No Man’s Sky, o amânare şi ameninţări cu moartea

Săptămâna aceasta am aflat că jocul celor de la Hello Games va fi amânat până în luna August. Debutul ar fi trebuit să aibă loc pe data de 21 Iunie, însă producătorul a decis că este nevoie de o amânare până pe data de 9 August pentru America de Nord, 10 August pentru Europa, respectiv 12 August pentru Marea Britanie.

Cum Vestul are o societate plină de victime, răsfăţaţi şi copii în corpuri de adulţi, designerul Sean Murray a început să primească ameninţări cu moartea, după cum ne spune acesta fix aici. Mai mult de atât, autorul primului articol legat de acest subiect, Jason Schereier a fost şi el ameninţat la rândul lui după cum puteţi vedea aici.

No Man's Sky, o amânare şi ameninţări cu moartea

„Întelegem că veştile au dezamăgit. Crearea acestui joc a fost cea mai mare provocare a vieţii mele, iar acum, în pragul lansării, suntem pregătiţi în a lua cele mai grele decizii pentru a oferi cel mai bun produs din punct de vedere calitativ.

Universul jocului este masiv. Mai mare decât îţi poţi imagina. Este un gen de joc ce nu a mai fost încercat, de o echipă mică, sub o presiune inimaginabilă datorită aşteptărilor ridicate.” ne-a transmis Murray, cu privire la această amânare.

Am ajuns rău oameni buni! Ameninţări cu moartea datorită amânării unui joc video. Am trăit să o văd şi pe asta. Deşi o mulţime de oameni au sărit în apărarea studioului, comparativ cu situaţia în care victima ar fi fost de sex feminin, numărul este infim. Cât de trist. It’s the current year after all!

5 Comentarii

  • Ziskele
    Publicat mai 31, 2016 10:10 pm 0Likes

    Unii sunt chiar cretinii: „This is the only thing i’m living for” :))))

  • nume
    Publicat mai 31, 2016 11:07 pm 0Likes

    Am pastrat o vreme o suma de bani pentru acest joc,insa acum ca a fost anulat ma gandeam la alternative si am considerat noul Star Wars Battlefront si MGS V: The Phantom Pain.As aprecia daca cineva care a jucat ambele jocuri poate sa relateze partile rele si/sau bune ale acestor aplicatii sau sa sugereze alte jocuri cu plata care au componenta multiplayer buna.

    • Taar
      Publicat iunie 1, 2016 11:01 am 0Likes

      A fost amanat o luna si jumatate nu anulat. Dintre cele doua mentionate de tine aleg MGS V fara niciun regret. Battlefront e nimic pe langa acesta. Dar, repet, No Man’s Sky a fost doar amanat in jur de 45 de zile.

    • nume
      Publicat iunie 1, 2016 7:18 pm 0Likes

      Apreciez raspunsul,atunci o sa merg pe MGS V:PP,deoarece am auzit ca are si SP si MP bune plus faptul ca nu are asa multe DLC-uri ca Battlefront.

  • Daniel Popescu
    Publicat iunie 3, 2016 12:32 pm 0Likes

    Am mai spus asta. Este un lucru bun, ca developerii il amana si nu-l lanseaza, doar pentru a incasa cat mai multi bani cat mai repede. Un joc cu scope-ul lui Nio man’s sky ar trebui sa stea development atata timp cat are nevoie.

Adaugă un comentariu