Mad Max: Fury Road: Cel mai bun film de acţiune al ultimilor ani.

Nota redactiei
  • ncv
  • Aidan
  • Kimo

Rezumat / descriere scurtă

Din punct de vedere vizual şi auditiv noul Mad Max este monumental. Rupeţi-vă de la gură un meniu de fast food şi descindeţi în cel mai mare şi cel mai zgomotos cinematograf pe care-l aveţi în apropriere

5.0
User Rating 5 (1 vote)
Sending

În momentul în care cei de la Avalanche Studios au decis ca jocul să nu urmeze firul filmului, ci să-şi spună propria lui poveste, nu prea am înţeles ce s-a întâmplat. Primele filme Mad Max sunt printre cele mai influente pelicule create vreodată, mai ales în industria jocurilor, şi, totuşi, producătorii au ales o altă cale. Apoi, am văzut filmul şi am înţeles. E imposibil (cred) să reproduci într-un joc open world nebunia creată aici. Fury Road are o coreografie minuţios pusă la punct şi dezvoltă acţiune la superlativ. Dar mă opresc… înainte de a mă duce la cinema, am citit câteva recenzii care mi-au ridicat aşteptările mult prea mult. M-am trezit în mijlocul filmului spunând „oau… dar nici pe departe atât de extraordinar pe cât spune toată lumea.” La sfârşit însă…

Încerc să nu vă povestesc nimic din ce se întâmplă, pentru că vreau să vă lovească şi să apreciaţi pe deplin nebunia. Am ieşit din sală (nimeni nu s-a ridicat de pe scaune timp de vreo 60 de secunde după ce numele au început să curgă), am traversat 3 străzi în linişte, în transă parcă, bulevardele păreau goale, soarele apunea frumos, m-am urcat în maşină şi, ca niciodată, am simţit nevoia să merg încet, contemplativ. Am ieşit din parcare şi am continuat în regim de croazieră. Pe unul dintre trotuare vreo 8 tineri se băteau dur (care erau şansele ca acest lucru să se întâmple tocmai atunci?) şi totuşi am trecut pe lângă ei calm şi împăcat. Un singur extra gând mi-a trecut prin minte. Ce bine că stăm într-o ţară în care armele de foc sunt interzise, altfel încăierarea aspră pe lângă care treceam s-ar fi putut sfârşi tragic. Aşa, în cel mai rău caz, unii dintre ei vor ajunge la spital cu câteva fracturi. Ne-am continuat drumul spre casă fără să spunem nimic, încă prinşi în universul suprarealist expus cu măiestrie în film.

Sunt mulţi recenzori care spun că pelicula este una foarte violentă, dar ţin să-i contrazic. Ca şi film de acţiune serios, nu o să vedeţi nimic mai visceral ca în altă parte, cruzimea, asprimea şi sălbăticia anti/eroilor însă… felul în care George Miller (ce geniu!) a conturat vieţile tuturor personajelor, fără a da prea multe explicaţii, fără a folosi prea multe vorbe… tuşele sunt atât de puternice, încât te apasă. Există un moment în film în care Nux, un nebun aşteptat în Walhalla, prinde şi mănâncă un gândac. O secvenţă care, în mod normal, ar fi stârnit în rândul celor din sală dezgust. Nimeni nu a spus nimic. Realizezi că, dacă ai fi fost în locul lui, dacă ai fi trăit viaţa pe care a trăit-o el, ai fi făcut acelaşi lucru.

Aș vrea să povestesc despre atât de multe.. dar puţine pot fi spuse fără a strica bucuria şi mirarea descoperirii acestei demenţe pe roţi. Din punct de vedere vizual şi auditiv noul Mad Max este monumental. Rupeţi-vă de la gură un meniu de fast food şi descindeţi în cel mai mare şi cel mai zgomotos cinematograf pe care-l aveţi în apropriere (IMAX? Cu atât mai bine! 3D? Nu neapărat.), aşezaţi-vă pe rândurile 4-7 central (subtitrarea e prea puţin importantă, nu se vorbeşte prea mult, să fii în mijlocul acţiunii e însă magic) şi delectaţi-vă timp de două ore cu o cursă cu maşini monstruoase, într-un univers apocaliptic cum rar aţi mai văzut. Poate aţi mai descoperit din loc în loc încercări (despre care credeaţi că sunt chiar reuşite: Fallout, Borderlands, Twisted Metal, primele Mad Max), dar până acum nimic atât de necruţător. Iar încep… Am făcut greşeala să mă uit la Furious 7 după câteva zile… Bitch, don’t lose my time with your stupid characters, motives and action. Fury Road a ridicat ştacheta!!!

