Aventură la cutie în The Witcher Adventure Game

Saga CRPG-urilor The Witcher, inspirată de lucrările autorului polonez Andrzej Sapkowski și transpusă cu succes în mediul jocurilor video de către CD Projekt Red, se extinde rapid în anticiparea capitolului final – The Witcher 3, un titlu ambițios, care a impresionat presa și publicul încă de la primele prezentări.  

Însă producătorii nu s-au mulțumit doar cu lansarea unui mobile arena game plasat în același univers, așa că au plusat prin introducerea unui board-game în lista derivatelor din franciza-amiral, colaborând cu nume solide din industrie. Bine au făcut, zic eu, căci The Witcher Adventure Game are suficient farmec și culoare pentru a stârni interesul pasionaților genului respectiv. Pe deasupra, jocul „la cutie”, dezvoltat de Fantasy Flight Games, vine însoțit de un corespondent digital, realizat de Can Explode – disponibil pe Google Play, Appstore, GOG.com sau Steam. Ambele ediții includ 280 de cărți și 30 de monștri suculenți,  iar acțiunea îi aruncă pe Geralt of Rivia, Dandelion, Triss Merigold și Yarpen Zigrin într-o spirală de intrigă, complot, magie și vânătoare de bestii.

The Witcher Adventure Game a fost lansat ieri, 27 noiembrie 2014. Cine dă primul cu zarul?

3 Comentarii

  • D3F3
    Publicat noiembrie 28, 2014 6:59 pm 0Likes

    Fantasy Flight Games? Atat, eu recomand jocul. Baietii de la FFG fac jocuri de calitate bine lucrate. Eu detin jocul Game of Thrones si mi se pare extrem de bine facut. Si gameplay-ul si Artwork-ul sunt fenomenale.

  • Pakistan
    Publicat noiembrie 28, 2014 10:18 pm 0Likes

    meh, l-am jucat vreo juma’ de ora dar m-am plicitsit… acu imi pare rau de cei ~5 Euro dati pe el… nu-i genul meu de joc. Asta este: graba strica treaba si cine se grabeste plateste.

  • mihai
    Publicat noiembrie 29, 2014 1:02 pm 0Likes

    E un board game usurel, dar asta a zis si designerul care l-a facut. Ca nu o sa fie un joc de genul celor dezvoltate de el, ci unul casual, sa il joace si sa il cumpere toti 🙂
    Din pacate nu are o prea buna colaborare/interactiune intre jucatori, e ceva de genul fiecare pt el.
    Si desi calitatea este f buna, a la FFG, iar universul witcher extraordinar, eu i-am zis pas.
    Astept urmatorul, mai pt hardcore fans si Witcher 3

Adaugă un comentariu