Review: Sid Meier’s Civilization: Beyond Earth

Deși am aterizat în același moment, după 10-20 de ture eu mă rugam ca exploratorul meu (arheolog în CiV) să nu fie omorât de indigeni, în timp ce vecinii mei călcau în picioare insectele cu rover-ele. Poziționarea geografică nu m-a ajutat nici ea, pentru că am fost plasat între două state cu puternice tendințe expansioniste. În momentul în care eu aveam 5 orașe, ei aveau câte 10-11 și era clar că în scurt timp nu o să mai aibă unde să se extindă și că o să pună ochii pe orașele mele. M-am pregătit cât de bine am putut și multe ture am făcut față datorită stupidității AI-ului, care habar nu are cum să-și poziționeze trupele, care unități trebuie să atace prima oară, pe care să le retragă și așa mai departe. În timp însă războiul mi-a măcinat resursele și vecinii au reușit să-și ridice nivelul afinităților și, implicit, pe cel al trupelor, cu mult peste alor mele. Am fost strivit.

Nu m-am descurajat însă, am revenit în forță, cu tabele, cu strategii mai focusate, cu restart-uri (ha!), până am avut noroc de o zonă suficient de mare și bogată în resurse cât să-mi dea timp să mă dezvolt, mi-am mărit afinitatea aleasă cât de rapid am putut, am pornit lupte de gherilă și m-am folosit de toate stratagemele militare la care m-am putut gândi, m-am folosit de diplomație pentru a ține celelalte state de o parte și în final am rămas doar doi. El, de două ori mai mare decât mine. Nu aș fi reușit să ajung aici fără spionaj, care deși este la rândul lui sec, fără chip la nivel vizual, este foarte important într-un astfel de scenariu și-mi place că nu devine eficient fără a duce la capăt câteva questuri, fără a crea câteva minuni și fără a selecta câteva virtuți care-i măresc considerabil randamentul. Pe de altă parte acesta este momentul în care realizezi că jocul nu-ți oferă suficiente tabele sau suficientă informație pentru a deveni cu adevărat eficient. Se pare, de exemplu, că dacă legi orașele între ele cu șosele sau autostrăzi vor primi bonusuri energetice. Nicăieri nu ți se spune însă cât de mari sau mici sunt aceste bonusuri, iar cum bucățile de drum au cost de întreținere (tot energetic) e imposibil să apreciezi dacă merită investiția. Termini un quest și ești rugat să alegi între două bonusuri date de clădirea sau tipul de teren x. Nu există însă niciun panou care să-ți spună câte astfel de clădiri sau bucăți de teren ai. Am construit un satelit cu o putere de foc incredibilă, dar nicăieri nu scria că este o armă defensivă. Nici nu mai spun că vizual razele ucigătoare nu sunt deloc satisfăcătoare. Și așa mai departe.

Nu am câștigat, dar finalul a fost demențial, de fapt toată partida a fost incredibil de tensionată și mereu am avut impresia că nu am suficient timp pentru a-i prinde din urmă (am avut dreptate). M-am bucurat de rush-ul continuu, dar în momentul în care am închis, am rămas cu un gust amar. Să mai încerc o dată? Nu, în nici un caz. După doar 10-12 meciuri mi-a ajuns, am impresia că am văzut tot. Un minus cât toate celelalte la un loc în cadrul unui astfel de joc. În schimb, d-abia aștept să repornesc aventura din The Endless Legend, de data asta cu o altă rasă, nici nu contează care, toate au ceva aparte.

Iubitorilor de hard science fiction le recomand să fugă de acest joc și să îmbrățișeze cartea The Martian. Link aici. De Andy Weir. În care o să descoperiți ingeniozitate inginerească adevărată, dar și cât de greu este să supraviețuiești pe o planetă străină. Știu că este în Engleză, dar nu vă speriați, se citește la fel de ușor ca un Brown sau Rowling și vă promit că o să vreți să luați monitorul și la WC după primele 20-30 de pagini.

 
Marius răbufnea acum ceva ani și-i înfiera pe cei de la Firaxis (sau e vina celor de la Take-Two?) spunând că ne vor proști, eu spun că de data asta e mai rău de atât. Ne cred proști! Ați văzut preotul ălă din trailer? Stați liniștiți, nu există religie în acest joc. Beyond Earth este o conversie totală a lui Civilization 5 și nu un 4x sci-fi serios. Un mod creat de profesioniști care, din păcate, nici măcar nu oglindește versiunea completă a jocului mare, ci doar pe cel lansat inițial, împestrițat ici-colo cu elemente, ciuntite, mai avansate. Dacă acum patru ani de zile puteau fi iertați pentru jumătatea de joc creată, am înțeles că 5 este mult diferit de 4, acum nu mai au nicio scuză. Aveau toate sistemele puse la punct, știau foarte bine ce trebuiau să îmbunătățească (nu să scoată), aveau la dispoziție jocul perfect, iar ce ne-au oferit este chiar mai slab decât primul CiV. Puteau să-și prezinte produsul într-o cu totul altă lumină, ca pe un proiect de suflet al câtorva membri ai echipei și nu să ne mintă cum că e un titlu AAA. Succesor spiritual al lui Alpha Centauri, nu așa. Dacă ar fi cerut doar 30 de euro pe ce au creat și ne-ar fi spus adevărul, cred că fanii, iubitorii de sci-fi, clienții în general, ar fi reacționat cu totul altfel, i-ar fi felicitat și împins de la spate. În condițiile în care CiV Complete Edition costă 40 de euro și Endless Legend doar 30 (un joc mult mai complex și interesant decât C:BE, creat de o echipă mult mai mică), să ceri 50 pe ce ai încropit aici este rușinos și fără obraz.

