REVIEW: Assassin’s Creed Chronicles: China

Ultimul lucru pe care îl aşteptam de la Ubi – şi aici vorbesc în numele meu – era un alt Assassin’s Creed. Unity a fost o dezamăgire usturătoare, iar Rogue nu a reuşit să vindece escarele apărute după ce am zăcut inert timp de două iteraţii pe patul unei francize muribunde din punct de vedere al originalităţii. Totuşi, britanicii de la Climax Studios s-au luat de braţ cu iluminaţii de la Ubisoft Montreal şi au încercat din răsputeri să demonstreze că mai există suflet în crezul asasinilor. Au făcut acest lucru înlocuind formula open-world pretenţioasă cu un platformer 2.5D ce mizează pe mecanici stealth şi combat care mi-au adus aminte pe loc de Mark of the Ninja – cei drept, China bate spre un MotN mai slăbuţ la capitolul gameplay, dar cu o direcţie artistică superbă.

Climax nu intenţionează să se oprească aici, fiindcă Assassin’s Creed Chronicles: China face parte dintr-o trilogie, următoarele două episoade urmând să acopere evenimente din India secolului XIX şi Rusia revoluţionară. Deocamdată, primul capitol se concentrează pe povestea asasinei Shao Jun, o fostă curtezană, transformată în armă atletică şi silenţioasă de către unicul şi inimitabilul Ezio Auditore da Firenze, într-o perioadă colorată din istoria Chinei: anul 1526, adică începutul sfârşitului pentru dinastia Ming. Jun păşeşte pe un drum personal al răzbunării, îndreptat spre inimile templierilor aflaţi în spatele distrugerii Frăţiei Asasinilor. Pe scurt, doar o altă vendetă personală insuficient dezvoltată, chiar dacă jocul se străduieşte să introducă noi factori în ecuaţia narativă pe parcurs.

Assassins_Creed_Chronicles_China_Review_Screenshot_02
O fată hotărâtă, care ştie ce vrea de la viaţă.

Chronicles se distinge prin trecerea la perspectiva 2.5D, un factor stilistic vizual şi mecanic implementat cu brio de producători. Aceştia nu s-au rezumat doar la side-scrolling pe un singur plan, căci jocul foloseşte hărţi tridimensionale – mai exact, Jun poate explora nivelurile pe verticală, orizontală şi în adâncime, ceea ce transformă radical felul în care trebuie gândită parcurgerea lor sau eliminarea gărzilor. Pe deasupra, designul platformelor, sistemul de combat şi comportamentul inamicilor încearcă să te convingă pas cu pas că abordarea potrivită este cea stealth.

Assassins_Creed_Chronicles_China_Review_Screenshot_07
Hărţile sunt destul de mari mari şi se extind în toate cele trei dimensiuni.

8 Comentarii

  • DeusEx
    Publicat aprilie 21, 2015 2:27 pm 0Likes

    Un review bun, multumim. Sper ca vei face si la celelalte 2

  • Tatu Alexandru
    Publicat aprilie 21, 2015 2:36 pm 0Likes

    Inca un joc pe pc la care trebuie sa dau la o parte m&k. Cea mai buna investitie a mea in 2015, controller de xbox 🙂

  • Catalin
    Publicat aprilie 21, 2015 2:51 pm 0Likes

    Frumos review si frumos joc. Keep it coming:)

  • Tavis
    Publicat aprilie 21, 2015 3:21 pm 0Likes

    frumos joc si un review si mai frumos

  • Aidan
    Publicat aprilie 21, 2015 6:44 pm 0Likes

    Danke guys! Ma bucur ca l-am putut livra in ziua lansarii 🙂

  • Sever
    Publicat aprilie 22, 2015 1:51 am 0Likes

    Nu atat de impresionat pe cat am crezut ca o sa fiu. Un side-scrolling game, ascuns in spatele unei grafici artzy-fartzy, ce-mi aduce aminte de tehnologia grafica Iphone portata pe PC. Prefer sa pastrez cei 9,99 Euro si sa-i investesc in completarea sumei pentru Trine 3 – Three-Pack.

    • Danny
      Publicat aprilie 22, 2015 7:25 am 0Likes

      +1

  • Caleb
    Publicat aprilie 22, 2015 9:38 am 0Likes

    Eh, după Mark of the Ninja e cam greu să vii cu ceva mai simpatic.

Adaugă un comentariu