De vreo trei generaţii, în familia Tautovici, o familie de oameni blânzi și sănătoși care obişnuiau să hrănească muştele cu bucăţele mici de zahăr, tusea era singurul mijloc de răzvrătire. Când au venit să-i ia vaca şi cei doi porci, bătrânul Serafim a tuşit scurt de două ori, a înfipt cu sete furca în pieptul şefului de post şi a luat-o la goană spre pădure. Nu s-a mai auzit nimic de el, dar se spunea că în nopţile geroase de iarnă, dacă te plimbai cu capul descoperit pe lângă păduricea de lângă sat, îl puteai auzi pe bătrânul Serafim tuşind acuzator din spatele unui tufiş. Iernuţ Tautovici, o piticanie de om cu un picior mai scurt, a moştenit prostul obicei al lui tătâne-său. Cel mai des tuşea în biserică, unde-l târa nevastă-sa la sfârșit de săptămână, şi la şedinţele de partid. Dacă în biserică tusea lui era o tuse tinerească, puternică, sfidătoare, care se ridica semeață la cer purtată de fumul gros de tămâie, stigmatul unui părinte dizident îl împiedica să tuşească prea des, sau prea puternic, la şedinţa de bilanţ a colectivului, când preşedintele Vitali raporta o nouă producţie record de kiwi. Când Iernuţ a ţinut pentru prima dată în viaţa lui un kiwi în mână, şi-ar fi dorit să fi tuşit mai puternic, dar era prea târziu. Cu toate acestea, ideile lui, care nu se potriveau întocmai liniei impuse de partid, nu-i dădeau pace şi îi provocau o tuse nu tocmai convingătoare şi puţin bolnăvicioasă. Singurul moment de aparentă răzvrătire spontană și autentică a avut loc la şedinţa de planificare a lucrărilor de toamnă, când Iernuţ a tuşit cu atâta putere, că a stropit cu salivă portretul Tovarășului. Ochii Tovarășului străluceau dezaprobator, ca două nestemate a căror lumină îţi pătrundea ca un pumnal în suflet scoţând la suprafaţă orice gând necorespunzător. Tovarăşul vice a înlemnit, iar preşedintele a început să modifice în grabă raportul cu mâna dreaptă, iar cu stânga, peste care nu purta mănușă de protecție, a încercat să curețe portretul batjocorit de fluidele proletare ale lui Iernuț. Ce nu știa tovarășul președinte este că tusea lui Iernuț n-a fost o minune tovărășească menită să-i taie avântul birocratic care sigur l-ar fi băgat în pușcărie dacă vreun tânăr comunist zelos s-ar fi obosit să-i verifice raportul, ci era o tuse necunoscută în familia Tutovici neatinsă de boli până atunci. Căci în laringele lui Iernuț se cuibărise de vreo câteva zile o familie numeroasă de Interituși. Cum anume ajunsese Interitusul să-l colonizeze pe Iernuț, nimeni nu poate spune cu siguranță. Cert este că portretul Tovarășului colcăia și el de Interitus atunci când președintele încerca să curețe ultimele urme ale rebeliunii lui Iernuț de pe sticla ce acoperea fața prietenoasă a Tătucii. N-a durat mult până ce vreo șapte pui mai zvăpăiați de Interitus au sărit pe mâna președintelui, unde au găsit un mediu propice și, drept urmare, au crescut și s-au înmulțit. În aceeași seară, a cincea generație de interituși a poposit pe falca Zenoviei, nevasta președintelui, care încerca din răsputeri să-și scoată bărbatul din cârciumă. De acolo au sărit pe buzele șefului de post, un om harnic și săritor, care consola în medie pe zi cam jumătate din muieretul altoit din sat.

Odată ajuns în gestiunea șefului de post, Interitusul a avut cale liberă. În mai puțin de două zile, tot satul tușea, lucru care l-a deranjat nespus de mult pe Iernuț, care și-a strâns calabalâcul, și-a urcat familia în Volga moștenită de la bătrânul Serafim și a plecat grăbit în căutarea unui sat unde tusea e apreciată la adevărata ei valoare. Așa a ajuns Interitusul în insulele Galapagos, unde a reușit să stârpească toată populația de iguane acvatice, grozăvie ce l-a adus în atenția organismelor internaționale de studiu și control al bolilor infecțioase. Eforturile cercetătorilor britanici și sovietici au fost în zadar, căci două colonii de veri de-al 1777456212-lea ai Interitusului românesc s-au cuibărit în cortexul coordonatorului de proiect, unde au colaborat și au lucrat peste program până au reușit să-l convingă pe nefericit să tragă o dușcă dintr-un berzelius cu Ebola, pe care a stins-o cu o înghițitură zdravănă din erlenmeyer-ul cu Concuctibactis. Chinuit de Interitusul malefic, omul a convocat o ședință fulger cu toți membrii echipei de cercetare si dezvoltare, a ținut un discurs înălțător despre binefacerile sării marine și ale terebentinei, după care și-a injectat în venă o cantitate considerabilă de albastru de metil și a tușit puternic în fețele celor doi tinerei care încercau să-l resusciteze. Și-a dat obștescul sfârșit într-o ploaie de fluide, iar odată cu el a dispărut ultima speranță a omenirii și toate mostrele de Interitus din laboratoare, pe care le înghițise înainte de ședință. Cinci zile mai târziu, Interitus triumfa, iar eu făceam un high-score pe Casual.

N-ați auzit de Interitus? Nici eu până azi dimineață, când l-am creat între două cafele și trei mail-uri. Plague Inc. este un joc în care inginerești una dintre cele șapte ciume, pe care o arunci asupra omenirii în speranța că o vei stârpi în timp ce faci naveta. E jocul perfect pentru ness-ul puturos de luni dimineață de la birou, după o seară petrecută în compania Zăganului, chinuit de râsul zgomotos și incredibil de enervant al unei dudui din Buzău. Tovarășul Stalin spunea că moartea unui om e o tragedie, moartea unui milion e o statistică. Tovarășul Android (sau Domnul iOS) completează maxima dictatorului nostru preferat și ne spune că moartea tuturor oamenilor în mai puțin de un an este high-score și va fi postat pe facebook întru amintirea eternă a Concuctibactisului, să vadă toată lumea un psihopat la treabă. Vi se pare de prost gust să vorbim cu atâta ușurință despre depopularea sistematică a planetei? Fuck off, totul se petrece în numele științei (în martie 2013, James Vaughan, creatorul jocului, a fost invitat la CDC, unde a vorbit despre modelul de răspândire al bolilor infecțioase folosit în Plague Inc, și despre cum jocul poate fi folosit pentru a informa și a educa publicul cu privire la epidemii), pe un ecran de câțiva inci și se termină în momentul în care îți intră șeful în birou sau cazi în mâna controlorului și n-ai bilet. Plus că o să-i pup mâna celui care va inventa un nou tip de diaree și va apărea pe Fox News spunând că Plague Inc l-a învățat bioinginerie. În plus, am preferat lichiorul de pepene galben biologiei din liceu, și între timp am descoperit că-mi plac oamenii (în limitele bunului simț), deci sunteți în siguranță. Și tocmai am salvat de la moarte doi melci rătăciți în fața scării blocului. Cititorii noștri melci ar trebui să se simtă și ei siguri și liniștiți.