Un Civilisation V cu altă pălărie, mulată pe un scenariu neverosimil, în totală contradicție cu ce reprezintă franciza. Beyond Earth se adresează... nu se adresează nimănui. Nici iubitorilor de SF, nici fanilor Civilization, nici noilor veniți, care pot găsi din două clickuri jocuri mai bune, mai ieftine și mai interesante.

+ rețeta Civ. este încă acolo
+ Just one more turn!
+ câteva idei răzlețe, interesante

- scenarii fără sens
- tehnologii, minuni, structuri, slab încropite
- fad, fără personalitate
- prea puțin variat, toate națiile sunt o apă și-un pământ
- prea scump pentru ce oferă
- interfață rigidă, deloc prietenoasă
- AI slab

Gen: 4x; Grand Strategy; Turn-Based Strategy - Sci-fi Data lansării: 23 octombrie 2014 Platforme: PC Producător: Firaxis Games Distribuitor: 2K


6 Comentarii

  • Valentin Istrate
    Publicat noiembrie 18, 2014 9:35 pm 0Likes

    Felicitari pentru review, foarte bine punctate anumite aspecte din joc. Chiar daca nu asta era intentia, m-a convins sa incerc Endless Legend 🙂

    Am cumparat Civilization – Beyond Earth, l-am jucat, si din pacate nu m-a dat pe spate nici pe mine. Daca ar fi venit ca DLC pentru Civilization V era mult mai bine pentru el.

    Totusi, nu e deloc un joc rau, este mult mai diversificat in modalitatea de a alege tehnologiile fata de Civ V, este destul de greu sa te axezi pe toate ramurile tehnologice daca vrei sa mai si castigi, si asta duce la o oarecare diversitate. La fel, spionajul mi se pare mai interesant decat in versiunile anterioare de Civilization, iar quest-urile sunt o aditie interesanta, mai ales cele care iti permit sa alegi o varianta de dezvoltare pentru civilizatie (cladirea X iti da in plus energie sau cultura, etc.).

    La partea negativa as mai pune interactiunea cu bazele (un fel de orase-stat din Civ V), care lipseste cu desavarsire. In afara de stabilirea de rute comerciale, nu mai exista niciun fel de negociere cu aceste baze, nu mai poti sa le atragi de partea ta in lupta sau sa discuti in vreun fel cu liderii acestora.

    Eu personal i-as mai fi pus un punct la nota, asta pentru ca sunt fan Civilization si imi place genul. Sa speram ca urmatoarele expansion-uri vor reusi sa aduca si acest joc acolo unde ar fi trebuit sa fie, avand in vedere potentialul unui astfel de univers, si sa-l determine pe domnul Ghinea sa mai dea un 10, chiar daca nu-l va impartasi si cu noi.

    • ncv
      Publicat noiembrie 19, 2014 12:43 am 0Likes

      Multumesc!
      Daca-ti plac (si) RPG-urile, sunt putine sanse sa nu-ti placa Endless Legend.

      Asteptam expansion-urile. Desi nu ar trebui incurajati…

  • tim tables;
    Publicat noiembrie 18, 2014 10:08 pm 0Likes

    Super review, m-am intristat si eu de calitatea jocului, sper sa faca expansion packs ce au facut din Civ V si X-COM EU.

    O mica problema, cu ortografia pe la sfarsit:
    „Succesor spiritual al lui Alpha Centuari,”

    • ncv
      Publicat noiembrie 19, 2014 12:36 am 0Likes

      Multumesc!
      Imi pare incredibil ca ai gasit acea greseala. De obicei tindem sa sarim peste cuvintele de gen, odata ce stim ce inseamna.
      Am rectificat, 😉

  • negaterium
    Publicat noiembrie 19, 2014 11:13 am 0Likes

    Frumos review. Foarte la obiect.

  • Zoli
    Publicat noiembrie 19, 2014 7:21 pm 0Likes

    Citeam Level nu doar pentru stilul review-urilor ci și pentru doza de informație. Am aflat o grămadă de lucruri de la voi – pornind de la istorie până la tehnică. Și uite că iarăși am găsit ceva foarte bun: cartea lui Adam Weir. Într-adevăr dă dependență după câteva pagini. Mulțam fain!

Adaugă un comentariu