invidiat, ați ghicit, e nevoie din nou de bani. Cum faceți bani? Făcând diverse comisioane – mai un transport de lemne, mai un transport de vidanjă – nu, nu glumesc, poți fi vidanjor. Chestii care se vor plăti și cu ajutorul cărora veți putea procura de-ale gurii și cele necesare pentru mașină.

Sună cumva… prea serios? Prea asemănător cu viața reală? Stați linișiți, am zis doar că poți face toate cele de mai sus – nu că ești obligat să le faci.

 

Simulator de HAOS

Poți fi un om serios și responsabil care face mici comisioane în pauzele de la asamblarea mașinii, sau, exact ca în viața reală, poți fi un cretin cu agravanțe, iar asta e partea care m-a atras cel mai tare la joc. Cum a decurs experiența mea până acum?

Atunci când lucrurile iau o turnură neprevăzută

 

Simplu. După ce am băgat berea la frigider, m-am dus să trag o pișare, pentru că na, de ce nu? După care am ieșit în curte, m-am uitat în garaj, am văzut toate piesele, l-am închis la loc. Hell no. Nu mă apuc acum de toate piesele alea – nici nu știu exact de unde să încep. Mai beau o bere, înjur și râgâi, pentru că pot. Văd duba și mă hotărăsc să plec la cumpărături – duba trebuie umplută cu bere, clar, altfel e degeaba. Mă urc în dubă. Mă chinui să o pornesc – e diesel, e veche, tre să calc și accelerația de câteva ori în timp ce-i dau la cheie, altfel n-o ia. Rablă ordinară.

Pornește, ți-ar anafura și carburatorul

 

Plec. Nu știu încotro s-o iau și n-ajung foarte departe. Descopăr vidanja. Mă urc în ea, o pornesc, pornesc compresorul sau ce e, mă înec de fumul pe care îl scoate și rabla asta, o opresc și mă dau jos. E un tractor în hambarul de lângă și o remorcă plasată convenabil în față. Mă gândesc să umplu remorca cu bere. Neah, ar dura prea mult să merg cu tractorul până la supermarket. Mă urc înapoi în dubă și îmi dau seama că habar-n-am în ce direcție e supermarket-ul. Mă întorc acasă, că e aproape. Mai beau o bere. Găsesc harta.

Pierdut în codru

 

Mă uit peste hartă și în secunda doi uit complet toate reperele importante. E un pătrat, cât de greu poate fi să-ți găsești calea, corect? Țeapă. Mă urc înapoi în dubă și plec mai departe. Merg și merg și merg și mă uit cum începe să se ducă motorina și cum se înserează. Și tot merg și nu dau de nimic. Rahat. La un moment dat am ajuns la un aerodrom. Aflu că pot să fac drag-uri acolo, dar sunt cu duba, așa că mi-e complet inutilă informația asta, totuși, unde dracul e supermarket-ul că merg de vreo 20 de minute? Mai conduc ce mai conduc, în sfârșit, benzinărie, pub și supermarket la un loc.  Obosit, însetat și înfometat după atâta condus, opresc în fața pompei. Doi bulangii cu mașini de curse sunt parcați în fața market-ului și se uită urât la mine. Da cine sunteți voi bă?

Drept urmare…

 

Ce te uiți bă?

 

Încep să mă înjure. Mă duc la bulangiu cu mașina galbenă. Tot comentează. Îl înjur și eu, pentru că sunt un finlandez cocalar și cretin cu agravanțe și atât mă duce capul. Mă înjură mai tare, îl înjur și eu și mai și. M-a enervat, așa că nu mi-a lăsat altceva de făcut decât să… urinez pe mașina lui.

 

Io mă p** și a-nceput să-mi placă

 

Și pe el. Atunci a reacționat și a demarat în trombă, împreună cu amicul lui. Și boul a demarat până s-a înfipt fix în dubă.

 

băăăă, io unde mai bag berea?

 

M-am enervat. Mă duc lângă el și încep să-i car pumni prin geam. Face urât și dă cu mașina peste mine. Leșin. Mă trezesc amețit, pe terasa supermarket-ului, după naiba știe cât timp, deshidratat în ultimul hal.

Nu, nu-s beat. Cred.

Au dispărut bulangii cu mașinile, duba mea e lovită.

În fine. Tre să beau apă, sunt mult prea deshidratat. Vreau doar să cumpăr câteva lăzi de bere, să le bag în dubă și să plec de la supermarket-ul ăsta atât de neprietenos. Dau să apăs pe clanță, dar deodată se face întuneric. Nu știu ce s-a întâmplat, dar ziarele de a doua zi au scris următoarele:

R.I.P., tânără speranță

 

Sfârșit de episod.

My Summer Car este în Early Access și poate fi achiziționat de pe Steam pentru 15 EUR. Încă nu este cunoscută vreo dată de lansare.

2 Comments

  1. 1
    Răzvan C says:

    Jalopy este ceva fff asemanator, doar ca mașina e un Trabant si temporal acțiunea are loc prin anii ‘89-‘90 la căderea comunismului.

    Ai de explorat drumurile din Ungaria, Bulgaria etc.

    E foarte atmosferic și merita, îl găsiți pe Gog și Steam

    • 1.1
      Adrian Dobrescu says:

      Am jucat Jalopy, are alt scope față de My Summer Car și complexitate mult redusă când vine vorba de asamblarea/întreținerea mașinii. În schimb, are o grafică mult mai faină și e ceva mai atmosferic, într-adevăr.

Leave a Reply