QWOP medieval cu topoare

Dacă primiți cumva update-uri de la Kickstarter legate de Exanima și vă întrebați când naiba ați dat bani pentru așa ceva, ei bine, puteți sta liniștiți. Nu ați dat. Dar probabil ați contribuit la Kickstarter-ul pentru Sui Generis, un RPG aflat în dezvoltare de către Bare Mettle Entertainment care promite să ofere o poveste dinamică și un engine fizic foarte performant. Exanima este doar aperitivul, un preludiu la Sui Generis, aflat încă în faza de Early Access. Nu știam absolut nimic despre Exanima în afară de screenshot-urile maronii pe care le găsești la o căutare rapidă pe Google, așa că nu prea știam la ce să mă aștept. Am pus mâna pe editorul modest de personaje, mi-am creat un blond înalt și bine făcut și am purces la drum. Sau cel puțin așa credeam…

The sound of underground was found

De cum începi jocul, te trezești aruncat grămadă într-un beci murdar și întunecos, singurele averi lumești fiind hainele de pe tine și o torță găsită pe jos. De fapt, beciul murdar este un laitmotiv al lui Exanima, deoarece întregul joc se petrece în galerii subterane întunecoase și umede. Soarele nu își face deloc simțită prezența, ceea ce, dat fiind recentul val de caniculă care m-a chinuit vara  asta, nu m-a deranjat deloc. Mie-mi plac hrubele.

Primul lucru pe care îl observi, în afară de maroniul omniprezent, este iluminatul fantastic. Fiecare sursă de lumină este modelată într-un mod foarte realist, iar umbrele aruncate pe pereți și pe podele se scurg și se contorsionează cu o naturalețe aparte. Cam ăsta e singurul eye candy de care ai parte în Exanima, care este un joc foarte lugubru și întunecos. Neștiind ce să fac, am luat-o la pas pe un coridor și am început să hăulesc pe-acolo, în căutare de ceva de făcut. Mediul înconjurător este destul de lipsit de lucruri interesante. Multe găleți, cutii de lemn (majoritatea goale), rafturi, sticle, diverse ateliere de fierărie și așa mai departe – nimic foarte incitant. Intuiția îmi spune că ar fi recomandat să mă înarmez cumva dacă vreau să am vreo șansă de supraviețuire. Ochiu-mi de vultur găsește în scurtă vreme o țeavă de fier, un ciocan și un fel de ferăstrău. Cel din urmă pare cam ruginit și nu-mi inspiră prea multă încredere, iar fierătania aia e prea grea și nu o pot ține cu o singură mână, ceea ce înseamnă că ar trebui să renunț la torță. Mă hotărăsc deci la ciocan și îl echipez prin intermediul inventarului extrem de simplist. Aduceți-vă aminte cam cum arăta Mount&Blade la versiunea 0.ceva și sunteți cam pe-acolo. O fereastră împărțită în două – sus e personajul vostru, jos depozitați obiectele, cu drag&drop îi puneți arma în mână și aia e. Armurile funcționează în mod similar, cu deosebirea că puteți echipa diverse piese de armură chiar și una peste cealaltă, pentru a îmbunătăți protecția oferită. Atenție la encumbrance, însă, care vă poate afecta libertatea de mișcare.

Prietenii din beci

Al doilea lucru pe care îl observi, apropo de mișcare, este engine-ul fizic al jocului, aflat undeva la confluența dintre „realist” și „super caraghios”. E destul de distractiv, nu neg. Mi-am petrecut o bună bucată de vreme vârându-mi găleți pe cap, aruncând cu lemne peste tot, deschizând și trântind uși sau încercând să le baricadez cu diverse obiecte de decor. Problema apare însă atunci când personajului tău i se agață mâinile de colțurile pereților sau, și mai rău, când se împiedică de vreo cutie și cade lat pe jos. Nu trece mult până când modelarea fizică duce la nervi și frustrare.

Echipat fiind cu un ciocan, parcă mă deplasez mai încrezător. În scurtă vreme dau de primele NPC-uri și chiar nu-mi dau seama dacă sunt niște oameni foarte mizerabili sau un fel de zombies. Conform spuselor producătorilor, personajele sunt înzestrate cu un AI foarte interesant, care le permite să ia decizii și să acționeze în funcție de circumstanțele de moment în care se găsesc. De exemplu, dacă alergi către un personaj, acesta ar putea crede că vrei să-l ataci și să devină ostil. Dacă totuși nu îi faci nimic și îți vezi de drum, ar putea conchide că nu reprezinți o amenințare și, cine știe, poate că la un moment dat chiar îți va sări în ajutor. Producătorii menționează că personajele au fiecare viața lor și că e posibil să îi vezi luându-se la harță între ei. În experiența mea, nu am văzut așa ceva – NPC-urile par mai degrabă a se ignora cu țâfnă, ca și cum și-ar da seama că se află într-o situație neplăcută (blocați într-o hrubă alături de niște străini zdrențăroși) dar asupra căreia nu au cine știe ce control. Deci e cam greu să-ți dai seama care NPC e pașnic și care nu.

