Să intrăm direct în pită, cum zic golanii de pe maidan, și să răspundem cu sinceritate la următoarea întrebare: „Este FIFA 18 mai bun ca PES 18?”.

Nope. De fapt, FIFA 18 nu se apropie nici măcar de ediția anului trecut, care s-a străduit să fie cea mai semeață din ultima perioadă (din punctul meu de vedere, a și reușit). Problema nu stă în execuție, fiindcă 18 nu suferă de gafe iremediabile cu vreo 4-5 patch-uri, ci de lipsa unor inovații care să facă din FIFA principala alegere când vrei să bagi un meci pe canapea.

Sunt profund afectat de această situație, fiindcă mi-am dedicat o bună parte din viață învățând ce înseamnă fotbalul și cum poate fi tradus virtual, iar simularea realității prin studiul biomecanicii trebuia să fie răspunsul căutat – Sfântul Graal digi-microbist, dacă vreți să ne scăldăm în cuvinte șmechere, proaspăt inventate.

Însă cei de la Electronic Arts au ales să împrumute elemente din alte francize (vezi NBA 2K) și să-și concentreze energia pe o campanie single și un star pentru care prezentările sunt de prisos. În același timp, au investit aiurea timp și tehnologie în motorul fizic, căci rezultatul nu este ceea ce așteptam. Culmea, FIFA 18 pare împiedicat, neîndemânatic, frânat și obligat de sistemul Real Player Motion Technology să nu se desfășoare la adevăratul potențial.

Cumva, faptul că au fost implementate mișcările semnătură ale unor jucători cheie nu mă încălzește cu nimic, căci restul au rămas generici și conduși numai prin interpretarea unor date statistice. FIFA se laudă cu personalitate și mo-cap avangardist, deși aceste trăsături de gameplay influențează exclusiv performanțele profesioniștilor și forțează începătorii la alegerea câtorva cluburi cheie, ignorând astfel constelația de licențe oficiale păzite de nasul celor de la Konami.

Dacă îl iubești pe Ronaldo mai mult decât îți iubești mama, nevasta sau copiii, ai toate șansele să te bucuri de analiza mișcărilor scanate în 360 de grade și interpretate cu acuratețe in-game la loviturile libere, dar îți vei smulge părul din cap la un impact minor care degenerează în animații penibile pe linia porții, înjurând coliziunile și AI-ul fentat de cel mai inofensiv șut.

Spre deosebire de PES 18, FIFA nu a reușit deloc să mă convingă că vrea să mă simt bine cu controlerul în mână. Pare că se ia prea în serios și aruncă cu bani in direcții greșite, risipind potențial cu călătoria deja plictisitoare a lui Alex Hunter și publicitatea adusă de CR7 – iar asta înseamnă că EA Sports mă invită la o ședință business, la masa afacerilor, nu la fotbal și fericire.

Puține au fost momentele când am decolat cu tricoul pe cap strigând de bucurie la un gol, fiindcă jocul este ușor de interpretat și te lasă să speculezi părțile slabe, aparent predeterminate, exact așa cum și AI-ul ți-o întoarce trecând ca trenul prin apărare. Driblingul eșuează când ți-e lumea mai dragă și nu vrea să îți acorde libertatea unui control de finețe, chestie care pur și simplu pălește in comparație cu rafinamentul „non-scripted” din Pro Evolution Soccer, despre care voi scrie în viitorul foarte apropiat.

În altă ordine de idei, toate celelalte moduri de joc sunt unde trebuie să fie, în ciuda unui Journey mai liniar și a unui FUT mai sclipicios. Sincer să fiu, FIFA 18 vine împachetat în cea mai simpatică prezentare vizuală, cu o grafică incredibilă, comentarii naturale, o coloană sonoră modernă și o interfață pictată in culori plăcute, ce îți inspiră o stare de spirit plină de dinamism.

Păcat că jocul nu reușește să facă același lucru imediat ce intri pe gazon. Poate la anul.

6.5

+ Soundtrack, comentarii și prezentare
+ Grafică excelentă
+ Măcar încearcă marea cu degetul

– AI-ul pare scriptat pasă cu pasă
– Prea mult Ronaldo și Alex Hunter
– Îi lipsește factorul „entertainment”

Testat pe: Xbox One 
Disponibil pe: PC, Xbox One, PlayStation 4, Nintendo Switch 
Gen: Simulator CR7, simulator sportiv 
Producător: Electronic Arts 
Distribuitor: Electronic Arts 
Data lansării: 29 Sep, 2017