REVIEW: Megaman X, SNES Classic Mini

Megaman X este la fel ca sexul în adolescență: îi auzi pe cei mai în vârstă cum vorbesc despre el și îl laudă, ajungi într-un punct în care ai impresia că reputația, demnitatea și apartenența ta în anumite grupuri depind de pierderea virginității, te simți presat să îl încerci, aștepți să ai parte de toate condițiile optime pentru o experiență așa cum ai visat, dar momentul mult-anticipat se dovedește a fi o mare dezamăgire.

Ajungi să nu înțelegi ce s-a întâmplat și să îți pui întrebări legate de propriile simțuri și percepția pe care o ai asupra realității. Ești sigur că ai încercat jocul potrivit, ai certitudinea că ai ajuns la final așa cum trebuie, dar nu înțelegi de ce parcursul nu a fost atât de distractiv și plăcut ți s-a spus. Așa că începi să folosești internetul pentru a citi despre experiențele altora și pentru a înțelege mai bine cum trebuie să procedezi pentru a juca mai bine. Oare este ceva în neregulă cu stilul tău de joc, ai o problemă în a te bucura de momentele plăcute, sau pur și simplu ești înconjurat de o mare conspirație unde activități lipsite de esență sunt glorificate prea tare?

Atunci când toți ceilalți laudă jocul și tu nu îi înțelegi farmecul, atunci există două posibilități: ori ești singurul individ obiectiv și sincer într-o lume plină de minciuni îmbrăcate frumos și exagerări, ori ai o problemă gravă de percepție. Ideea de a încerca ceva pentru prima dată și de a nu înțelege farmecul și popularitatea poate fi înspăimântătoare și dăunătoare pentru stima de sine. Dar toate aceste frustrări și gânduri negative te îndeamnă să încerci din nou și să îți pui simțurile la încercare într-o analiză mai atentă. De data aceasta, eliberat de prejudecăți și concentrat strict pe înțelegerea propriilor trăiri, vei descoperi că totul este mai bine. De fapt, începe să devină distractiv și plăcut.

Experiența Megaman X este… specială. Sursă Imagine: GamesGRABR.

Ai avut între timp ocazia de a citi pe internet câteva trucuri prin care să-ți ușurezi munca, descoperi noi secrete ascunse și, eliberat de presiunile exterioare, identifici elementele care fac jocul cu adevărat plăcut. Există activități pe lumea asta care sunt distractive doar în timpul primelor încercări, devenind anoste și monotone pe parcurs – cu alte cuvinte, satisfacția scade proporțional cu numărul de încercări. Megaman X nu se află în această categorie și merită medalia de plăcere dobândită căreia trebuie să îi acorzi timp.

În adevăratul spirit al francizei, Megaman X este un joc dificil și mai puțin accesibil profanilor. Lansat pentru prima dată în 1993, chiar în mijlocul perioadei de glorie a consolei Super Nintendo, produsul Capcom reprezintă o evoluție naturală a seriei de success de pe NES, dar și o adaptare a conceptului pentru capacitățile tehnice ale unui sistem din noua generație. În consecință, grafica, sunetul și sistemul de control sunt îmbunătățite considerabil, iar povestea se bucură de o complexitate fără precedent în cadrul seriei.

Leave a Reply