Toate titlurile Microsoft de la E3 vor ajunge şi pe PC

Mai ţineţi minte programul Xbox Play Anywhere, prezentat de Microsoft, în cadrul ediţiei E3 de anul acesta? Practic, puteţi achiziţiona un titlu pentru PC sau XONE, în format digital, iar versiunea pentru cea de-a doua platformă, vă va fi oferită gratuit. Progresul, de la salvări la achievement-uri, va fi transferabil, astfel clientul fiind scutit de necesitatea achiziţionării de două ori a aceluiaşi produs, doar pentru a-l juca pe o platformă diferită.

Prin acest blogpost, ni se confirmă că toate titlurile Microsoft vor fi compatibile cu acest program. Datorită faptului că mulţi dintre fani au sărit în sus de bucurie gândindu-se imediat la jocuri precum Halo 6, cei de la Microsoft au revenit cu o precizare – deocamdată, s-au referit la toate titlurile ce au fost prezentate în ediţia din acest an a E3.

Deşi, indirect, Halo 6 a fost eliminat de pe listă (programe programe, dar trebuie să îşi păstreze o oarecare exclusivitate, altfel, ar fi fost în opinia mea, data eliminării brandului Xbox de pe piaţă), titluri precum ReCore, Forza Horizon 3 sau Gears of War 4, sunt încă incluse. Mai mult de atât, Phil Spencer a ţinut să menţioneze faptul că jocurile Microsoft vor reveni pe platforma de distribuţie Steam, iar mai jos vă ofer lista completă a produselor confirmate pentru Xbox Play Anywhere.

  • Gears of War 4
  • Sea of Thieves
  • Forza Horizon 3
  • Scalebound
  • State of Decay 2
  • Halo Wars 2
  • Recore
  • Crackdown 3
  • Ark: Survival Evolved
  • Cuphead
  • Phantom Dust
  • Killer Instinct: Season 3
  • We Happy Few
  • Slime Rancher
  • The Culling
  • Everspace

One Response

  1. NiRaSt iulie 6, 2016

Leave a Reply