Poate că Hotline Miami 2 îşi pierde din spiritul indie când îţi pune la dispoziţie atât de mult material suplimentar, când experimentezi procesul de ucide-mori-repetă cu personaje ce utilizează arme speciale, atacuri specifice şi măşti de recuzită ciuruite – ori pătate cu sânge – prin niveluri mari (Mark, de exemplu, poate trage cu două pistoale mitralieră simultan, în direcţii diferite), când se străduieşte să relateze istoria lui Jacket în relaţie cu organizaţia neo-naţionalistă 50 Blessings sau atunci când ţinteşte spre un soi de lume deschisă prin intermediul naraţiunii tridimensionale. Aici lucrurile devin cu adevărat interesante: reflectând o imagine semi-coerentă pe toate faţetele poveştii criminale din Miami, HM2 capătă proporţii open-world – evident, în graniţele percepţiei jucătorului. Infamia eroului tăcut care a strivit sub bocanci mafia rusească aprinde un val de agresiune în rândul indivizilor mai devreme amintiţi, împletindu-le poveştile sub sinistra autoritate manifestată de Richard.

Din punct de vedere al gameplay-ului, Hotline Miami 2 preferă tactica rece, renunţând la explozia nebunească de ultra-violenţă din primul joc. Nivelurile au dimensiuni considerabil mai mari, ferestrele permit atacurile calculate dintr-o cameră în alta, în timp ce abilităţile speciale creează un echilibru între eficienţa armelor melee şi ranged. Pe de altă parte, toate aceste adiţii nu fac altceva decât să sporească dificultatea usturătoare, greu de suportat fără nervi de oţel şi o gândire strategică relaxată. AI-ul prostuţ se descurcă greu când patrulează, însă reacţionează mecanic, cu precizie maximă, imediat ce te observă. Sincer să fiu, preferam formatul nivelurilor originale – mai mici, aproape claustrofobice, dar croite pe măsura mecanicilor top-down pur-sânge.

Voi conchide făcând o referinţă la controversa agresiunii sexuale din prima scenă (nivel cu rol de tutorial), simulată pe un platou de filmare – Hotline Miami 2 permite cenzurarea conţinutului cu ajutorul unei setări din meniul Options. Să fie cumva un semn de conformare la cerinţele mediului politically correct? Desigur, este rezultatul succesului, amplificat de presiunea exercitată în media. Toate titlurile neastâmpărate o păţesc. HM2 a pierdut mult din magia Drive-întâlneşte-violenţa-pixelată a originalului, chiar dacă a câştigat un gameplay bogat, cu adâncime, şi un vârf de rafinament. Totuşi, continuarea pare că vine din altă lume, mai puţin exotică. Nu e un acid trip digital, ci doar un alt joc excelent.