AER ne va învăţa să zburăm în cadrul PAX East

Daedalic Entertainment alături de cei de la Forgotten Key ne invită în acest an în cadrul PAX East Boston 2016 (22-24 Aprilie) să trăim o experienţă unică prin intermediul jocului AER. O lume plină de insule plutitoare ne este pusă la picioare sau mai bine zis la aripi.

Pentru prima dată, prin intermediul acestui eveniment, fanii, dar şi presa au posibilitatea de a vedea în persoană, această lume minunată. Intrăm în rolul lui Auk, o fată ce se poate transforma într-o pasăre, în călătoria sa prin Ţinutul Zeilor. Veţi vizita nomazi şi spirite ale animalelor printre ruinele unei civilizaţii antice şi veţi lua parte la evenimente nemaiîntâlnite de generaţii, fiecare dintre acestea aducând mai aproape însuşi sfârşitul lumii.

AER a fost creat cu accentul pus pe estetică şi explorare liberă, jucătorul având posibilitatea de a completa obiective, de a explora lumea sau de a progresa, în orice ordine doreşte. Puteţi sări de pe orice suprafaţă pentru a vă începe zborul fără nicio restricţie, tranziţia dintre forma umană şi cea de pasăre fiind fluidă. Pelerinaj, mister, puzzle-uri, temple şi secrete – toate acestea şi multe altele doar în magnifica lume din AER, zic ei.

Jocul va fi lansat în luna Septembrie a acestui an pentru PC, PS4 şi XONE. Până atunci vă invit să vizionaţi un trailer alături de o galerie cu screenshot-uri. Pentru şi mai multe detalii aveţi aici pagina oficială a jocului.

 

Adaugă un comentariu