REVIEW: HITMAN (M.I.A.)

Missing in Action este o rubrică specială și temporară în care vom încerca să publicăm articolele care nu au reușit să ajungă la voi în timp util.

O să încep această recenzie mărturisind că sunt fan al seriei Hitman încă de la primul joc, Codename: 47, apărut în 2000, așa că o să vorbesc cam în cunoștință de cauză, având în vedere că nu mi-a scăpat de sub mână niciunul dintre jocuri, nici măcar oarecum hulitul Contracts care, btw, mi s-a părut printre cele mai bune din serie.

Dacă le-ați jucat, probabil știți că vârful seriei a fost atins de Hitman: BloodMoney, în 2006. Știu că a urmat și Absolution, dar cel puțin din punctul meu de vedere, Absolution a fost slab tare, excepție făcând modul Contracts, nu a reușit să mă impresioneze plăcut prin nimic. Și începea așa de bine… Dar, în fine, din fericire nu Absolution este subiectul articolului, ci H I T M A N.

Când s-a anunțat prima dată, nu am înțeles prea bine ce vor să facă cei de la IO Interactive. Ceva episoade, ceva sezon, ceva platformă pe care să construiască povestea mai bine, ceva World of Assassination, ceva varză din care nu prea înțelegeai ce vor să facă. După ce s-a lansat Starter Pack-ul, am suferit prima rundă de dezamăgiri și am tras concluzia că cei de la IO Interactive sunt niște putori cărora le e lene să lanseze un joc nou complet și vor să mulgă niște bani în timpul development-ului. În continuare am tendința să-mi păstrez această părere.

Starter Pack-ul a venit cu un prolog și cu prima misiune / primul nivel, cel din Paris, urmând ca restul de 5 episoade să fie lansate lunar (mhm, am mai auzit asta). Chestie care iarăși m-a enervat, pentru că nah, ok, termin misiunea în o oră-două, o rejoc de două-trei ori să descopăr tot ce e un nivel, dar să mă pui să aștept o lună jumate-două până la următoarea misiune… înțeleg că vrei să copiezi ceea ce fac serialele și hype-ul pe care îl crează, dar chiar nu e cazul și nu le-a ieșit. Te iei cu altele și parcă numa de Hitman nu mai ai chef.

Alte două lucruri care m-au enervat, după care trecem la lucrurile bune:

  1. Episoadele vândute separat – mi s-a părut un trick nesimțit.
  2. DRM-ul always online – mă enervează din principiu, la fel cum mă enervează că nu sunt în stare să separe partea de singleplayer de bucata multiplayer, ca să renunțe la tâmpenia asta – orice chestie din singleplayer trebuie punctată și înregistrată în online leaderbords și alte chestii pe care le consider absolut stupide

Acum, ideea de a construi o platformă în loc de doar un joc nu e rea în sine, doar că faci niște promisiuni implicite și ceri implicarea (inclusiv financiară) a oamenilor într-un proiect pe care nu ești sigur că poți să-l continui, lucru care s-a văzut la scurt timp după lansarea primului sezon și pe care o să-l povestesc curând și care ar putea duce eventual la o altă discuție/subiect de articol apropo de creditarea pe care le-o acordăm producătorilor în momentul în care investim în preorder/kickstarter sau soluția pe care a adoptat-o HITMAN. Practic, oamenii care au cumpărat ediția completă și au așteptat câteva luni bune până le-a fost livrată, au făcut un serviciu developerilor și nu e cea mai ok soluție. Nu de plata în avans ar trebui să depindă calitatea unui joc, în umila mea opinie, pentru că asta s-a cam întâmplat.

Întoarcere la origini

Apropo de promisiunile pe care nu știu dacă le vor putea respecta (și unul din motivele pentru care nu s-a anunțat încă nimic legat de viitorul seriei HITMAN sau a altor francize a fost că la relativ scurtă vreme de la lansarea jocului, viitorul companiei IO Interactive a devenit subit incert după ce au fost lăsați pe cont propriu de cei de la Square Enix, care îi dețineau și au devenit companie independentă. Din fericire, se pare că au dus-o totuși mai bine față de alte studiouri care aveau o soartă similară și erau forțate să se închidă, dar încă nu avem garanția că pentru platforma HITMAN se va mai face conținut.

