Tehnologiile Grafice AMD Evoluează

În ciuda hopurilor peste care AMD a trebuit să treacă odată cu introducerea noului driver Crimson, tehnologiile grafice Radeon continuă să evolueze în direcţii extreme. Pe 8 decembrie, în cadrul RTG Tech Summit, divizia Radeon Technologies a prezentat – printre altele – următorii paşi în dezvoltarea sistemelor AMD FreeSync şi High Dynamic Range (HDR).

Aşadar, AMD urmează să mărească plaja de compatibilitate pentru FreeSync începând cu 2016, prin introducerea suportului HDMI. Aşadar, toate soluţiile grafice care dispun deja de tehnologia FreeSync prin DisplayPort vor funcţiona şi pe monitoare HDMI. Acest lucru se traduce printr-o îmbunătăţire radicală a experienţei utilizatorilor care nu îşi permit un monitor de vârf, în acelaşi timp oferindu-le posibilităţi similare celor aflaţi în posesia unui notebook cu chip grafic Radeon FreeSync-ready.

Tehnologiile Grafice AMD Evoluează Imagine 1Cât despre High Dynamic Range, AMD consideră această tehnologie drept un punct de referinţă în dezvoltarea modului în care privim monitoarele. Compatibilitatea HDR urmează să fie asigurată în 2016 de toate GPU-urile R9 300 existente pe piaţă. De asemenea, compania ne asigură că lucrează împreună cu marii producători de jocuri pentru a face din HDR un standard vizual al viitorului. Avantajele sunt clare:

  • Luminozitate cuprinsă între 600-1200 cd/m2, cu ţintă la 2000;
  • Raport de contrast care oglindeşte sensibilitatea ochiului uman (SMPTE 2084);
  • Subsetul complet de culori Rec.2020 ce poate produce 1 miliard de culori la 10 biţi per culoare;

Tehnologiile Grafice AMD Evoluează Imagine 2

Pentru mai multe detalii despre FreeSync şi un test la prima mână, accesaţi acest link.

Adaugă un comentariu