Ah, nevermind, de fapt e destul de ușor. Căci tocmai am deschis o ușă și o femeie nebună s-a năpustit spre mine vânturând un ciocan cât ea de mare. Habar n-am care e problema ei, dar nu am de gând să stau să aflu. Încerc să închid ușa la loc, dar nu reușesc decât să o lovesc de două ori în față cu ea. O iau deci la sănătoasa pe holuri încercând să scap de nebună, însă e ambițioasă tare și, curând, mă ajunge din urmă. Rămas în pană de opțiuni, decid că e timpul să las politețurile deoparte și să-i ard o mamă de bătaie. Aici intervine sistemul unic de combat al lui Exanima, care mi-a mâncat viața.

Atunci când te afli în combat mode, personajul tău se mișcă relativ la cursor și ataci cu click-stânga, imprimând mișcării armei diverse direcții cu ajutorul mouse-ului. Dacă nu ataci și ții cursorul pe inamic, personajul tău va bloca în mod automat loviturile primite – mă rog, e posibil să mai scape câte una, pe ici, pe colo, dar în general te poți baza pe blocking. Dar în toată nebunia asta intervine engine-ul fizic și nici măcar nu știu să explic cum anume funcționează. Gândiți-vă la QWOP, jocul ăla în care trebuie să alergi cu un ragdoll controlându-i individual membrele, și o să aveți o idee vagă despre cât de ciudat se simte combat-ul pentru un începător.

În mod ideal, o luptă în Exanima este un balet complicat al morții și este fascinant de privit. Cei doi combatanți se mișcă cu grație și naturalețe, dansând unul în jurul celuilalt în timp ce lansează lovituri de o precizie chirurgicală. Inerția și viteza, dar și „jocul de gleznă”, sunt folosite în avantajul propriu, pentru a face cât mai mult damage. Lucru cu atât mai important cu cât în Exanima contează inclusiv cu ce parte a armei îți lovești adversarul. Dacă ai, de exemplu, un topor și reușești să-l pălești pe inamic în cap cu lama, l-ai cam nenorocit. I-ai dat perversă. Ca-n romanul Baltagul. Dacă, în schimb, îl atingi doar cu mânerul toporului, n-ai făcut niciun gheșeft, ba chiar i-ai oferit dușmanului oportunitatea unui contra-atac devastator. Cam așa ar trebui să funcționeze, în teorie.

În practică, însă, te uiți de fapt la două marionete elastice care vântură topoarele alea cu sălbăticie în mod total dezorganizat, agitându-se ca niște găini fără cap și chinuindu-se în mod ilar și disperat să nimerească ceva, orice. Am descoperit, de-a lungul experienței mele cu Exanima, că priceperea la luptă e un spectru și că spațiul unde te situezi pe el depinde de cât timp investești pentru a te acomoda cu sistemul, dar și de o anumită abilitate înnăscută pe care mă tem că eu nu o posed. Chiar producătorii te avertizează la început că o să-ți ia câteva ore de antrenament până când o să înțelegi ceva din lupte. Din fericire, există și un Arena Mode unde te poți bate încontinuu cu inamici pentru a-ți perfecționa tehnica.

Revenind la idila mea cu doamna cu ciocanul, după vreo 10 încercări ratate și o tentativă ingenioasă, dar sortită eșecului, de a o trage în țeapă cu o bârnă ascuțită (de unde am aflat că totuși engine-ul fizic nu e chiar așa avansat), am reușit să o înving. Din nefericire, lupta m-a mai lăsat doar cu foarte puțină sănătate și, pentru că nu am găsit poțiuni sau bandaje sau alte provizii medicale, am sucombat curând hăcuit de cuțitul unui psihopat ascuns în beznă. Permadeath, game over și hai la revedere, ia-o de la început.

Băiat serios, caut macetă

Așa cum spuneam, Exanima este încă în Early Access. Momentan, există câteva niveluri de explorat și o listă întreagă de promisiuni spectaculoase din partea gagiilor de la Bare Mettle Entertainment. La momentul actual, Exanima este un fel de QWOP cu răngi și macete care necesită o răbdare ieșită din comun pentru a-i stăpâni sistemul dubios de combat. Storyline-ul este încă destul de subțire și revelat prin diverse hârtiuțe și manuscrise – nimic incitant, dar developerii promit că vine și povestea, poate aflăm și noi ce caută personajul nostru în hruba asta mizeră. Sunt sigur că după o vreme de hăcuit în neștire și posibil urmărit niște tutoriale pe Youtube o să vă prindeți care e treaba cu lupta, dar frustrarea de la început este suficientă pentru a alunga potențialii mușterii care nu stau prea bine cu nervii. Exanima merită urmărit și chiar încercat (are un preț decent pentru ce oferă), dar doar dacă sunteți convinși că puteți trece peste orele inițiale foarte frustrante. Vă urez mult succes!

Exanima este in Early Access și poate fi achiziționat de pe GOG la prețul de 12,79 EUR.