PREVIEW: Tot ce trebuie să kunoști despre Mortal Kombat 11

La capitolul story, NetherRealms stă chiar mai bine decât tătucii seriei Street Fighter (culmea, Ultra Street Fighter IV este în continuare preferatul meu).

Narațiunea din jurul acțiunii și personajelor a trecut la un stagiu tridimensional, complex, ilustrat perfect de faptul că meta-ul Mortal Kombat le este cunoscut și celor care nu l-au jucat vreodată. Situație care nu este valabilă pentru multe alte francize.

Oricum, producătorii au decis să supună colecția de luptători unui proces de redesign interesant. Dacă Baraka, Sonya, Scorpion și Sub-Zero au rămas ușor de recunoscut, nu același lucru se poate spune despre Skarlet, de exemplu – iar Raiden apare acum în postura de anti-erou.

Mortal-Kombat-11-Nivelul2-Skarlet-Redesign
Mai multe haine, mai puțină piele.

Din punctul meu de vedere, Mortal Kombat X a redus treapta de viteză, spre deosebire de reboot-ul mai ager și furios. În același timp, plaja de opțiuni strategice a fost mai consistentă și făcea din micromanagementul Offense/Defense o artă, desăvârșită de loviturile X-ray.

În MK11, lucrurile stau chiar mai bine. Gameplay-ul iute ca sosul Tabasco a revenit în forță, gata să te usture la poponeață dacă ai clipit când nu trebuie. Pe deasupra, X-ray-ul este substituit de Fatal Blows, disponibile când rămâi cu 30% viață. Cum spuneam: strategia primează, fiindcă noile Krushing Blows, combinații superioare ale unor mișcări de bază, vor putea fi aruncate în luptă doar atunci când sunt îndeplinite condiții speciale.

La polul opus se află mecanica Flawless Blocking, definită de reacțiile jucătorului în momente cheie, imediat după un atac. Jocul urmează să fie lansat cu un roster de 25 de luptători, momentan Geras fiind primul personaj original acestei iterații.

Înarmat cu un pumn de fier și capacitatea de a manipula timpul, Geras este înzestrat cu abilități moștenite de la Kronika, o tanti cu rol de boss principal. Despre „mama timpului” se știe doar că a influențat istoria evenimentelor din Earthrealm și că plănuiește să îi pună bețe în roate lui Raiden. Sunt kiar kurios cum se vor desfășura evenimentele din kampanie…

Poate că personajele feminine sunt mai îmbrăcate, așa cum se cuvine în epoca PC (apropo, Ronda Rousey îi împrumută vocea și chipul Sonyei Blade), dar Fatalitățile au rămas la fel de sângeroase. Ba chiar au primit un boost. Pe bune, sunt pur și simplu glorioase și îți întorc stomacul pe dos dacă ești ceva mai sensibil la imaginea unor fețe smulse sau a creierilor împrăștiați pe pereți – mai ales că Mortal Kombat 11 arată fenomenal din punct de vedere grafic.

E limpede că pentru mine a devenit repejor unul dintre cele mai așteptate jocuri din 2019. Nici măcar nu am prea mult de așteptat, căci se lansează în 23 aprilie, pe Windows, Xbox One, Playstation 4 și Switch. FIGHT!

6 Comentarii

  • florin
    Publicat ianuarie 24, 2019 10:30 pm 0Likes

    Multumim, am crezut ca v-am pierdut, ca pe ign romania.Au publicat ceva dupa vreo luna, dar sunt vii:)

    • Aidan
      Publicat ianuarie 25, 2019 8:35 pm 0Likes

      N-ai sa vezi draci morti. Si daca raman ultimul care mai publica pe aici, dar o voi face din ambitie :))

  • Sol
    Publicat ianuarie 25, 2019 11:25 am 0Likes

    Sper sa aiba povestea mai buna decat X. „Kombat Kids” si accentul pus pe ei mi s-au parut foarte lame. Mi-au adus aminte de Wesley Crusher din Star Trek Enterprise si cum salva el ziua folosind „school projects”.

    • Aidan
      Publicat ianuarie 25, 2019 8:36 pm 0Likes

      Asa asa ne ajute Dumnezeu! Chiar ca am asteptari mari de la MK11 si sper sa iasa bine de tot.

  • dante-sama
    Publicat ianuarie 29, 2019 4:21 pm 0Likes

    Daca se va ridica macar un pic inspre nivelul MK9, va fi instant grab and buy, pentru mine!

  • Catalin
    Publicat februarie 4, 2019 3:58 pm 0Likes

    De abia astept sa fac fatality cu Shaggy

Adaugă un comentariu