SMITE World Championship 2017

Suntem anunţaţi astăzi, că viitorul SMITE World Championship va avea loc între 5-8 Ianuarie 2017, în cadrul evenimentului Hi-Rez Expo, din Atlanta, Statele Unite. Pe lângă turneul SMITE, va fi organizat în premieră şi Paladins Invitational tournament! Biletele au fost deja puse în vânzare, iar pentru informaţiile complete, vă invit să accesaţi acest website oficial.

Ca de fiecare dată, cele mai bune echipe la nivel internaţional vor fi prezente în cadrul acestei competiţii, inclusiv jucătorii profesionişti ai platformei XONE, totul pentru premii de peste 1 milion de dolari! Recent lansat şi pentru PS4, SMITE este unul dintre cele mai cunoscute jocuri de acţiune, disponibil pentru generaţia actuală de console, alături de PC, cu peste 20 de milioane de jucători activi.

După cum am menţionat mai sus, în cadrul aceluiaşi eveniment, va avea loc şi turneul pentru Paladins, ce va pune faţă în faţă, cele mai bune echipe ale acestui team-shooter, deocamdată aflat în stadiul de closed beta.

 

Adaugă un comentariu