Doamne, Doamne, ce minune! S-a lansat Gray Dawn, Thriller Psihologic cu Influențe Horror Românesc
Părintele Abraham ne-a bătut la ușă, a rostit un Tatăl Nostru, a întins crucea s-o pupăm, apoi ne-a înștiințat că, în sfârșit, dovada nevinovăției sale este disponibilă din 7 iunie pe Steam, sub forma unui thriller psihologic first-person. Aleluia, Gray Dawn!
Am urmărit îndeaproape evoluția dezvoltării jocului până în ziua lansării sale, și mă bucur că ne-am numărat printre primii care au atras atenția asupra lui. Despre Gray Dawn ajunge să știți că este realizat de o mână de oameni pasionați și talentați care și-au zis Interactive Stone, iar de publicarea lui se ocupă Carbon, primul incubator de game development din Europa de Est. Pe scurt, este povestea de la 1920 a unui preot care încearcă să demonstreze că nu este vinovat de uciderea unuia dintre băieții de altar.
„Povestea începe în ajunul Crăciunului din anul 1920, când unul dintre băieții de altar devine grav bolnav și se comportă extrem de ciudat, iar părintele Abraham decide să îl exorcizeze. Exorcizarea eșuează, băiatul sare pe geam, însă corpul acestuia nu poate fi găsit. Din acel moment, Abraham încearcă să îl găsească însă, în aventura sa, preotul va trebui să străbată tărâmuri reale și imaginare în căutarea adevărului.”
Cu George Remus, una dintre mințile din spatele jocului, game developer și artist 3D în cadrul studioului Interactive Stone, am stat în repetate rânduri de vorbă. Interviul pe care i l-am luat în legătură cu ineditul proiect religios cu influențe horror Gray Dawn, poate fi citit accesând link-ul de mai jos.
DOAMNE, AJUTĂ! (hint: link)
1 Comentariu
dante-sama
Jocul asta o sa-mi dea cosmaruri!