Iron Harvest: Recolta lui Jakub Różalski

Jakub Różalski este un artist polonez influent şi extraordinar de talentat. Vă puteţi da singuri seama de ce dacă aruncaţi o privire peste imaginile din Iron Harvest: 1920+, un joc de strategie dezvoltat de KING Art Games împreună cu acesta.

“After World War I farmers found a plethora of unexploded ordnance, barbed wire, weapons, shrapnel and bullets while ploughing their fields. They called it the Iron Harvest.”

iron_harvest_01 iron_harvest_02 iron_harvest_03

Povestea din Iron Harvest (“roadele” rămase pe câmpuri după conflictul global) se desfăşoară imediat după Primul Război Mondial într-un univers alternativ al cărui peisaj este dominat de uriaşe maşini mergătoare din fier. Trei facţiuni puternice controlează Europa — Saxony Empire, Polania Republic şi Rusviet –, în timp ce forţe oculte se străduiesc să destabilizeze pacea şubredă. Am vărsat lacrimi de bucurie şi m-a luat cu fiori…

Cum recolta de RTS-uri este foarte slăbuţă anul acesta, vestea că vine pe PC, Xbox One şi PlayStation 4 triplează bucuria. Să fie primit! Noi informaţii pe măsură ce apar.

2 Comments

  1. 1
    Andrei spune:

    N-o sa apara in niciun caz anul acesta, pe pagina lor de facebook au raspuns la un comentariu si estimeaza ca va dura 2 ani developmentul jocului, deocamdata au lucrat doar 6 luni la el. De asemenea va fi un proiect pe Kickstarter ceea ce ma face cel putin suspicios, jocul precedent produs de studio a fost sponsorizat tot pe Kickstarter nu stiu daca e un semn bun ca nici nu l-au lansat oficial si deja se pregatesc sa faca altul tot pe banii altora. Vom trai si vom vedea.

Leave a Reply