Prima Mea Experienţă Windows 10: Technical Preview Build 9926

Pentru că nimeni nu este interesat de o versiune Halo PC free-to-play dedicată exclusiv ruşilor(!), m-am gândit să îmi orientez atenţia spre un alt proiect Microsoft aflat în derulare: Windows 10. În caz că nu v-aţi prins, am încercat o mică glumă mai devreme, haha. Windows 10 nu este doar un „alt proiect”, ci un pas important pentru viitorul sistemelor de operare – credeţi-mă pe cuvânt,  folosesc build-ul Tech Preview 9926 de câteva zile, în scopul redactării acestui scurt articol. Motive ar fi destule, dar trei dintre ele sunt extrem de relevante pentru gamerii români:

1. Orice PC care rulează Windows 7 sau Windows 8.1 este compatibil cu upgrade-ul la Windows 10 în mod gratuit (timp de un an după dată lansării oficiale);

2. Windows 10 mizează pe conceptul de cross-platforming cu Xbox One;

3. Viitorul sistem de operare revine la multe dintre funcţiile extrem de practice introduse odată cu 7, combinate inteligent cu cele prezente în interfaţa Metro;

Deşi lansarea oficială are loc abia în vară, build-ul 9926 este disponibil sub forma unui update standard, ce poate fi instalat din Control Panel cu puţină răbdare şi câteva click-uri. În cazul meu, întreaga operaţiune a durat aproximativ 20 de minute, apoi m-am trezit fluierând în faţa bătrânului wallpaper. Upgrade-ul a păstrat programele, aplicaţiile, driverii şi tema veche – o soluţie foarte utilă pentru conservatorii deranjaţi de schimbările bruşte. Cumva, dispare şocul saltului la un alt OS – chestie ignorată de Win8, cu recul letal, amortizat în barba gigantului din Redmond.

desktop_winXNu ştiu ce credeţi voi, dar mie îmi place în draci proaspătul meniu start, în formatul hibrid propus de Microsoft. Aşa sunt eu, mic şi uşor de impresionat când muşc din eye-candy. Logica e simplă: ai tot ce îţi trebuie în faţă şi niciodată nu strică un plus de interactivitate.

Jocurile au pornit fără probleme după trecerea la Omega 15.3 beta (Windows 8.1). Am rămas plăcut surprins de atitudinea prietenoasă exprimată către titlurile vechi – Shogo: Mobile Armor Division, un FPS important în contextul întregii mele existenţe, s-a simţit la fel de funcţionabil şi sprinten. Vă jur că am vărsat nostalgic o lacrimă! Probabil observaţi că se află departe de mine intenţia unui preview serios, căci astfel de teste nu se potrivesc acum în mozaicul uber-gameristic NIVELUL2 – însă voi aprecia pozitiv noile funcţii (asistenţa oferită de Cortana te apropie periculos de sistemul iubit, parcat pe birou), dar şi uneltele esenţiale pentru gaming, media sau productivitate office.

Programul Windows Insider şi Windows 10 TP sunt deschise publicului larg, inclusiv piraţilor. Cu toate acestea, NU INSTALAŢI WINDOWS 10 TECH PREVIEW FĂRĂ UN BACKUP PREALABIL, chiar dacă dispuneţi oricând de opţiunea rollback. În rest, succes la testat „the next best thing” în materie de sisteme de operare!

33 Comentarii

  • Un cititor vigilent
    Publicat martie 26, 2015 5:34 pm 0Likes

    http://en.wikipedia.org/wiki/Windows_10
    De 8 zile e alt build disponibil, care vine si cu DirectX 12.

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 5:42 pm 0Likes

      Nu era destinat doar dezvoltatorilor? Eu am mers pe mana functiei update.

  • Radu
    Publicat martie 26, 2015 6:05 pm 0Likes

    nu am inteles bine, upgrade le la 8.1 la 10 sau de la un biuld de 10 la altul?

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 6:13 pm 0Likes

      Toate variantele sunt corecte. Poti upgrada de la 7 la 10, de la 8.1 la 10 sau de la un build TP la varianta finala.

    • Radu
      Publicat martie 26, 2015 6:34 pm 0Likes

      asta am inteles, dar ce ai facut tu de care a fost?

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 6:36 pm 0Likes

      Ah, chiar, silly me: eu am trecut de la Windows 7 Home Edition X64 la 9926.

  • George Ene
    Publicat martie 26, 2015 6:10 pm 0Likes

    Poate de data asta nu o sa mai planga lumea ca nu are butonul (inutil) de start si sa considere tot W7 mai bun…unii oameni nu se pot adapta la schimbarile bune.

