Pentru onoare: Jucătorii care farmează AFK în For Honor vor fi banați

Conform Ubisoft, se pare că jucătorii care vor fi prinși farmând bonusuri sau iteme în For Honor, prin orice fel de tactică – una din ele fiind plasarea unei greutăți pe controller/tastatură pentru a mișca personajul – vor fi banați. Până acum, călăii de la Ubisoft au împărțit în jur de 1500 de banuri temporare. Se ia în considerare și banarea permanentă a recidiviștilor, dar să sperăm că (nu) se va ajunge la scenarii atât de drastice.

Cred că este mai mult decât evident de ce decizia celor de la Ubisoft este una de bun simț. Într-un joc care și așa nu are perspective optimiste de viitor (mai multe detalii în recenzie), deștepții care apelează la astfel de tactici ieftine nu fac decât să scurteze și mai mult durata de viață a jocului și să-i îndepărteze pe potențialii viitori jucători. Sincer, dacă elementul de progresie al jocului s-ar fi rezumat strict la bonusuri cosmetice, nu cred că i-ar fi păsat nimănui de de câteva sute de ciutani care-și lasă personajul la farmat AFK în timp ce-și face temele.

Este încă un fiasco care relevă bizareria psihicului uman. Deși tocmai elementul acela de progresie reprezintă esența jocului, oamenii sunt dispuși să-l evite în întregime. Din fericire, cei care fac asta sunt de obicei și cei mai proști jucători, așa că șo pe ei.

1 Comentariu

  • nume
    Publicat martie 18, 2017 9:34 am 0Likes

    Stiu ca dureaza mult culesul de informatii din diverse locuri si urmarind activ piata,dar exista vreo sansa sa se mai intoarca post-urile de genul „Preturi romanesti” unde se evidentiata cateva deal-uri la jocuri ?

Adaugă un comentariu