Review: State of Decay

Am ajuns să urăsc serialul The Walking Dead! Un sentiment neobișnuit pentru mine, pentru că nu prea pun la suflet lucruri de genul. Rare sunt filmele asupra cărora obsedez, cât despre actori sau staruri muzicale, nici nu mai vorbesc. De mic mi-a părut ciudat cum fetele urlau după Michael Jackson sau cum băieții scanau conștiincios coperțile casetelor VHS de închiriat, după un Van Damme. Adică da, mi-a plăcut și mie să caut poze cât mai dezbrăcate cu Charlize (Theron), pe vremea când așteptai să se încarce J.PeG-urile linie cu linie, dar de aici până la a căuta să-i văd toate filmele sau la a o urca pe un piedestal… Anyway. Am urmărit primul sezon al Morților Umblători, mi-am spus, ‘nu e pentru mine’, și
l-am pus deoparte. Aveam așteptări mari, un serial cu zombi cu o așa notă pe IMDB? Ba chiar o dramă. Totul era creionat cu seriozitate, problemele oamenilor erau cât se poate de reale, atmosfera era grea. După care… urma acțiunea. Întotdeauna aberantă. Cu greșeli psihologice, fizice, logice. Capacitatea mea de a crede în neverosimil, “suspension of disbelief”, cum o numesc vorbitorii de engleză, scade vertiginos când producătorii încearcă să vândă o realitate dură, pe care o tot subliniază, dar o dau în bară constant cu imposibilităţi. Nu am nimic cu peliculele de gen, parcă mai ieri mă bucuram de Dellamorte Dellamore, pe care vi-l şi recomand, un film mult mai fantasmagoric prin ce prezintă, cu efecte care nu au îmbătrânit frumos, penibile chiar, raportate la standardele zilelor noastre. Dar aici producătorii realizează foarte bine cât de aberante sunt lucrurile pe care le propun, aşa că au transformat totul într-o comedie. Acesta fiind, cred, şi motivul pentru care singurele filme cu zombi cu statut de cult, sunt combinaţii campy, noir, horror și/sau comedie. Metafore ale realităţilor ce ne înconjoară, poveşti care aduc sub reflectoare monştrii şi păcatele minţii noastre. Dramele, pe de altă parte, cu atât mai mult cele care-şi plasează acţiunea într-un univers cotidian, sunt mult mai pretenţioase. Dacă vrei ca spectatorul să se identifice cu personajele tale, trebuie să fii atent la fiecare detaliu. Trebuie să convingi cu fiecare acţiune. Calităţi greu de atins şi susţinut, cu atât mai mult într-un serial lent, care lasă privitorul să gândească şi să regândească tot ce se întâmplă pe ecran.


Câţiva ani mai târziu, comentam cu pasiune câteva seriale împreună cu secretarele biroului central al şcolii în care lucram. Eu încercam să aflu cât de aproape de adevăr sunt filmele ca Justifiy în creionarea personajelor lor şi dacă într-adevăr mai există zone atât de “sălbatice” în State, în timp ce ele se minunau că-mi plac peliculele de acest tip, dar şi de motivele pentru care îmi plac. După alte zeci de recomandări, dezbateri şi concluzii surprinzătoare, bineînţeles că nici Walking Dead nu putea scăpa fără a fi pus sub lupă. Am întrebat dacă le place, mi-au spus că “da, mult”, şi am încercat să mă scuz, cum că pe mine nu prea m-a coafat. E foarte greu să demontezi un serial, cu atât mai mult în faţa unor doamne inteligente şi pasionate, fără a insinua ceva de genul, “numai proştilor le-ar putea plăcea”. Dar nu s-au lăsat, au vrut neapărat să ştie ce m-a deranjat. Mi-a luat câteva zile să-mi pun cuvintele în ordine şi am decis să explic cam acelaşi lucru pe care l-am spus şi mai sus. Întărind printre contre cu replici de genul: Eroii filmului sunt prezentaţi ca fiind inteligenţi, unii intre ei sunt chiar poliţişti, deci te aştepţi să aibă un dram de antrenament şi talent în a organiza ceata în situaţii de criză. Mai mult, majoritatea sunt crescuţi exact în zonele alea sălbatice despre care vorbeam, logica dictându-ţi că sunt în stare să se descurce în situaţii dificile. Cum se face că, după a 10-a întâlnire cu zombii, oamenii ăştia nu au învăţat nimic? Ai văzut că sunt lenţi şi că poţi să-i (re)omori cu un cuţit, dar că sunt periculoşi când se aproprie prea mult, foloseşte naibii ceva cu o rază mai mare de acţiune. Un topor cu coada lungă, o sabie, o suliţă. Prinde cuţitul ăla-n vârf de băţ.

Vă păcălesc cu câteva artwork-uri, cât să nu vă daţi seama de cât de luuungă mi-a ieşit introducerea.

