REVIEW: The Crew

Există şi alte motive pentru întârzierea recenziei The Crew, în afară de venirea sărbătorilor de iarnă peste noi mai ceva ca tăvălugul sovietic şi condiţia MMO racing de la baza producţiei Ivory Tower/Ubisoft Reflections? Îmi este greu să răspund. Sincer să fiu, The Crew sparge graniţele genului de joc dificil de transpus într-un review, căci e fantastic de bun şi extraordinar de slab în egală măsură, în acelaşi timp, pe aceleaşi planuri. Cumva, jocul există nu doar pe o singură hartă continentală persistentă, ci în realităţi paralele, dezvoltate în mintea fiecărui jucător. The Crew poate fi o experienţă nocturnă Zen sau un uriaş racing game deprimant.

În teorie, The Crew transpune mai mulţi playeri pe suprafaţa unei hărţi gigantice, o simulare relativ fidelă a teritoriului Statelor Unite – teritoriu împărţit în cinci regiuni geografice. Din acest punct de vedere, jocul atinge un punct aproape orgasmic: sute de maşini personalizate traversează în lung şi-n lat şoselele, munţii, mlaştinile şi deşerturile nord-americane, explodând în culoare, viteză şi libertate. Celeritatea motorizată, fie ea virtuală, reprezintă un ideal exotic, furios, descătuşat – iar The Crew reuşeşte cu uşurinţă să te introducă în clubul celor care zboară la nivelul asfaltului.

The_Crew_PC_Screenshot (4)

Ne-au ridicat vizele?!

Producătorii au identificat corect cerinţele împătimiţilor de arcade racing – de altfel, nu există vreo urmă de simulare în mecanicile jocului sau în comportamentul automobilelor – şi au livrat exact ce trebuia. Eu văd The Crew drept fuziunea spirituală perfectă între elementele de tuning auto din NFS Underground, universul open-world din Test Drive Unlimited 2, acţiunea vehiculară de pe Valea Prahovei şi o poveste atât de proastă încât ar putea să îi aparţină numai lui Tommy Wiseau. Din nefericire, Wiseau nu şi-a împrumutat geniul, aşa că avem parte de o telenovelă abjectă cu maşini grozave şi autostrăzi scăldate în simfonia sutelor de cai putere. Fuck yeah.

The_Crew_PC_Screenshot (7)

Bine aţi venit la spectacolul autostrăzii!

Înainte de a trece la story şi gameplay, aş vrea să elimin capitolul realizare tehnică din ecuaţie, pentru a construi suficient spaţiu de manevră – voi avea nevoie de viraje largi când încep să ciuruiesc la foc automat naraţiunea, zdrobind într-o pulpă gelatinoasă scenariul, sub talpa autoritară a bocancilor de reviewer. Ştiţi cum strivea Isaac bietul necromorph pe USG Ishimura, ori cum Jacket făcea marmeladă din ţestele rusnacilor? Metaforic, cam asta merită personajele goale, lipsite de esenţă şi tridimensionalitate din The Crew. Oricum, pe laturile soundtrack şi grafică, jocul punctează excelent. Anumite momente, sub imperiul locaţiilor impozante, pictează tablouri splendide.

The_Crew_PC_Screenshot (11)

Bulls on parade!

Maşinile arată demenţial, fiind reproduse cu fidelitate – ceea ce suplimentează estetica bogată a mediului înconjurător, indiferent că traversezi o metropolă plină de viaţă, un pustiu imaculat de sare sau o şosea de coastă. Mai mult, posibilitatea modificării aspectului bolizilor dă frâu liber imaginaţiei pestriţe şi se traduce sub forma unor creaţii personale ce variază de la kitsch la artă pe patru roţi. Acompaniată de coloana sonoră antrenantă – Wolf Parade, Arctic Monkeys, Hanni El Khatib, We Cry Diamonds, Nas, Mos Def, Autoerotique, Power Glove, Verdi(!) şi Joseph Trapanese (Oblivion, The Raid: Redemption, The Raid 2, TRON: Legacy) sunt doar un fragment din oferta celor 7 posturi radio in-game –, grafica din The Crew animează ireproşabil experienţa open-world.

17 Comments

  1. Razvan B ianuarie 7, 2015
    • Aidan ianuarie 7, 2015
  2. mahri726 ianuarie 7, 2015
  3. mahri726 ianuarie 7, 2015
  4. D3F3 ianuarie 7, 2015
    • Aidan ianuarie 7, 2015
  5. Chipicao ianuarie 8, 2015
  6. Chipicao ianuarie 8, 2015
  7. romario ianuarie 8, 2015
  8. Chipicao ianuarie 8, 2015
    • Aidan ianuarie 8, 2015
  9. Cristi ianuarie 9, 2015
    • Aidan ianuarie 9, 2015
  10. Cristi ianuarie 9, 2015
  11. Alex Catalin ianuarie 20, 2015
    • Aidan ianuarie 20, 2015
  12. BOGDAN DAN AUREL aprilie 20, 2015

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.