REVIEW: Out Of The Park Baseball 16

Combinaţia este curioasă, deoarece OOTP 16 rămâne, la urma urmei, un joc text-based fantastic scris. Studiul tabelelor de performanţă, analiza rapoartelor, comunicarea cu presa şi pregătirea clubului manageriat se realizează în continuare click cu click – practic, într-un gameplay disputat pe ture. Impresionantă este plaja de configurări permise la începtul sezoanelor, şlefuite obsesiv până la perfecţiune de producători. Au fost implementate noi sisteme de urmărire a istoricului jucătorilor, cu ramificaţii în zona de performanţă individuală şi relaţia financiară cu clubul. Din fericire, realismul pătrunde şi în zona angajărilor, GM-ul putând căuta antrenori, asistenţi şi scouts inclusiv atunci când posturile sunt ocupate. Mai mult, sunt observabile îmbunătăţiri în controlul echipei, funcţionalitatea ligilor online şi mecanicile de draft/negociere – absolut toate aspectele din OOTP 16 au trecut prin mâinile iscusite ale celor de la OOTP Developments, cu rezultate incredibile, ce imprimă un rafinament nemaivăzut baseballului pe calculator.

Modurile proaspete de joc (Manager, GM şi GM + Manager) se reflectă în componenta strategică regândită, dinamizată de specializările antrenorilor înzestraţi cu trăsături unice de personalitate. În plus, dacă stilul american nu e destul de consistent, 16 vine la pachet cu ligile din Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Mexic, Cuba, Italia, Olanda şi Australia (pe lângă ligile independente US & Japan). Conţinutul a fost ultimul lucru de care m-am putut plânge în noul OOTP.

Pregătiri pentru meci.
Pregătiri pentru meci.

Aşa cum anunţam într-o ştire publicată pe site, creatorii seriei au reuşit să pună mâna pe licenţa oficială MLB, mişcare tradusă în cadrul jocului printr-o explozie de autenticitate, date clare şi rapoarte atât de bine puse la punct, încât OOTP 16 ar putea prezice rezultatele meciurilor reale după simularea gândită de AI-ul competent, iar eu aş face bani buni la casa de pariuri. Fie că ţinteşti spre îndeplinirea obiectivelor stabilite de proprietarul clubului, participi la o ligă istorică sau te aventurezi în Fantasy Baseball, Out Of The Park loveşte cu putere şi îşi reconfirmă poziţia de lider absolut în domeniul simulatoarelor de management sportiv.

O spun cu toată responsabilitatea: 16 este tot ce am sperat să fie. Dacă baseballul are un Dumnezeu, atunci OOTP este manifestarea lui în spreadsheets.

Quick pro tip: pentru a accesa serverul de modding, introduceţi în meniul principal Add-ons Central destinaţia http://ootpmods.com/mods/ootpmods16.xml.

Anul trecut spuneam despre OOTP 15 că este "cel mai bun simulator de baseball management realizat vreodată." Se pare că m-am înşelat, fiindcă Out Of The Park Baseball 16 este cel mai bun simulator de management sportiv pe care am avut ocazia să îl încerc. Un joc care atinge perfecţiunea şi nu se teme de ea.

+ un simulator complex, cu un AI puternic
+ îmbunătăţit din toate punctele de vedere faţă de ediţia precedentă
+ licenţă oficială MLB
+ detaliat şi precis, cu o bază de date incredibilă

- în continuare neiertător cu începătorii

Gen: Simulator Management Sportiv Data lansării: 23 martie 2015 Platforme: Windows, Mac, Linux Versiune testată: Windows Producător: OOTP Developments Distribuitor: OOTP Developments

10 Comentarii

  • KiMO
    Publicat aprilie 3, 2015 2:25 pm 0Likes

    Stau la bataie… : ))

    • Aidan
      Publicat aprilie 3, 2015 2:26 pm 0Likes

      La cate bate de baseball se vand in Romania, ma mir ca nu este mai popular sportul asta…

  • Radu
    Publicat aprilie 3, 2015 2:41 pm 0Likes

    imi explica si mie cineva de ce toate jocurile sportive au ca numar anul viitor?

    • Aidan
      Publicat aprilie 3, 2015 2:44 pm 0Likes

      Eu unul nu m-am gandit niciodata la asta. ^.^ Habar nu am, sincer sa fiu.

    • dan
      Publicat aprilie 3, 2015 4:26 pm 0Likes

      Numarul e pus probabil pentru neofitii (multi) care gasesc un joc la reducere in magazin, vad ca scrie 2013 si nu-si dau seama ca au mai fost facute 3 jocuri din serie de atunci. Mai ciudat decat atat, mai vad pe torente niste reviste de gaming/IT care in februarie au editie de aprilie/mai.

  • Kid
    Publicat aprilie 4, 2015 9:00 am 0Likes

    Pentru ca incepi cu sezonul 2015-2016, pentru ca in Football Manager 2015 (lansat in 2014) incepi cu sezonul 2014-2015. Iar ele, sezoanele se numesc mai simplu (in lumea sportului), dupa anul de terminare, ca de exemplu, la fotbal Steaua va castiga capionatul in sezonul 2015, chiar daca a inceput in 2014. Cam asta. Cine-i iubitor de sport ar trebui sa stie.

    • Aidan
      Publicat aprilie 5, 2015 5:30 pm 0Likes

      Nu e tocmai valabil si pentru baseball. Sezonul (pe care il urmaresc pe ESPN) a inceput azi, 5 aprilie, si se termina in 4 octombrie 2015 – foarte posibil cu o victorie Washington Nationals, daca merg pe mana OOTP 🙂

  • Aidan
    Publicat aprilie 5, 2015 8:19 pm 0Likes

    Quick pro tip: pentru a accesa serverul de modding, introduceţi în meniul principal Add-ons Central destinaţia http://ootpmods.com/mods/ootpmods16.xml.

  • Alexino
    Publicat aprilie 6, 2015 1:52 pm 0Likes

    „foarte posibil cu o victorie Washington Nationals”…asa sa fie ! 🙂 Tin cu echipa asta din 2005 (de la revenirea in DC) si au fost niste ani grei…macar sa prinda finala si tot ar fi ceva. P.S.: eu urmaresc meciurile pe MLB.TV.

Adaugă un comentariu