Lost and Found: 3 în 1 – Triple Town, Zombie Puzzler și Clash of Heroes

Acum 6-7 ani am descoperit un joc care a avut puterea de a strica un întreg gen pentru mine. Dacă Bejeweled 3 ar fi Diablo 3, atunci Puzzle Quest: Challenge of the Warlords ar deveni Divinity: Original Sin. Mereu surprinzător, complex, o îmbârligătură de genuri asamblată și controlată impresionant. O aventură pe care cu greu o mai pui de-o parte. Acum, nu mă înțelegeți greșit, nu încerc să spun că Diablo e un titlu slab. La fel ca și cu Bejeweled, rețeta e perfectă și, dacă te prinde, dacă-ți place acest tip de joc, odată ce l-ai deschis, ești ca și pierdut pentru umanitate pentru următoarele zeci, dacă nu chiar sute de ore. Am jucat Diablo 2 cu nesaț, o dată, de două ori, de trei ori, până când m-am întrebat: „De ce fac asta? De ce tot revin, pentru a juca mereu același lucru, când aș putea să mă minunez cu alte jocuri, să mă pierd în alte universuri, să rezolv enigme și să dovedesc boși de 3 ori mai complicați? Povestea o știu deja, item-urile mai colorate sunt mai puternice, dar în mare fac exact același lucru, eroul crește în nivel, dar, nu mai e de mult interesant…” Eram prea mic (sau prost) atunci pentru a realiza care sunt mecanismele psihologice activate de acest tip de jocuri și de ce sunt atât de eficiente. Deși nu prea-mi păsa, intuiam că mă exploatează și că apasă voit pe butoanele rele ale dependenței. Diablo 2, a declanșat, în cazul meu, începutul sfârșitului jocurilor care nu se termină niciodată, dar mai ales al celor care randomizează loot-ul sau metodele de producție. Puteți citi mai pe larg despre toate aceste… dileme gameristice în articolul genial scris de David Wong pentru Cracked: 5 Creepy Ways Video Games Are Trying to Get You Addicted.

În timp, am învățat și studiat mult despre ce și cum și am decis să mă feresc cât pot de titlurile care implementează astfel de mecanisme. Am pus de o parte MMO-urile și toate RPG-urile care te obligă, de exemplu, să omori de zece ori același boss pentru șansa de a primi un item mai cu moț. Au început să mă deranjeze până și FPS-urile care randomizează item-urile odată ce dai load. Mă uit la tine Alien: Isolation. Înțeleg, e din ce în ce mai dificil, cu cât jocurile devin mai mari și mai flexibile, să pui de mânuță toate obiectele folosibile și să le balansezi perfect, cu atât mai mult când ai multiple niveluri de dificultate, dar, am ajuns să consider că un producător care exclude orice fel de randomizare a loot-ului în titlurile pe care le creează, arată respect pentru jucătorii și clienții lor. Un respect care li se va întoarce.

Am deraiat un pic… La fel ca și Orginal Sin, Puzzle Quest schimbă formula de bază și aduce în prim plan povestea, aventura, tactica. Planșele nu mai sunt doar simple îngrămădeli de elemente ce trebuie mutate pentru a forma lanțuri, acum sunt unelte cu ajutorul cărora învingi oponenți. Îmi aduc aminte cum ajunseserăm să gândim (poate fi jucat în oricâți, pe un ecran mare, are prea puțină importanță cine mută piesele) câte 3-4 mutări în avans. Sau cum preferam să mutăm câteodată „greșit”, doar pentru a nu provoca vreo avalanșă favorabilă inamicilor. Cum ne bucuram când capturam pe cineva și cât ne gândeam la puzzle-urile care-ți dădeau posibilitatea de a învăța vrăjile prizonierilor. Cum adunam taxe și extindeam granițele imperiului. Cum îmblânzeam animale, pe care le călăream apoi în luptă și cum acestea mai adăugau o vrajă arsenalului. Asediile, atât de grele, dar atât de satisfăcătoare. Cum cream obiecte, dar și discuțiile pe care le aveam când alegeam vrăjile și încă.

Puzzle Quest, primul, este un gigant. Un Puzzle RPG, cu o complexitate și o dificultate (dacă te încăpățânezi să faci tot) de care nimeni nu s-a mai apropiat (oare?). Mi-a plăcut enorm și de atunci am încercat majoritatea jocurilor cu poveste de tip match 3 care au apărut pe PC, în speranța că voi găsi ceva similar. Puzzle Quest 2, Glactrix, Puzzle Kingdoms (făcute de același producător), Legend of Fae, Runespell: Overture, Gyromancer, Tower of Elements, plus altele, a căror nume nu mi le mai aduc aminte, toate, s-au dovedit a fi doar umbre. O perioadă am fost chiar supărat pe lenea și miserupismul unora dintre producători. În timp, însă, mi-a trecut și a venit vremea unei alte tranșe. Poate-poate.

3 Comments

  1. Cimitri noiembrie 27, 2014
    • ncv noiembrie 27, 2014
  2. Absstract Grreen aprilie 22, 2015

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.