Review: The Typing of The Dead Overkill

Trebuie să recunosc că a 3-a parcurgere a titlului m-a lăsat rece din loc în loc. O dată pentru că șocul vizual și situațional nu a mai fost, logic, la fel de puternic, dar și pentru că am fost răsfățat de modul de control al Wii-ului, perfect pentru astfel de jocuri. Într-un fel simți gameplay-ul când stai în picioare în fața televizorului și țintești spre ecran – mai dificil, dar mult mai aproape de realitate. Bucurie ce poate fi amplificată în cooperativ. Sau chiar și singur cu câte un remote (sau baghetă, în cazul PS3-ului) în fiecare mână, transpuse în Overkill în funcție de ce alegi la începutul nivelului în Uzi-uri, Magnum-uri etc. Și altfel o faci când stai pe scaun în fața monitorului și ciuruiești cu precizia unui maus laser. Jocul, oricum ușor, devine prea ușor, curat, chirurgical. De asemenea ar fi fost frumos să pot conecta doi mauși sau două tastaturi, în funcție de modul de joc ales și să pot încinge un multiplayer local. Presupun că echipa mică care a creat noul mod și a făcut portarea către PC nu au mai avut timp și de așa ceva. Măcar avem cooperativ online.

Când am pornit însă jocul în modul „scrie sau viața” am fost din nou absorbit, fascinat, atât de cât de complex și variat poate fi gameplay-ul, cât și de micile artificii pe care cei de la Modern Dream le-au folosit pentru a ne ține lipiți. Cuvintele ce trebuiesc bătute la tastatură adaugă încă un layer umorului. Majoritatea sunt ironice, nepotrivite, seci sau crase. Un nemort care se aproprie încet-încet pe care scrie „Lube”. „May I eat you”, „You startled me” etc. etc. Imaginația producătorilor nu a încetat să mă surprindă și să mă amuze. Nu mai spun că textele se mai și randomizează cu fiecare restart, dar sunt în același timp și echilibrate fiecărei situații în parte. Apoi, exact în momentele mai tensionate, dai peste câteva paronime sau jocuri de cuvinte de ți-e mai mare dragul. Majoritatea dintre noi ajungem să aruncăm un ochi peste câteva părți ale unei propoziții și completăm restul în minte. Engleza, am descoperit că e și mai rea, ironic, cu cât o folosești sau exersezi mai mult, pentru că nu are flexibilitatea limbii noastre, iar cuvintele au de obicei locul lor bine stabilit în propoziții, ceea ce face ca mulți dintre noi să o învățăm ca pe o poezie. Ce credeți că o să se întâmple când în loc de „Too many enemies” trebuie să tastezi „Too many enemas”. No comment! Asta o se întâmple. Până și „How many camels can I buy you for?” iți poate pune probleme dacă citești prea repede sau nu cunoști expresia. Majusculele nu sunt obligatorii, așa cum nici semnele de punctuație sau spațiile nu sunt, dar de sunt folosite vor ajuta.

 
Pentru că în timp am ajuns să pot să scriu la tastatură fără să mă uit la ea, mi-am spus că pot să sar liniștit peste primele două niveluri de dificultate (Bitch și Agent) și să încep direct cu Mother***er. Ce nu am realizat este că, deși știu să citesc majoritatea cuvintelor uzuale ale limbii engleze, sau mai bine zis știu ce înseamnă, nu același lucru se poate spune și despre cum se scriu. Lucru care mi-a influențat într-un mod foarte ciudat randamentul. Adică, nu am nici o problemă în a scrie „Pure fuck” dar când am dat peste „Pure fluke” care nu știam exact ce înseamnă, a trebuit să fac o pauză. Deși cuvintele nu dispar de pe ecran, pentru cele necunoscute, sau (poate) neexersate în scris, de multe ori a trebuit să mă uit la tastatură pentru a le tasta… cred că sunt defect… Neștiind mai bine am regresat către Agent – Nivelul 2, trebuia să realizez – nici el floare la ureche. Mai ales în jurul boșilor. Dificultatea sporită nu mi s-a părut însă și incorectă așa că m-am întărâtat, iar jocul a devenit și mai bun.

 
Calitățile educative ale titlului nu pot fi contestate, dacă insiști vei învăța engleză dar și să scrii mai repede la tastatură. Din păcate însă jocul este prea dur, atât vizual cât și auditiv, pentru a putea fi recomandat copiilor. Pentru cei peste 10 ani recomand mai vechiul, „și mai bunul!” (urlă interneţii), The Typing of the Dead. Care știe și cooperativ local, tastaturi suficiente să aveți. Schimbați nota într-un 9 dacă nu ați încercat până acum nici primul Typing nici originalul Overkill, sau într-un 8 în caz de vice-versa. Pentru mine… 8.5.

P.S. Contrar tuturor așteptărilor, jocul a vândut bine și în timp a primit și o găleată cu dicționare tematice. Înnodați-vă degetele cu Shakespeare, exersați-vă limbajul lasciv cu Love at First Bite sau mai învățați puțin argou cu Filth. Bun așa!

Îți îmbunătățești engleza și viteza cu care bați la tastatură omorând zombi.
Ce ți-ai putea dori mai mult? 10/10

+ Muzica, Umorul
+
Acțiunea dementă
+
Educativ, Inteligent
+
Dificil, Altceva

- Cooperativ local lipsă
- Imposibil de recomandat minorilor

8.5

Gen: Acțiune, Arcade, Rail Shooter, Educativ(?!) Data lansării: 29 octombrie 2013 Platforme: PC Producător: Modern Dream Distribuitor: SEGA Rating: 17+

1 Comentariu

  • Theo
    Publicat mai 1, 2014 10:08 pm 0Likes

    One of the best zo…I mean mosters games I’ve played in a long time (y), recomand oricuri, se merita banii/timpul, tot ce vreti. 😉

Adaugă un comentariu