    • Dreamcatcher
      Publicat martie 26, 2015 10:34 pm 0Likes

      Scuza-ma,dar toti review-rii seriosi (inclusiv lab501) testeaza noile componente hardware in Win7 pentru ca sunt niste inadaptati care nu se conformeaza cu lipsa butonului de Start si nu vad adevaratul progres al Win8.La fel si comunitatea.Ok!

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 11:09 pm 0Likes

      Desi diferentele sunt foarte mici, in majoritatea testelor orientate pe viteza si consum de resurse Win8 puncteaza peste 7. Just sayin’. Poate ca 7 a ramas util din cauza caracterului familiar, stabilitatatii si compatibilitatii extinse? Sunt sigur ca baietii de la LAB501 stiu foarte bine ce fac.

    • George Ene
      Publicat martie 28, 2015 8:05 am 0Likes

      Usor…nu am vrut sa sune ca o insulta,dar eu chiar am vazut oameni care nu vroiau sa treaca la W8 pentru simplu fapt ca le lipsea butonul de start.Cred ca Aidan are dreptate.

  • Kagura
    Publicat martie 26, 2015 6:30 pm 0Likes

    vede openGL? pe win 8/8.1 inca nu am descoperit rezolvare pt asta.///

  • Caleb
    Publicat martie 26, 2015 8:35 pm 0Likes

    Toate ca toate, dar când foloseşti Win pentru productivitate desktop, adică NU VREI mizeriile alea de aplicaţiii Touch din Metro, ajungi să ai altă perspectivă decât când cauţi doar distracţie.

    Adică mie plasarea aplicaţiilor metro în Start mi se pare blasfemie. Pe alea nu vreau să le văd. Niciodată. Nu am tabletă windows, nici touchscreen la laptop şi nici nu vreau. De ce naiba nu fac opţional tot ce ţine de metro?

    O să pun şi eu pe un stick ceva buildul să văd exact ce fac cu el. Adevărul că, dincolo de remarcile cam exagerate cum că butonul şi meniul de start nu aveau locul lor şi deci nici de ce să le simtă cineva lipsa (vezi KDE, Gnome, OSX, toate au aşa ceva, până şi Unity), e cam nasol să stai în spate când pe noile sisteme de operare performanţa e mai bună şi vin upgrade-uri substanţiale în materie de framework-uri ca DX (care de când ai 3D pe desktop afectează mult mai mult decât jocurile)..

  • Cavalary
    Publicat martie 26, 2015 9:21 pm 0Likes

    De upgrade-uri la Windows care sa merite numele asta, zic de fiecare data acelasi lucru. As folosi termenul si m-ar interesa daca am vorbi de o versiune mult mai customizabila si monitorizabila de catre utilizator intr-un mod informat (inclusiv posibilitatea de a strica chestii, dar pt. ca-si asuma utilizatorul in cunostiinta de cauza niste riscuri, nu pt. ca n-are imediat accesibile informatiile cu ajutorul carora sa determine exact care sunt), mai sigura ca bineinteles ca asta nu strica niciodata, fully backwards compatible cu toate programele care functionau pe versiunile anterioare (chiar sa le faca sa mearga si mai bine daca se poate), si facuta, sau cu o versiune, sau foarte usor customizabila inca de la instalare ca sa fie asa, strict pentru PC-uri desktop controlate cu mouse si tastatura si fara aplicatii cloud sau continut activ sau alte mizerii de genul ala, cum bine zice Caleb.
    Ca unii vor touch, voce (de la ei catre computer sau invers), senzori de miscare, integrare cu cloud-ul in absolut orice sens, active desktop content, mobilitate, interfata Metro si alte chestii d-astea, foarte bine, sa fie, dar complet optional, sa poti pur si simplu sa nu instalezi niciun astfel de component, sa nu te incurci niciodata de ele, sa nu consume nicio faramitura de resurse, sa nu existe pe acel computer, punct. Si, bineinteles, aceeasi masura sa se aplice si desktop-ului clasic, meniului start, etc., pt. ca si astea sa poata fi eliminate de cei care dimpotriva, doresc fix ce eu nu vreau sa vad.
    Cu alte cuvinte, fix opusul ideii de unificare pe care marseaza MS, si pt. mine cu prioritate fix in directia opusa prioritatilor lor. Iar atata timp cat situatia sta asa, nu pot considera un nou Windows un upgrade si cred c-o sa stau cu W7 cum inca stau unii cu XP daca n-o fi cumva o (din ce in ce mai improbabila) schimbare de macaz mai incolo.

