Piaţa Componentelor PC Valorează 21.5 Miliarde Dolari

Aici, la Nivelul 2, nu ne-am ferit niciodată de exprimarea iubirii faţă de PC gaming. În fond, suntem o echipă pasionată de joacă, dar formată şi modelată cu tastaturi şi mauşi pe birouri. Pe de altă parte, comunitatea posesoare de console poate stopa producţia de cocktailuri Molotov, fiindcă ne jucăm la fel de des şi pe cutiuţele destinate televizorului. Cred că ceea ce vreau să spun este „Iubim joaca, indiferent de platformă!”.

Totuşi, am primit cu zâmbetul pe buze vestea că cel mai recent raport global Jon Peddie Research plasează valoarea pieţei hardware pentru PC undeva la 21,5 miliarde de dolari. Pe scurt, calculatorul nu doar înfloreşte, ci dă rod verde, cu multe zerouri. Vorbim despre un segment aflat pe „moarte” de prin anii 2000 încoace – asta dacă ne-am uita în gura unor presupuşi analişti dezinformaţi. De fapt, piaţa consolelor are atât de puţine tangenţe cu cea a componentelor PC, încât trecerea la o nouă generaţie nu a afectat deloc parcursul industriei hardware de top.

pc_gaming_gabe_01
Cum zice el.

„Continuăm să observăm o migraţie a clienţilor casual de la console către [segmentul] mobile”, a declarat Ted Pollak, JPR Senior Analyst. „Deşi fenomenul apare şi în lumea gaming-ului pe PC-uri low end, mai mulţi bani sunt direcţionaţi către build-urile sau upgrade-urile mid şi high end de către gameri.” De asemenea, JPR preconizează o creştere a valorii pieţei în următorii trei ani.

Huh, cine ar fi crezut că PC-ul mai prezintă interes acum, cu toate lansările indie şi AAA la orizont, alături de introducerea tehnologiei 4K?

8 Comments

  • Ioan Mihai
    Posted iulie 12, 2014 3:31 pm 0Likes

    PC will not die so easy. Fix ce ai prezentat in articolul asta am spus si eu prin 2009, intr-un articol in care faceam misto de analistii unui celebru site de it.

  • stalker24
    Posted iulie 12, 2014 3:51 pm 0Likes

    This is it I want to hear: The Truth !

  • Ziskele
    Posted iulie 12, 2014 5:07 pm 0Likes

    Consolele (chiar daca nu am una din actuala generatie, pentru ca sincer in afara de platformere sunt un incapabil sa joc orice FPS,RPG) intotdeauna vor avea un loc in sireaca inima me, primele jocuri le rulam pe o bestie Sega Genesis de 16 biti, mai tarziu pe Saturn, atunci le preferam in defavoarea PC-ului, mi se pareau mult mai interesante. Apoi mi-am luat un 486 si nu mai ma scos nici dracu’ timp de vreo 6 ani din Dune 2.

    • Aidan
      Posted iulie 12, 2014 5:22 pm 0Likes

      Hey, Ziskele, te inteleg. Platforma mea preferata este un Nintendo DS, pe care joc cu o pasiune iesita din comun Contra, Chinatown Wars si NFS Nitro. Eu am inceput cu un ATARI 2600, iar acum detin un PS3. Si eu iubesc consola, dar PC-ul a dus pe umeri perioada cea mai frumoasa din „cariera” mea de gamer – vremea liceului, LAN party dupa LAN party :))

      Nu conteaza pe ce ne jucam, cat timp „ne simtem bine” ^.^

    • Ziskele
      Posted iulie 12, 2014 7:41 pm 0Likes

      Si treaba asta cu Lan party pentru mine a fost perioada „grea”, inceputul anilor 2000 eram la i-cafe full night noapte de noapte, dar pana in 2000 aveam in Piata Nord din oras sala de jocuri Arcade, cand treceai pe langa ea se auzeau numai manete si butoane, aveam buzunarele pline de monezi de 100 de lei. :))))

    • Radu
      Posted iulie 13, 2014 9:00 am 0Likes

      apropos de arcade, mai e vre-unul bun prin tara?

  • Chiotoroiu Adrian
    Posted iulie 13, 2014 9:53 am 0Likes

    Zona mid si high-end a inflorit fiindca pustanii care descopereau pcurile prin anii ’90 sunt acum angajati cu acte in regula si pe bani frumosi, drept pentru care isi permit sa isi indeplineasca visele.

    • Aidan
      Posted iulie 13, 2014 10:02 am 0Likes

      Ceea ce spune multe si bune despre PC gameri.

Leave a comment