M-am plimbat câteva minute prin nişte ecrane minimaliste, dar evocatoare, cu zăpada cernindu-se molcom, copaci slabi şi sentimente amestecate, până când am dat de morăriţă. Eu o iubeam. Ea nu ştia încă. Dacă mă iubeşte, vreau să zic. Mai avea un peţitor. Mi-a făgăduit că o să se hotărască până la anul. Nu i se părea prea mult. Doar eram chiar în Ajun. Dar eu n-am putut să aştept atât. N-am răbdat. Aşa că am luat-o pe cărările strămoşeşti, am urmat datinile întocmai, am ţinut rânduiala şi am putut să vad în viitor. Mă iubeşte sau nu. Mă ia pe mine sau pe el.

La un moment dat, după ce morăriţa mă trimisese înapoi la cocioaba mea, să aştept la foc mic până a doua zi, jucătorului i s-a înnegurat ecranul. Surprins, a început să clicheze aiurea şi, surpriză, nişte beţigaşe fără noimă se aprindeau în anumite porţiuni ale ecranului. Încet, încet, şi-a dat seama. De fapt, scria titlul jocului chiar el, aprinzându-le pe rând în ceea ce scria Year Walk. Atunci a ştiut, am ştiut că e un joc special.

Îmi place de cei de la Simogo. Nu îi interesează în ce gen s-ar putea încadra jocurile lor, de fapt, nici nu sunt foarte siguri că acestea sunt jocuri, declară ei dezinvolt. Adevărul e că Year Walk chiar este un joc, deşi nu are foarte multe sau foarte grele puzzle-uri. A fost gândit pentru iOS, deci nu este nici foarte lung: îl puteţi termina în circa o oră dacă sunteţi cu adevărat grăbiţi sau aveţi o ureche muzicală de invidiat. Dar fiecare mică încercare prin care trebuie să treceţi, fiecare mic obstacol pe care trebuie să-l depăşiţi are ceva special, ceva particular, ceva care te face să simţi că Simon Flesser şi Magnus Gardebäck, creatorii, au investit timp şi suflet ca să dea naştere unui ceva diferit.

Jocul se inspiră din tradiţiile şi mitologia suedeze, făcând referire îndeosebi la practica străveche, dar în uzanţă până în zorii secolului XX, după cum ne asigură producătorul, a pătrunderii vălului viitorului prin post, recluziune şi ritual. Scena de început, de o candoare tinerească, se continuă pe nesimţite printr-un interludiu erotico-muzical cu un fel de drăgaică nordică, instaurând superb atmosfera jocului: una intimă, dar străbătută de un fior de nelinişte metafizică şi de pericol nenumit. Dorul pentru morăriţă se transformă treptat dintr-o banală iubire câmpenească în ceva mai mare şi mai grav, care priveşte pervers înspre lumea de dincolo, care ştii că te va pierde. Dar, precum sirena (în)cântă, aşa vei juca şi tu mai departe…

Cred că v-am dezvăluit suficientă informaţie ca să vă faceţi o idee despre cum se simte Year Walk. Nu insist, pentru că experienţa e oricum de mică întindere. Navigarea în lumea jocului se face foarte uşor, pe doar două axe – erau momente în care îmi aminteam de vechiul side-scroller Hercules –, iar interacţiunea cu mediul înconjurător a fost fericit tradusă dinspre touchscreen înspre mouse. Bineînţeles, puteţi să vă bucuraţi de el şi pe iPhone-urile personale cât timp vă plictisiţi în mijloacele de transport sau aşteptaţi pe cineva, dar parcă Year Walk nu se potriveşte bruftuluielii vizuale şi auditive a spaţiului public. Aşa că puteţi să faceţi o reverenţă bătrânului PC. Iar când îl terminaţi, sper să moara şi ultimile Babe şi să vină vara şi pentru voi!