Bun, să detaliem un pic de ce e o platformă și nu doar un joc în sine. Practic, cu ultima iterație, fiecare nivel din HITMAN e mai mult decât o misiune de poveste, e un sandbox în care îți faci de cap și îți găsești oportunități de a ucide, iar tocmai de aici vine toată frumusețea jocului.

Dacă ați jucat primele jocuri din serie știți că întotdeauna design-ul de nivel într-un joc de genul ăsta e poate cel mai important lucru din tot jocul. Lăsând deoparte povestea/personajele, e important să ai modalități cât mai variate să îți duci la capăt misiunea, indiferent de modul în care alegi să parcurgi jocul, fie el full Stealth sau guns-blazing.  Blood Money a excelat din punctul ăsta de vedere, cu nivele variate care ofereau multe ocazii să-ți asasinezi victima. Fie că te deghizai în găină în timpul Mardi Gras-ului și urmăreai victimele prin mulțime, fie că învățai rutina victimei la perfecție și știai când o să treacă pe sub candelabru, fie că otrăveai tortul sau pur și simplu o prindeai într-un colț cu garota sau pistolul cu amortizor, alegerea era a ta. Hitman Absolution mi s-a părut foarte dezamăgitor din acest punct de vedere, cu niște nivele foarte mici în care n-aveai foarte mult loc să te desfășori sau să-ți faci de cap.

Simulator de ucis

Eh, HITMAN se întoarce la a fi simulatorul de ucis desăvârșit. Renunță la prostiile pe care le-a adus Absolution și încetează să îl mai prezinte pe 47 ca un personaj uman cu emoții și empatie și salvator și bla bla-uri specifice filmelor de acțiune de cea mai joasă speță și tuturor shooterelor generice posibile. Nu tată, nu asta voiam de la un HITMAN, nu trebuie să o ia personal niciodată. E o fucking mașină de ucis (sau clonă, tot aia), construit pentru asta, iar jobul lui este să ucidă pentru bani. Nu emoții, nu prostii. Strict ucis pentru bani. Nu zic, e bine să ai și o motivație, un context, e mai plăcut să știi că ucizi politicieni corupți sau mafioți sau dictatori, dar zic că ajunge atât, fără să mai implicăm emoțional și să dezvoltăm unde nu e cazul.

Eh, noul HITMAN livrează ce trebuie. Backstory-ul e decent, cut-scene-urile sunt ce trebuie și nu pierzi prea mult timp cu ele, bad guys sunt construiți cât să înțelegi de ce sunt bad guys, iar în rest fiecare planșă e un loc de distracție pentru următoarele 3-4 ore, dacă ești explorator ca mine și vrei să vezi cam în câte feluri ai putea să-ți asasinezi ținta. E o adevărată plăcere să înveți fiecare colțișor al planșelor uriașe, să vezi unde îți poți atrage țintele, să creezi diversiuni cu ajutorul cărora poți evada. Pur și simplu, fiecare hartă poate fi jucată de câteva ori bune și de fiecare dată poți avea un stil complet diferit de joc. Pe lângă asta, au reușit să construiască o lume destul de credibilă în fiecare hartă. E plin de NPC-uri care nu sunt acolo doar de decor, ci îți pot oferi indicii importante dacă stai să le asculți discuțiile private. Nu întotdeauna, de multe ori doar vei aprecia scriitura scenariștilor și umorul de care abundă majoritatea acestor discuții.

Pe lângă asta, jocul oferă așa numitele Opportunities. Dacă asculți NPC-urile care trebuie, ți se vor debloca așa numitele oportunități cu ajutorul cărora vei putea să-ți elimini țintele mai ușor și de multe ori într-un fel original, cu ajutorul cărora vei lua și puncte bonus pentru leaderboards, dacă te pasionează genul ăsta de lucruri. Am profitat de ele și m-am distrat copios, deși au tendința să-ți răpească un pic din libertatea de a descoperi nivelul și tot ce poți face prin el, dar sunt scenarii faine și până la urmă nu te obligă nimeni să le urmezi. Din punctul meu de vedere, e mișto că le ai acolo.

