Vrrrum vrrrum! DiRT 4 vine tare!

Nu de mult am comparat DiRT Rally cu un Dark Souls al simulatoarelor auto – pentru că dintre toate titlurile prezente în seria realizată de Codemasters, Rally s-a apropiat cel mai bine de particularităţile acestui sport cu motor. Ba chiar prea bine, prea intens şi neiertător.

DiRT 4, proaspăt anunţat, vrea să ducă lucrurile mai departe, la un alt nivel. Tocmai din această cauză are un prim trailer de toată frumuseţea.

Este foarte probabil să vedem de această dată o armonizare a dificultăţii pedepsitoare cu un gameplay ceva mai arcade-ish, căci e imposibil să te mănânce talpa, să o arzi plin de „thrill, exhilaration and adrenaline that is absolutely vital to off-road racing” când cel mai mic derapaj îţi rupe maşina în două. Dacă aş pune pariu, cred că vom avea parte de ceva aflat între DiRT 2 şi Rally, în care un volan serios nu este obligatoriu. Sunt confirmate deja peste 50 de vehicule, 5 locaţii (Australia, Spania, Michigan, Suedia şi Ţara Galilor), curse pe Montalegre, Lohéac Brittany, Hell, Holjes şi Lydden Hill, modul Landrush cu clasele Pro Buggies, Pro-2, Pro 4 şi cross-cart în California, Nevada şi Mexic, modul liber Joyride şi o grămadă de conţinut pentru cei dornici să concureze online.

dirt4_01 dirt4_02 dirt4_03

DiRT 4 reintroduce camioanele şi buggie-urile, pe lângă conţinutul licenţiat FIA World Rallycross Championship. De asemenea, cei de la Codies se laudă cu sistemul Your Stage, care facilitează realizarea unui traseu personal, unic, şi împărtăşirea lui cu prietenii apăsând un singur buton.

DiRT 4 este disponibil pe PC, Xbox One şi PS4 începând cu 9 iunie.

Adaugă un comentariu