Un Patch Nou Pentru Diablo III: 2.1.0

Diablo III a trecut prin atât de multe mutaţii, încât cu greu mai poate fi asemănat cu varianta originală, lansată în 15 mai 2012. A urmat apoi expansiunea Reaper of Souls, care a şlefuit cu atenţie toate imperfecţiunile mecanicilor de joc, adăugând în acelaşi timp conţinut nou campaniei solo şi o clasă cu rol de tanc brutal. Nu uitaţi să citiţi review-ul nostru pentru mai multe detalii!

diablo_patch_screenshot_01
Un Crusader sezonier, gata de măcel

Triliarde de „peticiri” mai târziu, Diablo III s-a transformat într-un hack’n’slash matur, modelat după cerinţele actualei generaţii de gameri. Cel mai recent patch, 2.1.0, a intrat de curând în fazele de testare – desigur, sub atenta supraveghere a celor de la Blizzard. Îl puteţi încerca pe PTR (Public Test Realm), locul unde Diablo experimentează diverse metode menite să prelungească durata de viaţă a jocului. Printre cele mai importante adiţii se numără introducerea unui sistem ladder botezat Seasons, Rift-urile mult mai mari, giuvaerele legendare, tabelele de clasament şi aşa numitele Cesspools – adică noi zone pentru modul Adventure.

Pagina oficială dedicată patch-ului 2.1.0 deţine toate răspunsurile de care aveţi nevoie, descrise pe larg. Momentan, comunitatea ahtiată după end-game content se declară relativ mulţumită de reglajele gameplay-ului şi noile caracteristici. Ca o notă suplimentară, trebuie amintit faptul că Diablo III Reaper of Souls invadează consolele din noua generaţie începând cu 19.08.2014, sub forma ediţiei Ultimate Evil.

Leave a comment