Just Cause 3 îşi înregistrează domeniu

Just Cause 2 a fost şi va rămâne unul dintre cele mai bune titluri de acţiune open world. Combinaţia de explozii, haos, arme cool, zeci de vehicule, locaţii impresionante şi libertate absolută a garantat transformarea jocului produs de Avalanche Studios şi distribuit de Square Enix într-un clasic. În Just Cause 2 distracţia nu cunoaşte limite, în special după lansarea oficială a modului multiplayer, disponibil şi prin Steam. Pentru a exemplifica cât mai bine gradul de “awesomeness” din aventurile lui Rico Rodriguez, am inclus un trailer epic, la care noi salivăm pe tastatură ori de câte ori îl urmărim.

Singura veste ce ne poate bucura mai mult decât clipul video de mai sus este legată de înregistrarea unui domeniu pentru Just Cause 3, la adresa JustCause3Game.com, de către CSC Corporate Domains (o companie cunoscută pentru legăturile cu Square Enix). Din nefericire, fântâna de informaţii suplimentare este cam seacă, căci nu există vreo confirmare oficială a existenţei unui nou proiect JC. În decembrie 2013, Christofer Sundberg, creative director la Avalanche, declara următoarele într-un interviu Eurogamer:

“Am discutat ce am vrea să facem cu IP-ul Just Cause pe viitor, dar acum este cam devreme să vorbim despre acest lucru.”

Până la o confirmare oficială, putem doar spera că Square Enix şi Avalanche Studios au gânduri serioase şi nu se ţin de glume. Cu toate că Just Cause se potriveşte cu formula free-to-play, nu putem spune că ne-ar plăcea să vedem un alt titlu lansat în grabă, bazat pe un sistem de monetizare care să răpească din deliciul haosului total.

Oricum, nu uitaţi de Mad Max, an alt joc promiţător dezvoltat de Avalanche. Noi l-am văzut la gamescom 2013 şi ne-a plăcut atât de mult încât am exclamat “Fuck yeah!” în timpul conferinţei de presă.

Leave a Reply