Red Dead Redemption 2 e pe vine! BioShock rămâne la 2K Marin.

În sfârșit, surse din interiorul industriei recunosc, în mod răspicat: mai devreme sau mai târziu, va exista un Red Dead Redemption 2. Mai mult decât atât, cel puțin o voce susține că al doilea joc din serie se află deja în producție.

Noile informații vin la puțin timp după ce CEO-ul Take-Two, Strauss Zelnick, declara că Red Dead este percepută ca o franciză permanentă în cadrul companiei, indicând că o continuare a clasicului joc western nu este foarte departe. Cu toate acestea, nu vom face cunoștință cu el la E3, în Los Angeles, la începutul lunii următoare, pentru simplul fapt că studiourile Rockstar nu își anunță niciodată viitoarele titluri într-un astfel de cadru.

Seria Red Dead a prins rădăcini în 2004, cu Red Dead Revolver pentru PS2 și Xbox, însă avea să cunoască succesul abia șase ani mai târziu, cu Red Dead Redemption, în versiuni pentru PS3 și Xbox 360, ce au generat încasări de zeci și zeci de milioane de dolari, trecând de la statutul de joc cult la cel de hit comercial.

Până la Red Dead Redemption 2, însă, avem de primit un Grand Theft Auto V pentru Xbox One, PlayStation 4 și PC, cândva în cursul acestui an. Probabil că noul Red Dead va veni, cel mai devreme, prin toamna anului 2015.

La rândul ei, franciza BioShock nu a fost nici ea uitată, Strauss susținând, în cadrul unei conferințe recente, că rămâne una dintre prioritățile companiei. Una îndrăgită, de care se va ocupa în continuare studioul 2K Marin. Oarecum surprinzător, având în vedere că studioul în cauză a fost teatrul unor concedieri masive în octombrie. Dar, cine știe…

„But not everything is going to be a permanent franchise. We can do very well even if it’s not. I would like to see us grow with a couple more great franchises in the next couple years and we’re launching Evolve; we have very high hopes for that.” Strauss Zelnick, CEO, Take-Two.

 

9 Comentarii

  • 1singur
    Publicat mai 30, 2014 7:03 pm 0Likes

    E fain ca Take-Two nu mulge francizele pana la da sangele, lasa timp studiourilor sa-si faca treaba in ritmul lor.

  • Bogdan S.
    Publicat mai 30, 2014 7:15 pm 0Likes

    Cateodata imi vine sa iau in brate monitorul pentru vesti ca astea :))))). Bioshock, pentru mine, este jocul absolut care exceleaza la toate capitolele. Vrei sa desprinzi o filosofie, o lectie de viata, o poveste minunata din seria Bioshock? Se poate. Iar povestea este punctul cheie. Si nu mai spun ca exceleaza si la gameplay, atmosfera, shooting, RPG si multe altele.

  • Vlad Gălăţanu
    Publicat mai 30, 2014 7:54 pm 0Likes

    Nimic despre L.A. Noire?

  • Slick
    Publicat mai 30, 2014 7:56 pm 0Likes

    RDR, unul dintre cele mai misto jocuri din toate timpurile!

  • mahri726
    Publicat mai 31, 2014 1:00 am 0Likes

    Oare va aparea si pe PC?

    • KiMO
      Publicat iunie 1, 2014 5:59 am 0Likes

      Nu cred.

    • Aidan
      Publicat iunie 1, 2014 7:20 am 0Likes

      Macar ajunge GTA5, pregatit pentru o grafica mult mai buna si tone de moduri. I get excited in my chest!

  • mahri726
    Publicat iunie 1, 2014 2:33 pm 0Likes

    Partea buna este ca pentru jocurile pentru noua generatie de console, pe PC, nu cred ca se va putea vorbi de portare. Au aceeiasi arhitectura. Chiar mai mult, Xbox One ruleaza o versiune modificata de Windows 8. In trecut, aveam portari slabe pe PC (remember GTA 4) . Daca lanseaza RDR pt noua generatie de console, implicit va putea rula si pe PC, fara prea multe modificari. Totul tine de decizia dezvoltatorilor. http://www.cinemablend.com/m/games/Xbox-One-Running-Windows-8-Apps-Games-Can-Run-Windows-8-PCs-63550.html

Adaugă un comentariu