REVIEW: PES 2018

Anii trec și odată cu ei balonul de aur este pasat dintr-o jumătate de teren în cealaltă.

Mai nou, FIFA (vezi review-ul) centrează și apoi aleargă după minge încercând s-o bage cu colțul capului în vinclu, în timp ce PES sparge semințe pe tușă și se freacă pe pătrățele, mândru că nu mai are nevoie de încălzire. 2018 este un an amuzant.

De ce? Pentru că PES 18 domină sportul rege virtual, precum un Goliath biblic înzestrat cu ochelari de protecție. E atât de bun, încât aș putea să închei aici recenzia cu o recomandare călduroasă, să vă pup pe portofel cu mare drag și să vă doresc distracție plăcută în fața consolei.

Winning Eleven 2018, cum este cunoscut în Japonia, reușește să își canalizeze energia în mod constructiv, amestecând flexibilitatea cu precizia într-un gameplay extraordinar de fluent.

L-am testat pe canapea, 1 vs. 1, împreună cu un tovarăș crescut în școala FIFA – așadar, ultima persoană de la care mă așteptam să-mi spună că se simte pur și simplu împlinit atunci când joacă Pro Evolution Soccer.

Ce-i drept, îi împărtășesc sentimentul. Vă propun un exercițiu de imaginație:

Este ora 6 dimineața și cafeaua scoate aburi pe măsuța din sufragerie. Consola pornește scârțâind din toate încheieturile, discul trimis de Konami la review începe să prindă viteză și pe ecranul televizorului descoperi cu stupoare că poți alege Steaua ca echipă favorită. Steaua, licențiată cu sigla veche, dar în echipament FCSB (probabil că dezvoltatorii au discutat un lucru și au primit altceva).

PES-Cover-N2-01

Te scarpini în bărbie și îți vezi de viață, meci după meci, satisfăcut de adâncimea fotbalului simulat pe două fronturi, cel al jucătorului casual dispus să investească timp în Champions League și cel al profesionistului care vrea mai mult, online si offline. Păi cum să nu te bucuri copilărește?

Ce se întâmplă mai departe se simte mai bine decât poate fi descris în cuvinte, deși rațiunea îți spune că joci tot PES, trecut printr-un proces de adaptare – spre deosebire de FIFA 18, unde înțelegi repede că cei de la EA Sports nu au văzut recent vreun meci de fotbal în realitate.

În PES intuiești, apoi planifici și execuți, iar jocul ascultă de tine. Când interceptezi o pasă și întorci faza către poarta adversarului, succesiunea de evenimente este dictată de tactica impusă în timp real, nu de evenimente scriptate…ahem…

Pe mine m-au încântat cu precădere sistemele de protecție a mingii și cel dedicat paselor manuale, ambele putând satisface cerințele oricărui jocheu de stick-uri analog. Din combinația celor două rezultă o explozie controlată, evoluția mecanicilor de joc din PES fiind dezvoltată finuț de Konami, punct cu punct, în ordinea agendei.

Da, Pro Evolution suferă în continuare de lipsa conținutului licențiat, o situație destul de usturătoare pentru viitorul francizei, însă compensează pe latura tehnică. Arată bine — în special când apuci să privești fețele jucătorilor – și se mișcă excelent fără pierderi de cadre ce ar putea afecta fluiditatea meciului.

În schimb, jocul dezamăgește grosolan din două puncte de vedere: comentariul meciurilor, mai lipsit de viață decât un cimitir în miezul nopții și interfața obosită, cu un design potrivit bunicii mele. Hei, nu le poți avea pe toate, așa-i? Totuși, cred că aici Konami putea să investească ceva mai multă energie.

Oricum, PES 18 merită primit în colecția fanilor seriei și acum mai mult ca niciodată, în viața celor care s-au ferit aiurea de el. Este un tribut adus fotbalului, o creație extraordinară în continuă dezvoltare. Încă nu aveți încredere în mine? Citiți și recenziile edițiilor precedente.

9.0

+ Încă un PES care nu dezamăgește
+ Fotbal excelent
+ În continuă dezvoltare

Putine licențe oficiale
Interfață îmbătrânită
Comentarii lipsite de viață

Testat pe: Xbox One 
Disponibil pe: PC, Xbox One, PS4, Xbox 360, PS3 
Gen: Simulator fotbal 
Producător: PES Productions
Distribuitor: Konami
Data lansării: 15 Sep, 2017

Leave a Reply