 
Am realizat în acel moment că, pentru gameri, un astfel de film are cu atât mai puţin sens. Noi vedem arme peste tot şi ajungem să gândim logic şi strategic orice situaţie. Bineînţeles că, în caz de Doamne fereşte, realitatea ar fi cu totul alta. Cel mai probabil, mare parte dintre noi nu am mai raţiona sau nu ne-am mai putea mişca de frică. Apoi, mulţi suntem supraponderali sau nu avem pic de antrenament fizic, suntem uşor de ajuns etc. În film, însă, cei mai mulţi par că nu au astfel de probleme. În plus, SUA este una din cele mai pregătite ţări pentru a face faţă unui cataclism de acest gen. Lasă dracului maşinile mici sau moderne care s-ar strica după primul impact, e plină America de „tancuri”. Fură un Hummer, un F250, un autobuz, un camion. Ce drac de zombi o să poată opri un camion? După mine, problema care ar fi trebuit să apară în film ar fi trebuit să fie cu totul alta. Cum mai alimentezi când pompele astea noi mor dacă nu mai există electricitate? Nu toată lumea posedă know-how-ul necesar pentru a scoate combustibil direct din tancurile benzinăriilor. Arme de foc? Sunt peste 200 de milioane de arme în posesia civililor într-o ţară cu 300 de milioane de locuitori. Şi nu toate sunt pistoale. Puşti cu lunetă „pentru vânătoare”, semiautomate „pentru… zombi” etc. După fiecare al doilea nemort omorât, după fiecare a doua maşină sau casă verificată, ar fi trebuit să fi găsit cel puţin o armă. Dacă numărul zombilor ar fi fost de 1000 la 1, în State supraviețuitorii i-ar fi decimat pe toţi în mai puţin de o lună. Nici nu mai aduc în discuţie armata.

Doamnele mi-au spus însă că încerc să raţionez prea mult asupra a ceea ce se întâmplă pe ecran. Că show-ul devine mai bun, să mă concentrez pe dilemele morale, pe problemele oamenilor, astea fac filmul. Aşa că i-am mai dat o şansă. Şi, strângând din dinţi, încercând să nu arunc în stradă televizorul după fiecare a treia scenă, am mai urmărit două serii. Nişte eroi mai imbecili şi mai insuportabili ca în acest film rar am mai văzut. De fapt, cred că știu de ce am ajuns să urăsc serialul atât de mult, pentru că sunt convins că scenariștii, regizorii și cine or mai fi cei care creează story-ul peliculei, sunt de fapt oameni deștepți care realizează foarte bine care sunt golurile și greșelile scenariului lor. Cu toate astea, în loc să caute să facă mai bine, ei spun de fiecare dată ceva de genul „lasă bă, că nu o să se gândească (proștii) la asta, merge şi aşa.” Atunci… bine!

11 Comments

  1. 1
    Alex V. spune:

    Chiar sambata am inceput si eu sa-l joc si abia m-am dezlipit de langa el !
    Nu e perfect, dar n-am mai fost asa lipit de un joc de la Dead Island incoace.

  2. 2
    ncv spune:

    Nu e nici pe departe perfect, dar e al naibii de bun.

  3. 3
    Adrian spune:

    Sunt dedtul de avansat in joc, are bug-uri, plus ca e bine sa faci misiunile cat mai rapid dupa ce ti-au fost incredintate, dar, una peste alta, este un joc cim nu am mai jucat de ceva vreme. Acum joc si Dead State, dar asta-i turn based si beta, astept sa vad ce iese la final.

  4. 4
    marvas spune:

    felicitari pentru review, e genul de articol care te face sa te apuci de un joc.

  5. 5
    nvm spune:

    Nu o lua in nume de rau, dar partea cu virgula pentru a evita cacofonia e putin penibila. In rest, articolul e super ok, nu te supara 🙂

    • 5.1
      ncv spune:

      De ce m-aș supăra, am scris articolul ca și cum aș fi fost acolo lângă voi și v-aș povesti, câteodată așa vorbesc… …de ce mă faci să mă simt prost 🙂 :))).
      Acum ca mi-ai atras atenția și mie îmi sună puțin aiurea. O să caut să reformulez…

  6. 6
    TFK spune:

    Tare articolul, tare jocul!

  7. 7
    ncv spune:

    multumesc 🙂

    LE. multumim ↓ ↑

  8. 8
    stalker24 spune:

    Am si eu o nota acestui articol : … 10 ! Frumos articol, asa cum ai spus … despre continuarea discutiei in joc, “jos palaria” ! … Uite de ce mi-a placut mie “Level” !!! … Hai cu Nivelul 2 mai sus !

  9. 9
    TFK spune:

    Si mie mi-a placut LEVEL! Cele mai bune articole de asta era cea mai bună revistă despre gaming! Însă în România… uite bucuria! Sper să reveniți înapoi!!!! Sunteți oameni strașnici! Baftă în continuare cu Nivelul 2!

Leave a Reply