17 Comentarii

  • ncv
    Publicat mai 20, 2015 9:57 pm 0Likes

    Lipsa trailer-ului este deliberată. Recomandarea mea este să vă duceţi la cinema fără a-l re/vedea.

  • enyse
    Publicat mai 20, 2015 11:17 pm 0Likes

    V8 ! V8 ! V8 ! 😀

  • Tudor
    Publicat mai 21, 2015 1:09 am 0Likes

    2 regizori ar trebui sa studieze intens acest film de actiune:

    1. Michael Bay. Are de invatat atat de multe lucruri de la secventele din Mad Max unde actiunea nu se opreste dar camera fiind plasata exact unde trebuie ca sa surprinda actiunea poti tot timpul sa iti dai seama ca X e facut pilaf sau scapa la limita sau stii inspre ce directie o iau eroii/antieroii.

    2. Christopeher Nolan. Nu e nevoie sa ni se spuna ca productia este de X litri cu o eficienta de Y%. Deja imaginea care o avem in fata si discutia personajelor te duc direct la concluzia ca ceva este serios in neregula in acea societate. Asta a stricat Interstellaru pentru mine. Daca Nolan ar fi stiut cum sa lase imaginile si sunetul sa vorbeasca de la sine, cum a facut-o Miller in noul Mad Max, nu ai nevoie de expozitie, doar ar strica experienta.

    Did my best to aviod spoilers,
    Over and out 😉
    GO SEE THIS MOVIE! 😀

    De asemenea, recomand acest making-of video al primului Mad Max:

    http://www.escapistmagazine.com/videos/view/good-bad-flicks/10133-Exploring-Post-Apocalypse-Mad-Max

    • ncv
      Publicat mai 21, 2015 6:00 am 0Likes

      Fury Road face bine exact ce spune omul asta aici ca le lispesc filmor actuale de actiune:
      https://www.youtube.com/watch?v=eac0lXfMs9c

      Nu doar Michael Bay si Christopher Nolan au de invatat, tot Hollywood-ul are.
      Producatorii… hm… regizorii au de invatat chiar si de la maestrul Jackie:
      https://www.youtube.com/watch?v=Z1PCtIaM_GQ

      Michael Bay e irecuperabil, desi stai sa vezi cum o sa ne surprinda (din greseala sau cu ajutor) pe viitor, Nolan insa? Nu ma porni cu Nolan. A dat in mania explicatiilor in ultima vreme. In Inception nici nu te lasa sa te gandesti, iti explica de 10 ori cum functioneaza visele si ce fac ei ca si cum am fi prosti. De fapt nu, ne vroia prosti, pentru ca visele clar nu functioneaza asa… Dar el macar incearca, impinge limitele, creaza lucruri interesante. 🙂

  • LauRoman
    Publicat mai 21, 2015 1:49 am 0Likes

    Nu credeam ca ar putea sa existe vreun ffilm cu actiune mai intensa si neintrerupta decat Crank, care spre deosebire de asta, sa fie si foarte interesant din punct de vedere artisitic.

    Daca exista vreun film care sa te faca sa transpiri de oboseala doar uitandu-te la el, Fury Road e ala.

    Intr-un final pot sa spun doar… CE ZI FRUMOASA!

    • LauRoman
      Publicat mai 21, 2015 2:00 am 0Likes

      PS: Creatorul acestui film este aceasi persoana responsabila pentru seriile Babe sau Happy Feet, ceea ce te pune putin pe ganduri.

