PREVIEW: NO TRUCE WITH THE FURIES

Știu că subiectul articolului probabil nu vă spune nimic. Până să-mi capteze interesul acum câteva zile, când citeam știri despre jocurile de la EGX 2017, căutând materiale interesante pentru Nivelul 2, nici eu nu auzisem de el. Însă No Truce With The Furies pare a fi ceva special, așa că m-am hotărât că va fi subiectul unui preview, în loc de subiectul unei știri. Zis și făcut, m-am apucat să sap după informații și m-am îndrăgostit și mai tare de joc.

Ați auzit de Baldur’s Gate, probabil pe locul 1 în topul multora al celor mai bune RPG-uri făcute vreodată? Ați auzit. Dar de True Detective? Eh? Ce-ați zice de un mix între cele două? Așa-i că aveți măcar o sprânceană ridicată? Și eu am avut.

Lăsând deoparte măsura de scepticism pe care o am când aflu de câte un joc anunțat, după ce m-am informat atent și am văzut cam ce vor să facă băieții de la ZA/UM Studios, mi-am aruncat ochii peste concept art și screenshot-uri și am văzut cine face parte din echipă, am început ușor ușor să mă conving că nu visez și că jocul ăsta chiar are șanse mari să fie tot ce promite că va fi.

În primul rând, grafica e făcută de 2 artiști plastici, Alexander Rostov și Kaspar Tamsalu. De ce e important asta? Păi, uitați-vă la screenshot-uri, dați cu încredere click pe link-urile pe care le-am pus la dispoziție și o să aflați. De mult nu mi-au trezit stări și emoții niște screenshot-uri. Nu că sunt mare fan al picturilor, dar n-o să fiu complet autist și nerecunoscător dacă mă duci la expoziție, iar stilul grafic al jocului cred că poate fi admirat timp de câteva minute, în care să găsești cele mai mici detalii care o fac să fie aparte și care definesc stilul artistului.

Mai departe, dialogurile sunt scrise de un autor publicat și premiat, Robert Kurvitz, un estonian care toată viața a fost creator: de la vocalist și scriitor pentru propria trupă, Ultramelanhool, până la scriitor de roman (destul de bine primit de către critici), în present lead designer și scriitor al jocului.

Iar ultima picătură, soundtrack-ul, e făcut de cei de la British Sea Power, o formație indie foarte, foarte talentată.

După cum puteți vedea, jocul nu e făcut doar de un studio, ci de o întreagă mișcare culturală. Nu are cum să iasă ceva prost din mințile atâtor oameni talentați.

Despre ce e totuși vorba?

No Truce With The Furies este un detective RPG într-un univers original “fantastic realism”, cum îl descriu ei, cu săbii, arme și mașini.

Vei juca rolul unui detectiv-locotenent căzut în dizgrație și vei explora Revachol, orașul ficțional în care se va desfășura acțiunea. Când nu faci asta, vei avea abilitatea să-ți explorezi propria minte, vorbind cu simțurile, dubiile și amintirile tale. Orice acțiune și orice linie de dialog va avea consecințe, și vom avea 24 de skill-uri la dispoziție.

Despre lumea din joc – a fost lucrată vreme de 15 ani și este o combinație de punk, istorie alternativă și sci-fi, acompaniată de grafica izometrică, cu vreme și lumini dinamice.

Ni se mai promite că vom avea un întreg inventory pentru gânduri. Vom putea rezolva mistere, vom putea să venim cu idei noi, să tragem concluzii corecte sau greșite, să dezvoltăm obsesii de care nu vom putea scăpa și credințe care ne vor ghida cuvintele și vor schimba felul în care vom comunica în joc. Am așa un feeling că va fi un pic inspirat de Discworld Noir. Este că sună interesant?

De asemenea, ni se promite că skill-urile non-combative vor atinge adâncimi nemaivăzute: vom putea dansa, cânta, plăti chirie și alte activități inspirate din viața reală și din seturile de reguli D&D.

Fiecare detaliu, oricât de mic, va fi important și orice spui se va păstra de la un dialog la următorul.

Cam asta am reușit să aflu până acum pentru voi, dar o să stau cu ochii pe ce fac developerii și cum răsar detalii noi, cum le veți afla. Promite mult No Truce With The Furies și am așteptări mari de la el – mai mari decât de la alte jocuri cu bugete mari. Sper să iasă ce trebuie și sper că v-am atras atenția asupra lui. Părerea mea e că merită. Din păcate, încă nu s-a anunțat data de lansare, dar sperăm că va fi cândva în 2018.

https://youtu.be/NE2MMpKiJCk

Adaugă un comentariu