    • Aidan
      Publicat martie 26, 2015 11:02 pm 0Likes

      Eu sunt total de acord si cu punctul tau de vedere. E treaba fiecaruia ce-i place si ce vrea de la PC-ul sau. Nu-i zice degeaba „Personal”. Din pacate, mecanismele despre care vorbim se misca foarte repede si sunt unse bine. Devine tot mai greu sa ramai…legacy.

      Insa tu si Caleb vorbiti fie despre o platforma Microsoft utopica, imposibil de realizat la o scara de consum atat de larga si diversificata, fie despre un sistem open source. Se fac pasi mari in directia Linux in ultima vreme – dar ai sa ramai surprins cat de putine optiuni de personalizare incepi sa gasesti si acolo.

      Also, am dezactivat toate aplicatiile cloud si tot continutul activ din Windows 10 cu cateva click-uri. Nici macar nu am utilizat un cont MS in prima zi. Am apelat la unul din curiozitate. E destul de usor sa iti bagi nasul in e 😀

    • Cavalary
      Publicat martie 27, 2015 1:21 am 0Likes

      Din pacate n-o sa raman surprins. Partea aia cu „personal” a inceput sa dispara de ani buni… Chiar m-as intreba daca poate cineva sa identifice momentul cand s-a schimbat directia din punctul asta de vedere.

  • Sever
    Publicat martie 26, 2015 11:47 pm 0Likes

    MInunat. Atat avem de spus. Merg bine jocurile si interfata este destul de ok, Mai ok comparativ cu alte builduri. Dar spre exemplu nimeni nu spune nimic ca nu se prea pupa cu aplicatiile Adobe? Fac referinta la Ps si Au. Ca nici macar nenorocitul ala de zoom din mouse 3 nu functioneaza inca? Da stiu is just a preview. Oh fu…. it atata bullshit ca anul asta nu am vazut ever. Da, e bun, e minunat copii or sa fie fericiti si vor tipa cand urmatorul Assassin’s Creed o sa mai dea o cacealmea pe windows si toata lumea o sa zica: trebuie sa apara un driver beta special :)))))))))))))))) ooooh is so funny.

  • Sever
    Publicat martie 27, 2015 1:05 am 0Likes

    Sau: nimeni nu spune cat o sa coste minunatul? Asta asa ca suntem toti adepti ACTA si uram pirateria. Cat o sa ne coste o taratura de laptop + un home edition preinstalat? Imi imaginez o discutie: „Cat ai dat pe laptop?” 25 de bulioane ca avea si windows 10 instalat, da’ e i7 cu placa video dedicata”(placa video dedicata e vai de mama ei, ruleaza cu greu o DOTA 2 si uneori te enervezi si la joculetele de pe FB” Acum pe bune, lasand gluma si bascareala. Cand o sa apara la magazin, o sa sara romanasul buluc pe Windows 10 la ….hai sa zicem….emag? :)))))))))) Or sa fie cozi de alea ca la vinerea neagra si cand o sa-l intrebi pe unul „Ce faci aici?” O sa-ti zica „Am venit sa-mi iau Windows 10″.? Ca traim ca in America unde si ultimul white trash stie ce e aia FBI si torentii sunt Satana. Hai ….ne adunam 100 cel putin de oameni si il precomandam….asa frumos cu aproape un an inainte. Nu vroiam sa zic nimic de rau, nu sunt carcotas, dar nu cred in romanul care merge la magazin sa-si cumpere un ultimate cu licenta, asa cum nu cred in vanzatorul cinstit de cand nu am mai vazut pe produse scris ‘Garantie à vie”.

    • Aidan
      Publicat martie 27, 2015 7:00 am 0Likes

      La faza asta ai dat cu batul in balta 🙁 Dar ai dat asa…pana te-ai asigurat ca nu a mai ramas o picatura de apa in ea. Adica, fie nu ai citit nimic serios si vorbesti din pareri vehiculate pe Filelist, fie esti ironic. Se va pupa si cu Adobe, poti dormi linistit. E un Tech Preview, dar nu cred ca intelegi prea bine ce inseamna conceptul. Tocmai ai dovedit asta.

      Here’s the deal: nu ti se cuvine nimic gratis doar pentru ca asa crezi tu. Si totusi primesti sistemul asta de operare sub forma unui upgrade gratuit, valabil inclusiv pentru sistemele piratate. Cum e al tau, probabil.