    • Tudor
      Publicat mai 21, 2015 6:22 am 0Likes

      Haha, la finalul filmului chiar aveam palmele transpirate. Un film de neratat.

  • tudro
    Publicat mai 21, 2015 3:48 pm 0Likes

    Daca aveti drum prin capitala puteti incerca si la noul cinema 4DX. Am inteles ca e foarte misto.

  • Caleb
    Publicat mai 21, 2015 9:40 pm 0Likes

    Contează dacă-l vezi 3D, 4D sau doar pe un ecran mare cu imagine decentă şi sonorizare ok? Ar trebui să fie diferenţe majore?

    • ncv
      Publicat mai 21, 2015 9:49 pm 0Likes

      conteaza ca imaginea sa fie clara (proiectoare bune) si sunetul sa fie de calitate.
      daca e 3D sau nu, nu prea. bineinteles experientele sunt diferite dar de cele mai multe ori se intampla atat de multe lucruri incat creierul nici nu mai face fata.
      filmul nu a fost filmat in 3D, sau pentru 3D. asta nu inseamna insa ca efectul nu este unul de calitate, ci doar ca nu au exagerat cu efectele de genul vin spre tine sau mai stiu eu ce. in plus toate filmarile sunt foarte wide.
      eu as recomanda o prima vizionare in 3D si daca ti-a placut inca una in 2D, pentru ca deja stii filmul si nu vrei sa-ti bombardezi creierul cu toate planurile, vrei sa te uiti la detalii (si sunt atat de multe de vazut), vrei sa absorbi totul la un cu totul alt nivel. si daca ai noroc o sa-ti placa a doua oara la fel de mult 🙂

    • ncv
      Publicat mai 21, 2015 9:51 pm 0Likes

      sau poate nu am inteles intrebarea? ma intrebi daca trebuie vazut la cinema sau acasa? filmul asta Trebuie vazut la cinema! Ma gandesc ca nu ai un oled de 60 inch (care cred ca s-ar vedea mai bine decat 99% din cinematografele noastre) si THX acasa 🙂

  • Hangoverlike
    Publicat mai 22, 2015 11:02 am 0Likes

    Azi la 10 seara merg sa-l vad! 😀 Can’t wait.

    • Hangoverlike
      Publicat mai 25, 2015 12:20 pm 0Likes

      Fost. Vazut. Placut….. Jenial.
      Cu greu, am reusit sa ignor si ghiolbanii cu un rand mai sus care ofereau o coloana sonora superba de spart seminte, mai ales in scenele silentioase.

  • comygaming
    Publicat mai 24, 2015 9:05 am 0Likes

    Daca vreti o experienta cu adevarat unic, mergeti sa il vedeti la 4DX in Megamall

    http://www.cinemagia.ro/filme/mad-max-fury-road-487605/

    • ncv
      Publicat mai 24, 2015 2:37 pm 0Likes

      comentariile de pe cinemagia mi-au scazut nivelul inteligentei cu cateva procente…

  • pohghg
    Publicat martie 26, 2016 6:44 am 0Likes

    un gunoi de film nici nu se compara cu originalele

  • Valer
    Publicat iunie 9, 2016 2:41 am 0Likes

    Filmul cel mai cool al anului

    L-am vazut in 3D. Filmul e un spectacol vizual cap coada. Aproape ca nu clipesti tot filmul Imaginea este bestiala si subiectul e simplu dar nu asta conteaza. Dupa atata timp de la MadMax3, George Miller surprinde placut cu un action bestial care o sa vrei sa il mai vezi odata. Recomand cinema 3D.
    Cumva mi-a luat putin sa il asociez pe Hardy cu Mad Max dar Tom se descurca bine cred eu si filmul e cool nu datorita lui. E o orchestra de evenimente, efecte speciale si muzica foarte bine montate.
    Ca si in cazul altor filme nu recomand sa va uitati la trailere sau orice material care contine „spoilers”. Nu am ramas traumatizat dupa film dar fimul a fost mult peste asteptari.
    Furtuna aia… prea tare.

    Did you find this review helpful? Yes No

Adaugă un comentariu

Sending