Valve a comis-o grav în Australia
Valve a comis-o grav în Australia cel puţin din punct de vedere legal! După 18 luni de judecată, Curtea Federală Australiană a dat verdictul final prin care binecunoscuta companie a fost găsită vinovată pentru încălcarea legii privind protecţia consumatorului prin lipsa poliţei de returnare a produselor, în Australia. Între timp cei de la Valve au introdus o astfel de poliţă, însă, în August 2014 când aceştia au fost pentru prima oară daţi în judecată, nu o aveau încă implementată.
Apărarea creatorilor Steam a fost din perspectiva faptului că aceştia nu conduc în mod oficial şi direct o afacere pe piaţa australiană, ci doar oferă acces unui portal online pentru jocuri video, prin intermediul unui program tip client acces. Curtea australiană nu a fost de acord cu acest argument, citând practici încălcate din cadrul a trei versiuni ale Steam Subscriber Agreement şi două versiuni ale Steam Refund Policy.
Nu a fost stabilită încă o suma finală în ceea ce priveşte răspunderea la judecată, însă există o şansă ca pe lângă această sumă iniţială, Valve să plătească până la 75% din costurile legale către ACCC (Comisia de concurenţă şi a consumatorilor din Australia). O audiere a rămas stabilită pentru data de 15 Aprilie în cazul unei eventuale ameliorări a situaţiei.
Pentru comunicatul de presă detaliat, puteţi accesa acest link, al Kotaku Australia!