Shadow Tactics: Blades of the Shogun este cel mai frumos cadou de Crăciun

2016 a avut recolta lui de jocuri bune şi foarte bune, dar parcă nu multe sunt cele cu adevărat memorabile. Ei bine, spre sfârşitul anului ne-am trezit faţă în faţă cu Shadow Tactics: Blades of the Shogun, un tactical game în spiritul clasicelor Commandos şi Desperados. Surpriza a fost cu atât mai mare când am realizat că este dezvoltat de Mimimi, un studio german cu prea puţină experienţă la acest nivel. Rezultatul este spectaculos – atât de spectaculos, încât l-am numit jocul anului într-un stream Let’s Play. Desigur, această nominalizare reflectă doar opinia unui singur redactor şi trebuie tratată ca atare (iar eu am fost cam des tipul care o ia razna când dă peste ceva demn de atenţie).

Povestea din Shadow Tactics se desfăşoară în perioada Edo şi pune accent pe – aţi ghicit – tactică, stealth şi interacţiunea dintre personaje şi abilităţile lor unice, existând posibilitatea unor acţiuni combinate. Misiunile durează mult, sunt dificile şi au întotdeauna mai multe soluţii. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă peste stream-ul din link. Ce mi-a plăcut în mod special la Blades of the Shogun? Faptul că poţi alege voci şi dialoguri în limba japoneză (voice acting grozav, însoţit de subtitrări), pentru un plus de autenticitate şi farmec. Chō kakkoī! E cadoul perfect de Crăciun!

PS: Are un demo pe Steam. Ar trebui să îl adăugaţi repejor în librărie.

11 Comentarii

  • Sol
    Publicat decembrie 9, 2016 1:09 pm 0Likes

    Ca sa citez un articol din RPS, „this looks so far up my alley, it’s practically in my house”.

  • Mircea
    Publicat decembrie 9, 2016 3:46 pm 0Likes

    Deja l-am cumpărat. E superb.

  • Aidan
    Publicat decembrie 9, 2016 4:44 pm 0Likes

    Sa mai zica cineva vreodata ca Aidan nu va recomanda jocuri bune :))

  • Lixicus
    Publicat decembrie 13, 2016 1:30 pm 0Likes

    O bijuterie atât am de spus !

    • Aidan
      Publicat decembrie 13, 2016 2:21 pm 0Likes

      Si ce bijuterie frumoasa!

  • Sorin
    Publicat decembrie 16, 2016 11:29 am 0Likes

    Arata foarte bine, seamana cu Diablo, care mi-a placut foarte mult. Pe Steam, are reducere de 10%, dar o sa astept o reducere mai mare. (ca la Just Cause 3 -75% reducere).
    Keep up the good work !

    • Aidan
      Publicat decembrie 16, 2016 4:21 pm 0Likes

      Oh noes, in afara de perspectiva izometrica nu are nimic in comun cu Diablo. Daca il cumperi bazandu-te pe acest criteriu, nu o sa-ti placa. Shadow Tactics e Commandos, Desperados, tactical.

  • Sorin
    Publicat decembrie 16, 2016 5:13 pm 0Likes

    Scuze, cu Desperados am vrut sa zic. Cum se numea bossul, pe care trebuia sa il omori la sfarsitul jocului?

    • Alex
      Publicat decembrie 19, 2016 1:55 pm 0Likes

      El Diablo.

  • dante-sama
    Publicat decembrie 19, 2016 6:21 pm 0Likes

    Superb joculetul, si-mi place ca te lasa sa elimini tintele si intr-un mod neletal. @ Aidan, nici nu se putea, incepi jocul in Sream Play, fara sa-ti arati respectul fata de el mai intai. 😀

    Stiu ce o sa ma joc in concediul asta :))

  • ionn
    Publicat decembrie 20, 2016 8:24 pm 0Likes

    Nu credeam să mai văd un astfel de joc vreodată.

Adaugă un comentariu