      Incearca sa te informezi serios inainte sa postezi informatii/speculatii care nu sunt nici valabile, nici amuzante. „Nu vroiam sa zic nimic de rau, nu sunt carcotas, dar nu cred in romanul care merge la magazin sa-si cumpere un ultimate cu licenta, asa cum nu cred in vanzatorul cinstit de cand nu am mai vazut pe produse scris ‘Garantie à vie”.” – ba da, esti carcotas 🙂

    • Cristi
      Publicat decembrie 6, 2015 7:29 am 0Likes

      sam broadcaster 4.9.8 care a costat 200 si ceva de dolari nu are nici un gand sa mearga in windows 10 ca nu vor aia de la spacial audio. iar upgrade la alta varianta compatibila costa inca 100 si ceva de dolari. in al 2-lea rand pe laptopurile asus x59sl si inca alte cateva de la windows 8.1 in sus, nu mai booteaza nici o varianta de winows si nu vor nici asus nici microsoftul sa remedieze problema

  • Caleb
    Publicat martie 27, 2015 9:01 am 0Likes

    Măi, nu e mare lucru să faci opţional un layer precum Metro, ca dovadă că multe customizări mai târziu, Win8.1 mi-a mers cum am vrut eu şi mi se pare că aduce nişte chestii bune faţă de 7.

    Problema e că MS mă face să sap după customizările astea pe timpul meu în loc să ofere încă din installer opţiuni clare cu ce vreau să pun pe el şi ce nu. Nu e ca şi când dacă îmi iau touchscreen nu mă pot răzgândi să bag suport şi pentru ăla cu add remove windows components.

    Dar dacă vreau calc fără cloud stuff, fără skype, fără o tonă de aplicaţii implicite pe care n-o să le folosesc niciodată şi nu mă încântă, ar trebui să pot avea chestia respectivă.

    Cât despre Metro, MS puteau proceda foarte bine cum se face pe Linux since forever. Poţi să instalezi mai multe Desktop Environments şi să foloseşti exact ce vrei. Metro, Clasic, o combinaţie, deja trei opţiuni sună mult mai bine.

    Dacă se merge pe linia trasată, ajungem de ne cumpărăm doar periferice şi distracţia se face remote.

  • Caleb
    Publicat martie 27, 2015 9:04 am 0Likes

    ^^ Şi motivul pentru care nu vreau doar periferice este că sunt un paranoic ordinar, control freak psihopat, dar mai ales fiindcă-mi place cum arată pe, sub, în, pe lângă birou chestii de genul http://www.fractal-design.com/media/1f28a73d-538c-48ef-9baa-0f33fa569c30

    • Cavalary
      Publicat martie 27, 2015 12:35 pm 0Likes

      ^^ That. Ambele comentarii adica.
      Dar legat de al 2-lea, in cazul meu daca-s albe, argintii sau nuante pale sau eventual neutre (astea mai degraba in combinatie cu alb) de albastru sau verde, sau chiar si bejul ala spalacit „clasic”, dar in niciun caz negre! Si uita alta „linie trasata” de care-i foarte greu sa scapi, ca zici ca de niste ani buni electronicele au devenit Ford T-uri din punctul asta de vedere.

    • Cavalary
      Publicat martie 27, 2015 2:06 pm 0Likes

      Nope, ca-n cea mai mare parte tot neagra e. Daca ar fi fost toata ca fata…
      Poate fi http://www.fractal-design.com/media/a3e14811-6be5-4b89-b214-32f67b617429 daca vrei seria aia.

      Cat despre partea de mai jos, e ceva suspect, ca doar nu fac MS asa ceva din marinimia lor, trebuie sa fie un long game. Windows cu abonament, platit anual sau la 3 sau hai 5 ani ca sa-l pastrezi (sau strict legat de sistem, sa nu mai poti muta de pe unul pe altul, si cu probleme daca ti le faci singur), „upgrade-uri” fortate cu diverse restrictii, fortarea (intai soft, dar pe ideea ca majoritatea pun botul, si pana la urma ajung sa spuna ca nu se justifica sa mai se oboseasca sa permita si altceva, cum fac acum cu alte chestii) unui sistem inchis pt. aplicatii, ceva… Sau eventual transferul cheii pe care o ai pe Win 10, si daca vrei sa revii la varianta de la care ai plecat dupa perioada de testat 10, cum incerci sa te conectezi sa spuna oops, cheia asta nu mai poate fi folosita decat pt. Win 10, care nu mai e gratuit, deci…

    • Aidan
      Publicat martie 27, 2015 2:13 pm 0Likes

      Sunteti extrem de greu de multumit :)) Microsoft este o companie bazata pe profit. Ca sa faci profit vinzi chestii. Nu vrei sa contribui la profitul Microsoft? Go Linux 😀 Nu iti place politica lor de business? Go Linux 😛

      Eu am obosit sa vad exact aceleasi discutii, doar putin nuantate, pe care le auzeam inainte de lansarea Windows 7. Asa ca ma opresc aici, cu tot cu pragmatismul meu deformat de scepticism.

