Următorul joc gratuit pentru Origin este aici

Următorul joc gratuit pentru Origin este aici iar numele său este Medal of Honor Pacific Assault. Se pare că EA Games doreşte să promoveze pacea între ei şi jucătorii din lumea largă, parcă încercând să mai ştreagă cu buretele toate deciziile controversate pe care le-au luat de-alungul timpului. Un lucru bun desigur!

Programul On the House ne oferă din când în când câte un joc gratuit, mărindu-ne astfel librăria de produse din cadrul Origin. Acesta se vrea un competitor pentru Steam, GoG Galaxy şi Uplay, iar acest tip de ofertă este răspunsul acestora faţă de competiţie. Nu aveţi nevoie decât de un cont gratuit de Origin iar jocul este al dumneavostră pentru eternitate. O listă completă a jocurilor oferite prin acest program de-alungul timpului poate fi găsită fix aici.

Următorul joc gratuit pentru Origin este aici

Ţineţi cont de faptul că jocul nu mai oferă muliplayer datorită închiderii serverelor celor de la Gamespy, însă aceasta este şansa voastră de a trăi adevăratul univers Medal of Honor, în special după ce seria a fost îngropată datorită eşecul ultimului titlu al francizei, Medal of Honor Warfighter.

Medal of Honor Pacific Assault a apărut în calculatoarele noastre pe 4 Noiembrie 2004 şi ne-a delectat cu o campanie bine închegată, de o lungime considerabilă şi o poveste autentică din papucii de asalt ai lui Tom Conlin, ostaş în marina SUA în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Luptă singur sau alături de echipa ta în unele din cele mai cunoscute teatre de război şi nu uita – cu cât membrii echipei tale dobândesc mai multă experienţă, cu atât stilul de luptă devine mai bun iar personalităţile mai individuale şi autentice. Aşa că pune mâna pe armă şi la război pentru ţară cadet!

3 Comments

  1. 1
  2. 2
    CIP says:

    Cu o floare, chiar şi dacă-i orhidee, nu se face….

  3. 3

    M-am uitat pe lista si am vazut ca am ratat Jade Empire, god dammit.

Leave a Reply