Intraţi în lumea din Haimrik

1C Company anunţă noul lor titlu action/adventure, Haimrik, aflat în momentul de faţă în dezvoltare, în casa celor de la Below the Game. Titlul se vrea lansat în cursul anului viitor. Acest platformer va fi definit de o direcţie narativă inovativă, şi de una artistică dominată de culorile alb, roşu şi negru. Toate acestea le veţi putea observa în trailer-ul oferit mai jos.

„Având loc în perioada medievală, Haimrik face din cuvânt o prioritate. Nu numai că acestea alimentează naraţiunea, dar oferă totodată personajului principal, un tânăr băiat, soluţiile de a progresa în cadrul acestei călătorii dificile. Practic, acesta merge pe cuvinte, activând unele dintre ele şi transformându-le în obiecte fizice. De exemplu, dacă „focul” îl arde, „apa” îl va ajuta să înfrunte acest obstacol.

Aventurile amuzante dar periculoase ale lui Haimrik şi a prietenilor săi excentrici, colorează de multe ori lumea monocromă, cu sânge. Umorul negru şi gameplay-ul unic va fi pe placul tuturor celor cărora le place…ei bine, umorul negru şi gameplay-ul unic!”

Pe mine unul m-a câştigat. Cuvintele „unic” şi „inovator” sunt aruncate atât de des în ultimii ani în această industrie, încât pentru mine, au devenit deja clişee. Însă de această dată, am fost suprins plăcut, iar în acelaşi timp, convins în a urmări progresul acestui titlu!

Adaugă un comentariu