Cum 6 misiuni sunt prea puține, indiferent cât de mari și bine făcute sunt (și poți petrece lejer 2-3 ore într-o misiune, la fel de bine cum o poți termina în 5 minute a 5-a oară când rejoci nivelul, dacă vrei să faci un speed run), cei de la IO s-au ținut totuși de treabă și au pregătit suficient conținut să te facă să îți petreci ore în șir în  HITMAN chiar și după ce termini campania primului sezon. Elusive Targets a fost un concept similar cu ce oferă în general jocurile pe mobil, anume challenge-uri periodice. Practic, erau ținte la care aveai doar o șansă să completezi misiunea, după care dispăreau. Au fost câteva de-a lungul primului sezon, mai ales între episoade, disponibile 3 sau 4 zile. Dacă nu completai misiunea din prima în cele 3-4 zile cât erau disponibile, puteai să-ți iei adio. Mi s-au părut provocări interesante și motive bune să mai pornesc jocul din când în când.

Pe lângă aceste surprize, singura parte bună din Hitman Absolution, anume secțiunea Contracts, acest semimultiplayer s-a păstrat și în HITMAN și e ceva mai cizelat. Pentru cei nefamiliarizați cu conceptul, e destul de simplu: intri într-unul din nivele, îți alegi o țintă la întâmplare și începi să dai frâu liber creativității și imaginației. Omoară-l cu o găleată în timp ce porți un costum de polițist; sau omoară un polițist în timp ce porți o găleată și evadează cum poți. Odată înregistrate aceste acțiuni, ceilalți jucători vor putea accepta contractul și condițiile: trebuie să reușească să omoare ținta respectivă într-un fel cât mai apropiat de cel în care ai făcut-o tu. E extrem de distractiv și e probabil un motiv suficient de bun să cumperi jocul în sine – poți ignora campania, dacă nu te atrage și poți să petreci zeci de ore doar în modul Contracts – fie și pentru asta jocul reușește până la urmă să-și merite banii.

Pe partea tehnică, nu prea am ce să-i reproșez – e ce trebuie. Nu m-a dat pe spate, nu m-a făcut să exclam WOW, pe de altă parte, în 2016-2017 nu prea se mai întâmplă asta cum se întâmpla în anii trecuți. Fizica e ceva mai bine făcută, dar asta nu înseamnă că lipsesc bug-urile. Totuși, bug-urile fizice din Hitman nu fac decât să creeze și mai multă distracție, luați exemplu.

https://youtu.be/65IPyQBgbF8

Audio – din păcate, muzica nu mai e făcută de Jesper Kyd, iar asta se simte. Coloana sonoră nu mai este excepțională, ci doar ok. Nu poți să le ai pe toate. Nu e niciun moment ca Ave Maria sau Apocalypse în noul HITMAN – în opinia mea, sountrack-uri perfecte pentru ucis, felul în care dozează suspansul în timp ce încerci să scapi nedetectat făceau trei sferturi din atmosferă. Poate, în sezonul doi, dacă va veni.

Bun, acum că ne-apropiem de sfârșit – sper că am reușit să vă lămuresc dacă HITMAN: Season 1 e un Hitman bun. E un Hitman bun, e un joc bun, dar aș fi fost mai fericit dacă nu alegeau formatul episodic și îl lansau ca joc stand-alone. Acum, la ceva vreme după lansare, când știi ce cumperi și poți încerca prima misiune gratuit (anterior costa 12$), cred că își merită banii. Însă la lansare, cu un nivel introductiv oarecum neconvingător, nu v-aș fi recomandat să mizați pe măiestria celor de la IO Interactive-  am fost foarte sceptic că vor reuși să își îndeplinească promisiunile. Acum? Aștept cu nerăbdare următoarele capitole.

NOTA: 8,5

Hitman The Complete First Season poate fi cumpărat în versiune PC, Xbox One și PS4 de pe eMAG.

https://youtu.be/iI7_r7BkXeY

 

 

 

 

2 Comments

  1. 1
    marvas says:

    foarte bun review-ul. De mult timp ma gandesc daca sa iau jocul sau nu si acum sunt convins ca merita.

Leave a Reply