Umbrella Corps a fost amânat

Umbrella Corps a fost amânat până pe 21 Iunie. Deşi lansarea oficială ar fi trebuit să aibă loc în luna Mai, acest blogpost ne informează că schimbarea s-a întâmplat din dorinţa echipei de a oferi cea mai bună experienţă de joc alături de cea mai bună optimizare pentru toate platformele. Umbrella Corps este un multiplayer shooter, setat în universul Resident Evil, ce va fi disponibil la un preţ de 29.99 EURO pentru PS4 şi PC. Din fericire pentru normalitate şi pentru specia umană, cei de la CapCom şi-au dat seama că după umilinţa pe care intrările cu numerele 5 şi 6 în franciza Resident Evil au reprezentat-o pentru serie, păstrarea numelui iniţial pentru Umbrella Corps (respectiv Resident Evil – Umbrella Corps) ar fi fost ultimul cui în sicriul şi aşa aproape închis.

Ni s-au prezentat câteva detalii, tot în blogpost-ul original, precum posibilitatea de a debloca măşti, căşti, armuri etc cu punctele obţinute doar prin jucatul normal al meciurilor. Jucătorii vor avea la dispoziţie o gamă largă de accesorii cu care îşi pot customiza armele nu numai vizual ci şi la nivel de performanţă precum mărirea talentelor de acurateţe sau camuflaj. Mai mult de atât, vom putea customiza şi modulul ICON (Interconnected Communications Operations Network) ce va permite echipelor utilizarea de gesturi şi sunete pentru comunicarea non-verbală. Asta chiar o să fie interesant – OI! UGH! Roger. Moooooosh. Mhm. AYEEEEEEEE. Yes sir! toate acompaniate de mişcări din ce în ce mai spasmatice ale personajelor.

 

Adaugă un comentariu