Overwatch Competitive Play Mode

Blizzard a introdus un nou mod de joc prin ultimul patch, Competitive Play, pentru cunoscutul lor titlu, disponibil deocamdată doar pentru PC, versiunea de consolă urmând să vadă lumina zilei în viitorul apropiat.

Pentru a accesa acest mod, jucătorii trebuie să atingă nivelul 25, iar primele 10 meciuri după accea vă vor calcula un rating personal. După acest moment, fiecare meci pierdut sau câştigat vă va schimba acest rating, meciurile fiind alese după un sistem clasic de MMR. Modul include patru sezoane, denumite după fiecare anotimp. Astfel a început sezonul de vară, care va ţine până pe 18 August. Celelalte vor dura câte două luni şi jumătate fiecare, cu pauze de două săptămâni între ele.

Noul mod aduce şi câteva modificări după cum vor fi prezentate în cele ce urmează:

  • Control – meciurile vor fi jucate în stil best-of-five, în loc de best-of-three.
  • Escort – meciurile vor fi jucate de două ori, fiecare echipă fiind şi de partea defensivei dar şi a ofensivei. Când vehiculul ajunge într-un punct cheie sau când echipa din atac cucereşte un punct de control, va fi acordat câte un punct. La finalul celor două meciuri, echipa cu cel mai mare punctaj câştigă. Dacă vorbim despre un egal, atunci cea cu cel mai apropiat vehicul de un punct cheie, este câştigătoare. În cazul hărţilor King’s Row, Numbani sau Hollywood, în contextul unui egal, se va activa opţiunea de Sudden Death, prezentă doar în acest sezon (fiecare sezon va avea o altă opţiune). Aceasta, distribuie cele două echipe, aleatoriu, în modul defensiv sau ofensiv, cea din urmă având un termen limită în care trebuie să obţină un punct, pentru a câştiga. În caz contrar, echipa defensivă va fi desemnată câştigătoare.
  • Assault – fiecare echipă joacă pe rând în atac, câştigătoare fiind cea cu cele mai multe puncte, la final. Dacă după primul meci, echipa din atac nu are niciun punct, cel de-al doilea meci se va termina imediat ce un punct va fi acumulat. Dacă după două meciuri, echipele sunt la egalitate, vor urma alte două, însă, în locul timpului de joc normal de cinci minute pe meci, timpul va fi calculat în funcţie de cel rămas din runda precedentă de atac, pentru fiecare echipă în parte. Dacă şi după aceste două runde, rezultatul este tot la egalitate, se va activa opţiunea de Sudden Death.

Overwatch Competitive Play Mode

Toţi cei care vor avea zece meciuri completate la finalul evenimentului, vor primi un portret şi un spray, design-ul fiind diferit pentru fiecare sezon. Mai mult de atât, veţi primi Competitive Points pentru fiecare meci câştigat, pentru ca la finalul sezonului să primiţi astfel de puncte bonus, pentru performanţa finală. Ce puteţi face cu acestea? Puteţi debloca skin-uri aurii pentru armele preferaţilor voştrii. Mmmm…golden Tracer…

Atunci când vine vorba de penalizări, acestea vor fi mai drastice în cadrul acestui mod, de la interdicţia în a începe un nou meci până nu se încheie cel anterior, în contextul în care abandonaţi în mijlocul acţiunii, şi până la interdicţia totală a accesării modului, în cazul abandonurilor repetate.

Pe parcursul fiecărui sezon va fi disponibil un Leaderboard, afişând un Top 500, detaliile complete le găsiţi fix aici, iar eu vă urez succes în a ajunge numărul 1 din întreaga lume!

 

Leave a Reply