Mario Kart 8 este un joc de risc. Imediat ce înveți trucurile necesare pentru a avea șanse la primele poziții, realizezi că riscurile calculate fac diferența încă de la startul în cursă, unde dacă alegi să pleci în trombă, riști să calezi motorul. Însă, cu cât turezi mai mult mașina înainte de start, cu atât mai mare va fi porțiunea pe care va țâșni, în loc să accelereze spre viteza maximă. Ai șanse astfel să câștigi câteva poziții sau cel puțin să-ți păstrezi locul de pe grila de start, dar poate mai important, să ajungi printre primii la cristalele aruncate pe circuit, care conțin power-up-uri. Plecarea perfectă o activezi undeva în mijlocul numărătorii inverse, dar acel doi ce apare pe ecran este înșelător. Găsești repede cele mai bune scurtături, dar cu cât sunt mai potente cu atât vor deveni mai greu de negociat. Cu sărituri concomitente, curbe foarte strânse etc. Realizezi la fel de repede și că, deși un drift te va încetini, dacă-l susții suficient, va încărca boost-ul, care se va activa odată ce închei derapajul. Un oponent care va utiliza trasa ideală te va depăși, dar dacă negociezi bine curba, ieșirea din ea va fi foarte puternică. Ba mai mult, dacă intri în drift cu mult înainte de curbă, sau îl menții pe toată lungimea unui arc de cerc de dimensiuni mari, boost-ul de viteză va mai încărca o treaptă. Mult mai potentă și mai greu de controlat. De multe ori e de preferat să alegi o porțiune mai largă unde trebuie să execuți câteva giumbușlucuri, dacă nu vrei să ieși în spatele celor de lângă tine, pentru că aici găsești de obicei power-up-uri. Power-up-uri care pot fi păstrate dacă sunt puternice sau folosite constant pentru a-ți crea un avantaj. Au existat zeci de curse în care eram pe locul doi și am tras de o carapace homing missle, dar am pierdut, pentru că cei din spatele meu nu au așteptat și m-au executat. A fost una din cele mai grele și mai puțin evidențe lecții pe care le-am învățat – folosirea constantă a power-up-urilor este mai eficientă decât păstrarea celor mai potente pentru momentul oportun.

 
Mario Kart 8 este un joc de finețe, de îndemânare, de skill. După ce te-ai deprins cu toate aceste riscuri și trucuri, ajungi să înveți traseele pe dinafară și începi să lucrezi la finețe. E important, de exemplu, să ieși perfect din curbă, sau pe direcția rampelor sau porțiunilor propulsatoare. Motiv pentru care inițial am preferat motocicletele, pentru că au viteze și accelerații bune, dar și pentru că îți permit abordarea majorității virajelor fără a activa driftul. În plus, sunt mici și greu de nimerit de către ceilalți oponenți. În timp, am observat însă că trasa ideală este diferită și jocul te împinge să ataci curbele în orb. Nicio problemă în cursele normale, dar aici cel mai prost lucru pe care-l poți face este să calci pe o banană, sau să te lovești de un alt concurent. Motoarele sunt și foarte ușoare, iar din ciocnirea cu un cart condus de Bowser foarte rar vei ieși cu bine. Am început astfel să prefer derapajele controlate și carturile și în timp am ajuns să apreciez accelerațiile și vitezele din ce în ce mai mari în detrimentul manevrabilității și aderenței crescute. Am învățat să ies din drift perfect poziționat pentru rampe, să ocolesc banalele în timp ce derapam, să aleg să utilizez scurtături pretențioase, dar numai în anumite condiții, să folosesc cu cap și cu din ce în ce mai multă pricepere power-up-urile. De la bumerangul care-ți permite să seceri doi, trei rivali, dacă-l arunci și te repoziționezi, în momentul în care se întoarce, pe direcția bună. La ciupercile care-ți dau un extra boost și te lasă să tai curbele care te-ar fi încetinit serios în condiții normale. Mici ciupituri ale „frânei de mână”, în curbele acute, prea scurte pentru a încerca activarea boost-ului, dar imposibil de gestionat cu o mașină grea și greu de manipulat. Ajungi să simți diferențele dintre porțiunile normale, cele subacvatice și cele pe care levitezi și așa mai departe. Există trasee memorabile care creează un balet vizual impresionant când joci online împotriva altor nebuni, pe care conduci din drift în drift, în stilul campionatului Andros (vezi Alain Prost și Dacia lui Duster). Altele cu sărituri multiple ca în raliul Finlandiei, altele în care poți vedea cum rivalii te depășesc pe tavan.

 
Încet, încet, ajungi să nu mai iei deș’tu de pe accelerație și să câștigi majoritatea curselor 150. Să dai gata campionatele. Rar am mai întâlnit un joc cu un single atât de bun încât să reușească să te pregătească pentru ce se întâmplă în multplayer. Iar de la oameni vei mai învăța câteva trucuri. Cum să-i împingi în prăpastie, dacă încearcă o trasă prea aproape de margine. Cum să abordezi diferit unele curbe pentru a fi mai greu de nimerit. Cum să nu stai niciodată exact în fața sau spatele oponenților. Ce combinație de mașini, personaje, roți și planoare sunt cele mai bune și încă și mai câte. Pare că dacă mă mai joc 100 de ore tot o să mai găsesc ceva de învățat. Mulți au descoperit că dacă țopăi în timpul boost-ului îi prelungești viața. Am încercat și eu, dar cum butonul este același cu cel care inițiază driftul… e foarte greu de scos la capăt dacă nu ești pe o linie dreaptă.