    • Caleb
      Publicat martie 28, 2015 10:58 am 0Likes

      Aia cu abonamentul e o presupunere pertinentă, dat fiind modelul SaaS hai să zicem acum OSaaS pe care se tinde. Sub anumite aspecte, s-ar putea să fie mai bună o ediţie *continuă* şi mă refer la tot ce a apărut în materie de personalizări peste WinXP de exemplu în lunga sa existenţă, prelungită şi de semi-eşecul Vista. Însă per total, ca utilizator final, pierzi cu siguranţă din control şi flexibilitate contra accesibilitate şi cost redus.

      Dar MS cred că sunt şi forţaţi să facă mişcarea. Pe piaţa de telefoane sunt slabi pe lângă Google şi Apple, cea mai populară platformă de distribuţie de jocuri online a cotit puternic spre Linux şi XOne nu face prea bine în lupta cu PS4. Cred că vor să dea un boost către segmentul lor de mobilitate şi către XOne prin manevra asta şi e foarte posibil să reuşească.

  • Caleb
    Publicat martie 27, 2015 12:59 pm 0Likes

    Also, mai e o vorbă, asta a propos de gratuitatea lui Win10 inclusiv pentru piraţi şi de ce-ţi oferă google, de exemplu:

    – Dacă foloseşti un serviciu de proporţii fără să plăteşti, probabil că „marfa” eşti chiar tu. Chestie care în conjuncţie cu adăugarea măsurilor de securitate cică biometrică sună cam aiurea, oricât de sceptic ai fi în privinţa asta.

    • Aidan
      Publicat martie 27, 2015 1:22 pm 0Likes

      Permite-mi sa nu cred in astfel de conspiratii. Imi asum raspunderea in cazul unui guvern global masonic-reptilian.

      Sunt extrem de sceptic cand vine vorba de control prin biometrice, mai ales ca sunt optionale. Voi avea o problema cu autentificarea biometrica cand devine obligatorie. Eu nu am nici macar webcam la PC :))

  • Caleb
    Publicat martie 27, 2015 6:43 pm 0Likes

    Pana la conspiratii avem little brother, data mining, big data, baze de date nesecurizate si informatii corelate despre fiecare. Se vand bine si nu in beneficiul celor din ele.

    • Aidan
      Publicat martie 27, 2015 7:27 pm 0Likes

      Te asteptai la altceva? A patit-o Sony, o face Facebook, se intampla la case mari. Datele noastre sunt acolo si sistemul functioneaza asa cum il observam pentru ca in directia respectiva am evoluat si noi, impreuna cu el – este un principiu antropic. Daca vrem alta realitate stingem toti computerele sau trecem pe BSD – ori ne dezicem de internet si social media. Apelam la anarhia digitala, renuntam la consumerism? Should we go cyber-medieval on their asses? Suntem noi patratul din cerc? Deocamdata ne luptam cu capitalismul informational de pe computerele noastre frumoase, incaltati cu „shuzi” Nike, conectati la paienjenis. Odata am dat peste unul care organiza un protest anti-Facebook intr-un grup de Facebook.

      Nu ma intelege gresit. Eu STIU ca principiile tale sunt corecte si sanatoase, dar nu pot achesa la conditiile lor in contextul realitatii mele cotidiene, dependenta de tehnologie si sincronizata la ideea ca traiesc vremuri in care nu mai am absolutum dominium asupra identitatii mele digitale.

  • Caleb
    Publicat martie 28, 2015 10:46 am 0Likes

    Mi-am permis să rad ultimele două commenturi, fiindcă mi-am dat seama că am folosit un ton prea acid şi nişte cuvinte care nu puteau transmite ce voiam să spun de fapt. Pentru care îmi şi cer scuze, scopul nu era să jignesc. Sunt unele chestii care pot fi mai degrabă transmise la o bere şi nu au ce căuta pe internet 🙂

  • adi
    Publicat aprilie 25, 2015 5:31 pm 0Likes

    Eu am descarcat direct windows 10 si l-am instalat , sunt foarte multumit si am ramas surprins cat de fain este de lucrat cu el.
    Nu credeam ca voi renunta la win 7 , de curand am trecut la Ubuntu 14.04 care e super si nu renunt la el prefer dualboot pe pc windows 10 64bit si Ubuntu 14.04 bit super amandoua..
    Si din ce vad la windows a cam copiat de la Ubuntu ma refer interfata..Oricum sunt super ambele …

Adaugă un comentariu