League of Legends: Ascension Mode şi Noua Identitate

Ei, se pare că nu doar francizele cu nume ce atârnă greu pe cântar au parte de reboot-uri. Fenomenul este cunoscut în industria jocurilor de multă vreme şi poate funcţiona în beneficiul titlului, dacă este aplicat cum trebuie. Pentru exemple concrete, gândiţi-vă la Tomb Raider sau DmC Devil May Cry şi la succesul înregistrat după „reiniţializare”. Un reboot poate restructura punctele forte din structura unui joc, adăugând idei proaspete – ori, aşa cum am văzut în DmC, are capacitatea de a schimba cu totul direcţia artistică/lore-ul canonic din spatele personajelor. În cazul celor de la Riot, decizia de a şterge cu buretele fundaţia pe care a fost clădit League of Legends nu mă surprinde, căci orice structură solidă are nevoie de un finisaj temeinic.

Schimbarea la faţă se realizează prin intermediul unui gameplay event, care introduce istoria imperiului deşertic Shurima, modul de joc Ascension şi noul campion Azir. Oficial, producătorii descriu modul proaspăt astfel:

„Claim Ascension by taking down Ancient Ascendant Xerath in the center of the map, but be careful, you’ll need your whole team to battle him and claim the buff. The Ascension buff yields awe-inspiring power:

  • Bonus health & infinite mana
  • AD & AP
  • Cooldown Reduction
  • Armor penetration & magic penetration

But the gifts of Ascension come with a price, as healing and regeneration effects are halved and the other team always retains vision of you. Once the Ascended falls, Ancient Ascendant Xerath will respawn shortly afterward, reigniting the struggle for Ascension!”

În practică, acţiunea din Ascension se desfăşoară pe o nouă hartă deşertică, scopul fiind capturarea unor relicve Shurima de către cele două echipe compuse din câte 5 jucători. Centrul hărţii este dominat de un buff extrem de puternic, ce transformă eroul într-un avatar suprem al distrugerii în masă – astfel, mecanismele tactice sunt ridicate la un nivel inedit.

Până în 21 septembrie puteţi câştiga Shurima Icons participând la eveniment. Noi, l33t n00bs de fel, ne mulţumim cu măcinatul nisipului în dinţi.

Adaugă un comentariu